Ovidiu Scridon –  un  poet de  muzică

Un diagnostic.  Ovidiu Scridon e  bolnav. De iubire. Cu frisoane grele de  poezie. Cu frisoane grele de muzică. Fiindcă, la boala sa, Iubirea , Dumnezeu a  mai pus două talente-de-tămăduire : poezia  și   muzica. Folk, îndeobște…

Poezia lui are o deformație celestă. E scrisă  metric, geo-metric si-metric , tocmai spre a fi,  musai de a fi… cântată. Nu pot spune  însă nici că poemele lui ar fi pure texte de pus pe  muzică. Fiindcă,  la  noi cuvântul ”text” s-a cam depreciat. Și l-a compromis acea muzică  ușoară cu care  folkul se bătea prin anii 75-80. Una e să spui ”text” și alta ”poezie”. Deși există, cred eu, și o formulă mediană: ”versuri”. Părerea mea e repet, că  muzica  ușoară a distrus  ideea de, măcar de … vers. Și, nu-s de vină textierii pentru acele  enormități  gen ”soare-mare”, ”țară-vară” sau  –  citatul preferat al lui Tudor Gheorghe –  ”ogor-tractor”. De vină erau rigorile ideologice  comuniste.  Fiindcă un textier avea  alături de condei lista cuvintelor  interzise. Spre exemplu ”moarte” era unul, fiindcă în societatea comunistă  nu trebuia să  moară nimeni. De aici  veselia sinistră a unor texte optimiste,   idioate făcute așa ca să treacă de cenzură. Explic aceste interdicții vechi  de  istorie a ideologiei aplicate, ca să se  înțeleagă ce vreau eu a spune  prin ”versuri” și ”versuri de cântat”. Deci, sunt o poezie rimată  perfect,  populată cu imagini și metafore, făcută pentru a  îmbrăca, sau a se  îmbrăca într-o melodie.

Aici apare problema diferențierii muzicii folk de celelalte genuri. Ea folosește cu mici excepții versuri sau poeme adevărate, scrise de clasici, notorii  fie și necunoscuși, dar Poeți.

Din această perspectivă , în cazul Scridon avem de-a face  cu  un  Poet. Un  ”poet de  muzică…” Nicidecum  un textier… Aștept cu nerăbdare  încă  o carte a Poetului , Una  nedestinată  cântecului  spre a-mi întregi imaginea că Ovidiu Scridon scrie și Poezie pură.

Dealtfel , mina  descoperită în sufeltul lui  prin acest op arată un zăcământ bun. Promițător. Îmbucurător. Sigur s-ar putea, ca  poet ce îs pe  lumea asta, să fiu  prea  pretențios.  Să-i cer prea mult. Deși nu cred  în această ipoteză. Oricum, chiar dacă  ne-am  opri la versurile  minunte din această carte  –  destinate, botezate, însemnate spre a fi cântate –  cu certitudine, Ovidiu Scridon e Poetul propriilor cântece.

Și asta e chiar,  destul. Suficient ca act artistic. În care, scopul este  unul generos și  înălțător:

a cânta spre a încânta sau a descânta.

                                                Dr George Stanca

23 aprilie  2015