La celebra Remontada a Barcelonei, când a revenit victoriosă cu 6-1 de la un 0-4 am tot mârâit și miștocărit. Am făcut apropouri la arbitri și la unele reguli nescrise din fotnalul mare. Pe care acuma, nu că le retractez, dar le nuanțez… Ieri seara la Classico m-am cam dumirit .

O fi ajutorul lui D-zeu dat supertalentelor tot de El inventate?

O fi și cel al arbitrilor care ziceam eu citând dintr-un classic – Lucescu – anume că abitrii mai și țin cu cei mari…?

Dar, care e copii, mai mare dintre Barca și Real, că nici D-zeu nu știe?!

Atunci, de ce zic eu că m-am dumirit? Căci, jocul fiind colctiv e dificil să depistezi vreun adevăr…și totuși. Jocul din ultimele minute dintre Real la ea acasă și Bacelona, și nu numai cel din ultimele minute… a fost decis de un singur om: Messi. Messi. Messi. Fără dubiu , fără îndoieli speculative. Aici , parcă Hristos a fost întrupat în Messi. Messi a fost însuși Dumnezeu. Nu sunt nebun, nici blasfemic , nici ateu. Sunt Poet. Nu sunt ateu , ci credincios orthodox, așa că luați-l pe Dumnezeu ca pe acea imagine primară a Omenirii, în care Domnul era în tot ce era inexplicabil. Dumnezeu era fulgerul, tunetul, furtuna, bucuria, nenorocirea sau neantul. Inexplicabilul. Și, la Messi, ce este explicabil? Se poate explica științific oare, chimia lui internă, cea născută atunci când pornește în dribling, slalom, spre gol?Atunci când (iar devin ateu… și nu sunt decât un muritor calamburist…) devine din Messi – Messia! Când e el mesianic…adică aprope dumnezeiesc…căci unul e Mesia -Isus, și altul Messia- muritorul ce riscă să devină nemuritor… Vedeși, așa cum mă joc cu un s mic de mîână divin, pus pntre Messi și Mesia, așa am picat acum între mistică și mitică… gata că am dușmani- care probabil vor dori a mă scoate din cauza fotbalului dușman cu Dumnezeu…dar, numai El Drăguțul știe ce sunt eu. Un iubitor de tot ce e frumos pe lume…

Redați fotbalul, fotbaliștilor!

Cronică TV. Mare dezbatere la RealitateaTV despre fotbal. Rareș Bogdan și, în principal, cu Pompiliu Popescu, Dorin Chioțea, și dragul meu, nebunul de Răzvan Boanchiș… Trebuia să intru și eu, dar nu a mai fost loc. Multe, complexe probleme. Pare-se fotbalul rage să moară. Rage, nu trage încă! Oricum, probleme grele, grave. Am înțeles că băieții din conducerea FRF, după spusele lui dr PP, se dau că ar fi susținuți, și nu sunt. Doar lasă impresia, unor raporturi cu niște servicii. Mai ales, zice dr PP, Gabi Bodescu care ar fi simulat, s-a lăudat ostentativși desori că e sunat mereu de cineva din servicii, sau alte structuri ale puterii pentru a impresionași intimida. În schimb, președintele Burleanu, da! ar fi ceva ”copil de trupă” pe la o zonă cazonă…

Să fie sănătoși. Dar, nu era cazul, dragă Boanchiș, să te iei de SNSPA, chiar dacă mai sunt pe acolo și foști ”ștefanghiorghiți”. E o școală serioasă și bine orientată spre științele politice. Nu trebuie acum denigrată, fiindcă nu știu ce legătură are ea cu preșdintele FRF. S-a arătat, apoi, ce bani au ”devalizat”, au cheltuit băieții, cu cine și pe ce?

Incoruptibilii burlești. S-a pus și problema celor 12 – doișpe, nene! – ziariști trompetiști și dubași ai FRF. Cândva, nu de mult,erau cei mai aprigi luptători contra corupției FRF-ului mirceasăndesc. Și, se întreba Rareș, de ce tece presa? Uite de asta cu ăștia! Fiindcă acum, ciurda marilor rozători de chifle, brioșe, kake, cozonac… tort și salarii babane, e acolo. Gabi Safta – auzi, tupeu! – îl moraliza pe Chioțea într-un sms… Plus, alți celebri îngeri ai cinstei; arhangheli ai anti-corupției; heruvimii și serafimii probității din vremea cealaltă … Contestatarii, plătiți acum de Burleanu la greu. Incoruptibilii burlești… Dezastru.

Eu îl felicit pe Rareș pentru inițiativă, dar curând buba va trece; ea se va uita, se va disipa în ale vieții valuri. Nu se va-ntâmpla nimic, decât peste doi ani când vor mai fi alegeri. Dar, poate ne calificăm la Mondiale și se ia maùl cârcotașilor. Așa că, acum ar fi momentul, s-a spus. O nouă revoluție. Iar, Piața Universității templul manipulării naționale, vai! Numai să nu iasă ca și cu ”Guvernul Tehnocrat”… adică de căcat! Cu amatori, carieriști, p-afariști, incompetenți, agenți acoperiți… încă nedecalotați precum colonel Turcescu…

Federația de fotbal trebuie redată fotbaliștilor! Ce proiect minunat lăsase Mircea Sandu la final de mandat. Cu toată meritocrația fotbalului, tot florilegiul puse bine, uniform distribuite. Și, apoi, a apărut diversiunea aia catastrofală, puciul nenorocit cu arestarea// sacrificarea lui Gică Popescu. Ce golănie pentru un simbol al fotbalului, terfelirea unei valori certe, chestie tipic valahă – un ins de carieră internațională, căpitanul Naționalei; căpitanul Barcelonei. Ce biografie admirabilă! Pe care putea să o maculeze numai un căcănar// pe măini murdar, și să o deteste numai un handicapat, ratat, invidios și meschin, cine pizda mă-sii o fi el…

Și cum se adunaseră ele, valorile Fotbalului în jurul lui! Ce serviciu, domnule, a dorit să moară acest proiect splendid ? Despre ce patriotism vorbiți voi, golanilor? Cornel Dinu, și el din mai vechea gardă, a spus că ăștia sunt torționari; securiștii erau patrioți. Țineau cu țara…

Cam așa pare a fi… dar cine a instrumentat asta ar trebui executat/ți pentru crimă de înaltă trădare! Nu șuguiesc acia. Și cine e ăla? Unu, tot de-ai lor…