Steaua palidă, Rapid și Troika
Am rămas dator în a comenta meciul de Cupă Steaua – Baia Mare. Despre jocul steliștilor numai de rău. Miserupiști, absenteiști. Momâi. Nu meritau să câștige nici la loviturile de departajare. Maramureșenii – echipă exemplară. S-a epuizat, a murit pe teren cum aș vrea eu să văd Naționala. Fabulos meciul. Plin de adrenalină. Spectaculozitate. Abnegație a localnicilor. Și, pe un teren prost ca mai toate din Republică, demonstrând o tehnicitate ieșită din comun. Suficiența stelistă, din păcate va ruina fotbalul nostru. Fiindcă, după Astra nicăieri nu prea mai e nivel adevărat. Poate la Tg Jiu. În rest, au căzut toate.
M-am uitat de două ori – luni și vineri – la Rapid, echipa aia din Liga II. Cu care țineam și eu. Nu că nu aș mai ține taman acum la bătrânețe, dar cu patronatul ăla ca balaurul cu trei capete sau ca troika – el , Ea, fiul ei – se întrevede falimentul. Nu mai vreau să aud de ei. Când vor pleca mă voi întoarce la eterna mea iubire – Rapid. Acum nu pot să mă ating de ea. E arestată… Deși, ceva e. Trupa arată că pare oarecum încropită. Căci, din ea, un rapidist vechi ca mine îi mai știe pe Martin, Vasile și cam atât. A, și Draghia. Politica conducerii superioare… De meciul disputant luni (1-1 la Rapid CFR Suceava ) nu zic nimic.
Vineri însă am văzut altă echipă, la Bacău. Glumind onomastic, ei cu Vraciu – Sacru, Drugă- Pungă și noi cu un N ‘Koyi. 3-0 e un scor lejer. La el a contribuit Iulian Popa, cu două goluri. Băiat cu care se pare Alexa n-are răbdare…
Ca și-n cazul Naționalei calificată la Euro, mă întreb ce face Rapidul dacă revine în Liga I? Trăiește din drepturile TV? Vinde stadionul?
Rugby. Ce bucurie să vezi acest sport la nivel mondial. Cu mult peste fotbal. Care se spune de o sută de ani că e un sport de gentelemani jucat de golani. Pe când fotbalul e unul de golani jucat de gentlemani. Auzi tu spectatorule de fotbal? Să le spună arbitrul jucătorilor: ” bravo, excellent, felicitări, ați jucat această fază?” sau ” mulțumesc dlor, că ați degajat repede locul de placaj!”. SF, nene! Parcă-s basme de Petre Ispirescu, pe onoarea mea… Am pasiunea onomasticii. La penultimul meci RSA – Argentina, era un mijlocașul la grămadă ”demiul de mélé”- Pienar Rohan, nr 9. Un nume internațional nu prea des văzut. Dar, pe care de câte ori îl aud mă ia un râs duios și de dor. Fiindcă, la o vreme primarul din Vințul de Jos – mai știți bancul moșii mei? – era un rezonabil doctor în agricultură, om extraordinar, școlit în Franța, ecologist pe nume Niki Pienar. O mai trăi? Cum ziceam, Pienar – nume rar…