Maria Răducanu ca destin

E cântăreață. Are o voce extraordinară. Se acompaniază la chitară.Cântă nedefinit. Nu jazz, nu pop, nu folk, nu rock, nu lăutărești, nu gorjenești… dar din toate câte ceva. Mai clar: ”răducănești”. E drept, după procedee jazzistice. Căci, ia o temă și o tratează personal. Păstreză melodia, textul, linia melodică, uneori ritmul. Uneori…dar nuanțează și frazează colosal. Respiră, asta e la ea, posedă arta respirației la cântec.Am ascultat tot așa un nuanțist la Ghe Zamfir. Un Mexican care toate ritmurile alea nevune, torenșiale el le transforma, le tempera, la muia le lamina, nu mai era nimic din acel demenșial latino. Suna mi degrabă a doină șoptită.Nu mai știu fir=ar cum ăl cheamă, dși am avut o casetă cu el de la Gigi. Cre-mi spunea că are un castel pe un deal, un kitsch ăn fond dar opulent, bogat fiindcă era iubit de mexicani… În fine, m-aș îndoi -l știe Maria, fiindcă aici e o delăsare a ei.I-am spus să o asculte pe jana Bicevskaia și, degeaba. În fine ea practică o nuzică super-rafinată ca tehnică. La pictură e un Bandac care pictează aln pe alb sau alb pe gri… greu nen.Asa e maria Alb pe alb! Dar, mî ăntrebca porasta-n tîrg, de c ear trebui boborului o astfel de muzică devreme ce maneaua îi dă multiple enzașii și puricări de epiderm. trimiteri istorice la secolele cănd am slugi la turci de ne-au găuri curu și mintea… muzică de dat din șolduri ca muierile lor, din buric, din buci tremurănde, mai ales cu mutele lui Venus împins în față cum tîrtița de găină-n spate… Complexă muzică…Complex popor…

Maria a mai fost și pe la Mezzo, dar nu am mai văzut-o de mult. În schimb, aici văd tot timpul vedeta nr 1 și-n culcare și-n sculare: dirijorul sanpetersburghez de la Marinkii Valerii Gergiev – pe românește Gherghiev – care are o problemă… vezi Newyorker:

https://www.newyorker.com/magazine/2013/11/04/imperious

Pe scut, mă bucur că ne vom vedea cu Maria în studio la Petroșel. Vom face planuri, să vedem ce iese.

Dă, Domnu’- Doamne!