Aristocrat de Rapid

Apropo, s-a pus problema cu intrarea mea în Clubul Seniorilor. Dechisă mai demult de dl General VM…Destul de avansat în consumul de vin, MF mi-a mărturisit că unii membri nu m-au dorit. Cred,chiar, că și el însuși. În mare îi știu, unul e decedat, altul a stat azi la meci lângă mine am replicat?! Lângă mine au sts Mișu, și ON fost coleg de redacție. Și, de ce acum am devenit un mai bun rapidist, ce s-a schimbat?Nu sunt tot ăla? La un moment dat a sunat și președintele de la Aristocrați. Nu am putut conversa… era un tel prost și multă gălăgie. Dar, nu știu de ce, deși Generalul VM m-a rugat mai demult să intru-n Club, parcă mi s-a tăiat pohta… Mai ales, când mi s-a confirmat ceea ce bănuiam, anume că niște inși s-au opus intrării mele în club. Erau pupicuriștii lui Copos iar eu deranjam. Inlusiv amicul MF care e la fel de aservit rusnacului ăsta, Moraru. Alibiul lui M F e simplu: bă omu’ ăsta a băgat banii lui aici. Dar nu spune că echipa Rapid nu e o marfă cum au tratat-o cei doi patroni. Copos și Moraru. Rapid e un brend omenesc. Are suflet de giuleștean, are istorie, are familie mare. Nu e o marfă de piață, măi rahaților slugoi ! Care-i cântați la cimpoi!

Sincer să fiu, am fost de la început contra acestei idei. Aristocrați ai unei echipe proletare? În sens superior, de sânge albastru? De unde? Mi s-a părut un nonsens. Aristocrații adevărați sunt tataie Gheorghe Crăciun, născut în 1902, maistru și șef la Grivița – Centrul III Vagoane; tatăl meu, născut ăn 1922, care m-a crescut și m-a făcut rapidist, Dumitru Marin 2, muncitor categoria a 8-a; șef după pensionarea lui tataie. Ei pot fi Aristocrații Rapidului, nu eu…Deși, de la 3-4 ani, tata mă lua cu el la stadion sau pe tren și mergeam după echipă. La antrenamente îi trăgeam la poartă lui Nea Tinel Stănescu. Îi cumpăram după meci Vinga de la cofetăria Crângași, lui nea Tache Macri, care m-a sunat acum de Paște de la Paris. Tot după meci mergeam pe jos cu Văcaru extrema stângă, sibianul. Sau cu Zeană altă extremă…L-am cunoscut pe Olaru, roșcovanul zis Secărică, fiindcă avea culoare secarei la ten, dar și că înainte de meci lua una mică. Tata m-a luat și la o etapă de Cupă tocmai la Arad. Jucam cu Progresul lui Mateianu. Băieții lui tata au luat cu ei un tub de oxigen ca să poată acționa sirena, pentru galerie. Ăștia Aristocrați! Cărau tubul ăla de juma de tonă prin tren pe umeri, ca pe un cosciug. 4 gealați. Acum, când am văzut trompețicile alea de plastic, sau wuwuzelele mă gândeam la spinările băieților de la Grivița din echipa tatei. Ăia, Aristocrați ai muncii… Sigur, exagereze,căci marea aia amestecată a galeriei are nevoie de o contrapondere curată, morală, autoritară.Că, marele pianist nu e om de galerie, ci de black tie…

Dar, pentru un anume orgoliu personal în privința vechimii mele de rapidist – 65 de ani -, deși nu fac colecție de tiluri, diplome, nu am boala asta oltenească – parcă ar merge să fiu Aristocrat de Rapid.Ba, zic unii s-ar impune. Nu știu, mi se pare că aș fi ireverențios față de înaintașii mei, oameni simpli … Mă mai gândesc…