Faleschini –  un  nume care sună. Ca  o marcă de  parfum. Ca o casă de modă. Ca o marcă de vinuri… Da, așa!, se  poate  spune  și  așa. Eu  l-am cunoscut, dimpreună cu distinsa-i doamnă, la  o degustare de vinuri  organizată de regretatul  politician, muzician, agricultor, viticultor și vivandeur Victor Surdu. De atunci, nu a mai fost eveniment viticol patronat de el, de Sergio Faleschini, ca să lipsesc. Nu e numai italian. E și oltean. Născut în Bănie. Ciudată specie. Căci ambele linii native denotă o tipologie gen ”iute la mânie// iute la beție…”. Italo-Oltean –  un cupaj extrem de ”strong”. Ei, bine Sergio, nu e mai  nimic din ce am presupus mai sus. Din ce se spune, se speculează despre cele două gene ”temperamentoase.” El, cu alura-i ’naltă, filiformă, de o finețe rară, e un taciturn. Un  introvertit. Aduce mai degrabă a lord englez. Dar, nu are nici morga britancă prea  persuasivă. Îl trădează ochii. În ei vezi  viteza de acțiune a italianului și istețimea ca de păstrăv montan a olteanului. În ochi. Amabilitatea, scorțoșenia, afabilitatea, distanța,  decența se deprind. El mai inspiră, mai denotă și diplomație. Parcă aici e Faleschini, mai Faleschini. Căci, să  nu  uităm, este consul al  unui stat de etichetă perfectă, de tradiție castelană, de prestigiu medieval. Monaco. Dar, nu vă speriați. Omul, diplomatul, viticultorul, în ciuda descrieirii  mele,  nu e  un  personaj rece, distant. Ba, mai  nou, cred eu, cu vinurile lui  premiate puse  pe standard,  a reușit să adune multă lume bună. Ne  plângem că nu prea mai avem elite. Cele false sunt mai toate unde trebuie…Am cam scăpat de  ele. Așa e, dar ele, elitele  reale nu au dispărut chiar de tot. Mai sunt supraviețuitori. Priviți reuniunile vinicole faleschine! Cosmonautul Dumitru Prunariu. Somitate. Erou al  umanității. Regretatul inventator de renume mondial –  cum sună sintagma asta compromisă acum  30-40 de ani ! –  genialul Iustin Capră. Spiritualul, rafinatul și multiculturalul critic de artă Virgil Mocanu. Nu mai pomenesc de  marii specialiști ai viticulturii românești pe care numai Faleschini și cunoscătorii îi știu. Nu mai amintesc  de specialiștii, oenologii …

Sergio Faleschini. Da. Un  italian născut  la Craiova. Vinurile ”faleschine”  devenite brand au  de fapt o siglă, un acronim: VINARTE… Și îngemănarea asta  poetică dintre licoarea divină, care este vinul și arte nu e deloc o speculație  lingvistică, o găselniță și atât. Căci, la orice manifestare publică, la  orice degustare mai deosebită nu lipsesc artiștii. Plasticieni care expun, poeți care compun. Altfel spus, la  o degustare fără artiști vinul nu are gust. Scriitori, pictori și critici literari, actori, ziariști generaliști, connesseurs, gazetari specialiști, bloggeri, fotbaliști de cartea recordurilor,  – Helmuth Duckadam poate fi încadrat și la ”Artiști ai balonului…” –  înalți  prelați. Monsenoirul Ioan Robu e nelipsit din acest areal. Funcționari de stat, diplomați, ambasadori, foști sau actuali miniștri, politicieni de toate culorile pot fi  văzuți ciocnind camaraderește cupele de cristal cu clinchete amicale, la  mai totate reuniunile ”faleschine”. Vinul bun și omul bun, am  parafraza noi…

Există un pericol, virtual. Ca, amicul nostru italo-oltean să devină, dacă déjà  nu este considerat, un Mecena. Evident, autor al unui mecenat lichid. Dar, unul real. Generos. Rafinat. Comme il faut. Căci, suntem noi sătuli de grobianismul miliardar autohton…

Și, nu exagerez deloc. Fiindcă, având calitatea de a fi un  magician  al vinurilor, Faleschni are putere  și influență. O putere catifelată ca gustul vinului ”Soare”. O influență prin dublul brend diplomatic-viticol. Are spirit și dor de camaraderie, de  comunicare, de apropiere. Și, totul pare a fi ca o  protecție tandră sub pulpana vinului fin. O confrerie a bunului gust. O elită. Care adună, nu dezbină. Care unește, nu urăște. Și, dacă vinul sfințește spiritul, să nu uităm că, totuși,

Omul sfințește… vinul. Cin-Cin!