Intre Chin și amin, un film de Toma Enache

George Stanca, s-a decis să plece, ușor ca o ploaie rece, lăsând in urmă "picături de viaţă“ așa cum ii plăcea să spună! 
A lăsat și picături de poeme frumoase și picături de generozitate strecurate in toate scrisorile publicate și picături de suflet in toate prieteniile avute și in toți cei dragi! 
In toamnă desi era bolnav a venit cu entuziasm la filmări, in calitate de actor! Era un vis mai vechi al lui pe care am avut bucuria și onoarea să il împlinesc! Mereu spunea și …

George Stanca, s-a decis să plece, ușor ca o ploaie rece, lăsând in urmă "picături de viaţă“ așa cum ii plăcea să spună! 
A lăsat și picături de poeme frumoase și picături de generozitate strecurate in toate scrisorile publicate și picături de suflet in toate prieteniile avute și in toți cei dragi! 
In toamnă desi era bolnav a venit cu entuziasm la filmări, in calitate de actor! Era un vis mai vechi al lui pe care am avut bucuria și onoarea să il împlinesc! Mereu spunea și ce titlu bun ai găsit pentru film " Între Chin și AMIN" , abia aștept sa îl văd! 
Nu vrei să fie doar Chin și AMIN… te mai gândești? …
Sper să fii prezent la premiera! 
Vom păstra un loc special și pentru tine și o picătura de lacrimă cu șampanie! 
Drum lin George, lin ca poezia ta cea mai frumoasă!

„Între chin și amin” – Primul film despre Experimentul Pitești. Regizorul Toma Enache: „În loc să-și onoreze eroii, România onorează în continuare comuniștii“


Din această toamnă, în cinematografele din România va rula „Între Chin şi Amin“, primul film despre Experimentul Piteşti. Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, regizorul Toma Enache, realizatorul lung metrajului, vorbeşte despre „chinurile facerii“ filmului şi despre ce l-a inspirat.


Lungmetrajul „Între Chin şi Amin“ este povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune cântecul „Odă lui Dumnezeu“. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia, chinuită de aşteptarea bărbatului iubit. Filmările au fost realizate în satul Corbu, Constanţa şi la Închisoarea Jilava. „Filmările din închisoare sunt la Fortul 13 Jilava, chiar dacă acţiunea se întâmplă la Piteşti, pentru că puşcăria din Jilava s-a păstrat mai bine“, spune Toma Enache.


Cum s-a născut ideea filmului „Între Chin şi Amin“, primul lung-metraj despre Experimentul Piteşti, şi cât de dure au fost „chinurile facerii“? De ce v-a inspirat Experimentul Piteşti?


Toma Enache: Poveştile uluitoare de viaţă şi de rezistenţă ale unor oameni fantastici, poveşti care au luat naştere în perioada reeducării, m-au determinat să fac acest film. Am simţit că rezistenţă şi tăria de caracter ale acestor oameni trebuiau mărturisite şi într-un film. Nimic legat de acest subiect nu e uşor. Chiar şi să asculţi adevărul despre ce s-a întâmplat acolo e greu şi dureros. Chinurile şi torturile la care au fost supuşi acei oameni sunt de neimaginat iar transpunerea lor într-un film artistic nu poate fi nici ea uşoară. Însă efortul meu şi al echipei contează mai puţin. L-am privit cu toţii că pe un mic tribut adus acestor oameni excepţionali. Am considerat că este de datoria noastră să povestim lumii, atât cât putem noi, despre aceste adevăruri dureroase, despre suferinţele îndurate de aceşti superoameni, despre puterea lor de a răbda, şi în final, de a ierta. Cred că Experimentul Piteşti şi rezistenţa anti-comunistă în general ar trebui să fie tema a multor zeci de filme. Din păcate, deşi a trecut atâta timp de când avem libertatea de a face filme despre orice dorim, adică vreo 30 de ani, acesta este primul film artistic de lungmetraj cu acest subiect, care va apărea în cinematografele din România.


„Am filmat şi 12 ore pe zi în spaţii pline cu mucegai“


Cât au durat filmările şi care au fost cele mai dificile momente de la filmări?


Filmările au durat şase săptămâni. Au fost mai exact 42 de zile de „chin şi amin“. Întreagă echipa a fost foarte dedicată, de la cei foarte tineri, Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi, Ciprian Necula, Bogdan Sălceanu, până la actori de marca precum Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Victoria Cocias, Petrică Moraru, Alexandru Mereuţă şi regretatul om de cultură George Stanca. Interpretarea rolurilor negative, de reeducati sau gardieni, au necesitat un efort considerabil şi au fost interpretate cu mare talent de actori precum Kim Ciobanu, Dragoş Stoica, Csaba Ciugulitu şi alţii. Trebuie să menţionez şi întreaga echipa tehnică, care a muncit enorm la acest proiect.


Dacă ar fi să mai menţionez cele mai dificile momente din timpul filmărilor, cred că secvenţele filmate în închisoare au fost extrem de grele de la început până la sfârşit. Să filmezi 12 ore pe zi în spaţii înguste, întunecate şi reci, cu pereţi acoperiţi de mucegai, la care se adaugă încărcătură şi tensiunea resimţite într-un loc în care au fost torturaţi şi ucişi oameni nevinovaţi, este o experienţă tulburătoare şi greu de îndurat.


Nu e niciodată simplu să găseşti finanţare, însă pot să vă spun că nici acesta al doilea film al meu nu a beneficiat de finanţare de la CNC.


Aţi fost la fosta puşcărie Piteşti. Ce v-a marcat cel mai mult la acea vizită?


În 2014 am vizitat închisoarea din Piteşti. Auzisem de povestea domnului Tache Rodaş, victima a teribilului experiment dar şi un supravieţuitor al acestuia şi m-am dus să-l cunosc. Era senin, împăcat şi îşi iertase tortionarii. M-a impresionat profund acest om fantastic, care prin credinţă a reuşit să iasă din acel iad şi care acum stătea în faţă mea, vorbindu-mi despre puterea credinţei şi a iertării.


De ce nu e onorată aşa cum trebuie memoria acelor oameni care au pătimit în închisorile comuniste, inclusiv în cadrul teribilului Experiment Piteşti?


Din nefericire, în loc să-şi onoreze eroii, România onorează în continuare comuniştii. Şi cum comuniştii sunt cei care au săvârşit aceste orori, nu putem să avem niciun fel de aşteptări din partea lor. Ar fi trebuit că ei să fie menţionaţi în cărţile de istorie, cu un întreg capitol dedicat doar rezistenţei anticomuniste. Ar fi trebuit să-i cunoaştem, să-i onorăm, pe ei şi pe familiile lor, titrează Ortodoxia info.


E primul lung metraj despre odiosul experiment sovietic.

Reproducere articol „Click”`

La mijlocul lunii mai se vor fi împlinit primele 100 de zile de când poetul și publicistul George Stanca ne-a părăsit. În fapt colegul nostru avea o relație aparte cu luna mai, fiind născut la 7 mai 1947. Iar un motiv în plus pentru rememorarea acestuia ni l-a furnizat familia George Stanca care a prezentat, postum, miercuri seara, la Muzeul Literaturii Române din Capitală, noi titluri din opera colegului nostru, „Un corp scufundat într-un lichid” și „Reporter de profesie”, ambele apărute la Editura Semne.

intre cei prezenți, Andrei Păunescu a rememorat cel dintâi vremurile în care George Stanca devenise aproape un alt membru de familie sale, într-atât de tare fiind sudate relațiile dintre el și tatăl acestuia, Adrian Păunescu. El a reiterat și amănuntul conform căruia în anii ”70 ai secolului trecut el a fost cel care l-a adus la Cenaclul Flacăra pe folkistul Mircea Vintilă. „Ca să înțelegeți că cât umor de bună calitate era înzestrat acest om, am să vă povestesc un episod în care autoironia joacă un rol special. Stăteam undeva într-un parc, alături de George. Și sporovăiam despre una și despre alta. La un moment dat, patima pe care o punea în intervențiile sale l-au făcut să ridice tonul. Iar asta a determninat un stol speriat de ciori, dintr-un copac de lângă noi, să-și părăsească rapid locul de odihnă. George a izbucnit în râs și a strigat imediat: <Aici erați rapidiștii mei? La treabă cu voi!>. Toată lumea știa că era un fan înrăit al echipei Rapid, așa că am început amândoi să râdem cu lacrimi”

Prezente la eveniment au fost și trei nume sonore ale scenei românești, actorii Ioana Crăciunescu, George Mihăiță și Dorin Vișan. Cea dintâi a recitat în câteva reprize o serie de poezii compuse de George Stanca. Directorul Teatrului de Comedie a reamintit pasiunea regretatului nostru coleg Stanca pentru teatru, dar și faptul că în ultimul său articol apărut în cotidianul Click, la 3 februarie, apare și numele său, în compania colegului său, Vladimir Găitan, alături de care a făcut un rol memorabil în filmul „Reconstituirea”. La rândul său, Dorel Vișan a evidențiat faptul că destinul a făcut să fie prezent la evenimentul de comemorare a bunului său prieten, pentru că dacă ar fi fost programat cu 24 de ore înainte, agenda nu-i permitea să ajungă la București.

De amintit și faptul că talentul muzical al lui George Stanca a fost omagiat atât de Andrei Păunescu, cât și de Mircea Bodolan, cei doi interpretând două minunate balade în cocheta, dar micuța sală de protocol a Muzeului Literaturii Române, unde a avut loc manifestarea și care a devenit foarte repede de-a dreptul neîncăpătoare pentru zecile de persoane ce au venit la comemorare.

Pentru final vă propunem două fraze, extrem de actuale, din ultimul articol semnat de George Stanca în ziarul Click!, în celebra sa rubrică „Scrisorile lui Stanca”: „…lăsăm în urmă, evident, cine lasă…picături de viaţă, tone de viaţă. Asta lăsăm după noi şi tot asta nu ne-o ia nimeni după moarte…”. Pentru toate acestea și pentru multe altele, îți mulțumim George Stanca!

1 2 3 170