Alb trist

Mireasa mea omoară-mă cu albul.

pe care când pui negru îl pătezi

pe vălu-ți de prințesă caldul tandrul

te ningă iarna blânda cu zăpezi

falduri imense albe ca perdeaua

îți înfășoară trupul. pică neaua

o ghilotină albă de zăpadă

peste tăcerea mea va fi să cadă.

căci mut sânt de lumină și splendori

și gânduri negre ca un cârd de ciori

vin să ne strice nouă fericirea

ne aduc vești că s-a sfârșit iubirea

o primăvară caldă ne pândește

se simte-n vânturi cum căldura crește

căci nu știam mireaso tot ce-i rece

nu e nemuritor peren ci trece

de dragul tău am să mă mut în Nord

îmi fac culcușul rece-ntr-un fiord

ci haide la eternele zăpezi

mă mut în nord mireaso, nu mă crezi?

…totem de ghiață-aș vrea să îmi rămâie

în veci prea-nalta, alba ta statuie…

Mallnitz, 17/18 februarie 2016

 

DIAMANTINĂ (I)

Ninge wagnerian, iubito, ninge tragic

ninge romboidal pe trupu-ţi magic

ninge cu stele moi, cu flori diamantine

ninge cu pace ninge către mine.

Ninge pătrat, iubito, vine gerul.

ne-nghiaţă talpa, ochii, gura, cerul

ne-nghiață dostoievskiul și tolstòii

rămânem goi și singuri ca strigoii.

Ninge piramidal, iubito, şi voltaic

ninge galvanic, clasic şi prozaic

ninge concav şi ninge moromete

de-mi vine patul să mi-1 fac într-un nămete.

Şi ninge princiar şi ninge ludic

fulgii se bat ca-ntr-un război impudic

în care tot zăpadă-ncet se pune

ca o hlamidă peste goliciune.

Aşterne-te, iubito, ninge tragic

wagnerian, diamantin şi magic

wagnerian, diamantin şi magic.

DIAMANTINĂ (II)

Cum ninge, doamnă, peste monumente

peste mătăsuri, pliuri, peste fente

cum ninge lin turbat adânc în falii

de-mi vine iarna s-o sugrum de talii

s-o urc pe cal şi să fugim departe

şi să mi-o fac iubita mea de moarte.

Cum ninge, doamnă, peste omenire

zăpada-aş strânge-o toată în potire

să o topesc să beau adânc din ea

până mă-mbăt cu absintul alb de nea

să lunece licoarea ca arcuşul

să m-ameţesc cu fulgii cu gheţuşul

să m-ameţesc cu fulgii cu gheţuşul.