Maria Răducanu ca destin

E cântăreață. Are o voce extraordinară. Se acompaniază la chitară.Cântă nedefinit. Nu jazz, nu pop, nu folk, nu rock, nu lăutărești, nu gorjenești… dar din toate câte ceva. Mai clar: ”răducănești”. E drept, după procedee jazzistice. Căci, ia o temă și o tratează personal. Păstreză melodia, textul, linia melodică, uneori ritmul. Uneori…dar nuanțează și frazează colosal. Respiră, asta e la ea, posedă arta respirației la cântec.Am ascultat tot așa un nuanțist la Ghe Zamfir. Un Mexican care toate ritmurile alea nevune, torenșiale el le transforma, le tempera, la muia le lamina, nu mai era nimic din acel demenșial latino. Suna mi degrabă a doină șoptită.Nu mai știu fir=ar cum ăl cheamă, dși am avut o casetă cu el de la Gigi. Cre-mi spunea că are un castel pe un deal, un kitsch ăn fond dar opulent, bogat fiindcă era iubit de mexicani… În fine, m-aș îndoi -l știe Maria, fiindcă aici e o delăsare a ei.I-am spus să o asculte pe jana Bicevskaia și, degeaba. În fine ea practică o nuzică super-rafinată ca tehnică. La pictură e un Bandac care pictează aln pe alb sau alb pe gri… greu nen.Asa e maria Alb pe alb! Dar, mî ăntrebca porasta-n tîrg, de c ear trebui boborului o astfel de muzică devreme ce maneaua îi dă multiple enzașii și puricări de epiderm. trimiteri istorice la secolele cănd am slugi la turci de ne-au găuri curu și mintea… muzică de dat din șolduri ca muierile lor, din buric, din buci tremurănde, mai ales cu mutele lui Venus împins în față cum tîrtița de găină-n spate… Complexă muzică…Complex popor…

Maria a mai fost și pe la Mezzo, dar nu am mai văzut-o de mult. În schimb, aici văd tot timpul vedeta nr 1 și-n culcare și-n sculare: dirijorul sanpetersburghez de la Marinkii Valerii Gergiev – pe românește Gherghiev – care are o problemă… vezi Newyorker:

https://www.newyorker.com/magazine/2013/11/04/imperious

Pe scut, mă bucur că ne vom vedea cu Maria în studio la Petroșel. Vom face planuri, să vedem ce iese.

Dă, Domnu’- Doamne!

 

 

Servicistan

Nu mai comentez, bolborosec, mârâi, toc mărunt, scrâșnesc din dantură ci, doar mă întreb: în ce stat trăim? Unul de drept ? Păi, drept e să facă unu o nenorocire în masă; aproape de genocid; să infecteaze // îmbolnăvească//, omoare 80 de mii de locuitori; să se descopere jmekeria; el, criminalul, să fie in continuare liber, în loc de a fi executat fără apel; și, apoi să fie chiar executat de-adevărat de o invizibilă instanță ? Adică, deloc justițiar. Eliminat de Mafie? Nu e primul caz. Mai avem execuții. Cazul Tinu jurnalistul încurcat cu ei; procurorul aruncat de la etaj și alte, alte lucruri frecvente, célèbre, trecute ca apa unui pârâu pe la poale de mnut. Fuse și se duse… au trecut așa, ca o boare rece peste cuptorul din bucătărie… Lucrurile astea se văd zilnic, matinal, seral, nocturn pe mai toate canalele TV. Culmea e că par ficțiuni dar sunt realități revoltătoare. Crime hollywoodiene, le-aș numi eu…

Cum să ai curajul, demnitatea, să mai trăiești într-un asemena stat ? În care soarta ta sau a familiei sau a unui membru din familie ți-o hotărăște un nenorocit de criminal, prosper om de afaceri cu medicamente. Sau, un mafiot oarecare. O țară în care banul e mai valoros decât viața unui om? Cum o rezolvăm? Eu nu văd cum! Nu mai am speranță nici în revolta tinerilor, într-o urmare deloc palidă a intenșiilor dejucate de servicii în cazul #Colectiv… Când s-a pierdut o ocazie… Ba, s-a creat una nocivă, aceea de a aduce niște neaveniți, acoperiți sub vocabula ”tehnocrați” la conducerea executivă a țării. Ce țară? O colonie janică a serviciilor. Căci, noi trăim azi sub dictatura unei lupte inter-talibanice a serviciilor. Am mai spus-o, Securitatea era foarte rea, dar ținea cu Țara. Servicioniștii – loaze vânzătoare și trădătoare. Pentru ei nu mai suntem ”Dulce Românie”, nici ”Țara mea de dor”, nu!

Suntem Servicistan !!!