Jurnal mascat

masca

RETRO

Luni 2 mai și marți 3 mai a plouat demoralizant.Stau în casă ca un suferind de bacovianită. Mă brăesc, beau ceai, citeasc mă ia somnul. Beau ceai, scriu la căte ceva… mă ia somnul. E o stasr de semicanimalism, așa. Un somn scurt de bovină, melancholic, blegos, molatec

Miercuri, 4 mai am plecat pe la 10 dim spre Cib. Cu Nicu și Lena mea. Drumul fiind lung , l-am legumit cu prieteni pe traseu. Mai întâi la Vâlcea la Cornel B la hanul CO.Cu Petre T și Nicu J. O cafea , o vizită prin beciul motelului, cu jupân Cornel, beci care arată ca la carte;una medievală.Cu ziduri, armuri de pănușe de porimb Cu o țuică scoasă cu hoțoaica… o zei!Degustarea… apoi plecarea. Oprire la casa lui Li Zam – ce nume chinez i-am dat – unde, la fel, o cafea, o alună , o nucă, o țuică și mai bună , așa de bună încât mi-am uitat șapca Puma…

Oprire apoi la Nelu – Alba Iulia. Acasă. Un ou ciocnit, o sărățea, refuz de hrană, un pahar, două, trei de vin alb excelent, aci n-am uitat nimic. Pa! Am mers apoi la Deva, la Geta și Tibi, care au pus de-o ciorbă… cu o țuică bună , moale ca pentru mine. Dar, înainte eu am fost cu Nicu la un amic de-al lui care candidează la Primăria Devei .Florin Oancea .Era-n plină efervescență. A răms să-l ajut și eu cu o recomandare filmată. Omul vrea să redea Devei mândria de a fi centru național de gimnastică. Aceea care a dat echipa de aur a Nadiei. E posibil, zice el… Acum , lotul este la Izvorani dacă nu greșesc. A plouat o răpăială când eram în centru Devei la Florin. Apoi a ieșit din nou soarele.

Ajunși la Zlatna nu am omis să trecem pe la cârciuma primarului Silviu Ponoran, vechi amic și de–al meu. Un vin roșu, doi vin roșu, trei vin roșu… Se pregătește de alegeri și are la sondaje un avantaj substanțial, am aflat. E primar de 5 legislaturi, o vrea și pe a 6-a. În campaniile lui, de-a dreapta sa e Adina Zavragiu consoarta lui, o femeie extrem de atentă, delicată și…pragmatică. Ambii au o simplitate fermecătoare și o carismă aparte. Pot compara, fiindcă eu l-am apucat și pe fostul primar, decedat , Felix Treger care mi-a permis să lansez o carte la ei. Cea politică, de pamflete ”De la marea Schimbare la Marea Dezamăgire”…

Silviu e un tip bonom, tăcut harnic; are o brutărie cu o pâine excelentă; pe vremuri eram colegi de partid – cât am fost și eu liberal, adică până la Marea mea Dezamăgire, turnătoarea și mincinoasa Mona Muscă . L-am cunoscut la o vreme de cumpănă când, nu mai știu exact dacă și-a dat demisia sau a fost demis din partid de Atanasiu – mălai mare ăla…

Plecarea spre Cib. E la 7 km. La 22 fix eram la Motel. 12 ore de drum minunat. Drumul prieteniei.ce dor ămi era de toși prietenii. Și, acum să bem și noi un…vin alb. Am stat numai eu cu Nicu făcând planuri. La 3 cularea…

Povestea meteo .Pe vreme ce ne-am apropiat de Cib soarele a apus dar nu s-a ascuns, o vreme ideală de mers. Puțină ploaie pe Valea Oltului și la Deva; în rest, senin. M-a cuprins o stare de bine ca la orice început.

Vineri 6 mai

Dejun cu urechi de porc…

După micul dejun, pe o vreme cam incertă , dar caldă, gazda de la Hotel David *** d.Nicu Cristea, ne-a plimbat cu mașina prin locurile megieșe. Am fost întâi la slujba de la Mânăstrirea Cib. Era sărbătoare Izvoru Tămăduirii. A venit și Nelu D cu soția. Și cu care am stat împreună de la slujbă până până la 21 seara. Căci, pe la 18, când să plece ei, gazda a scos niște șorici, și mai ales urechi de porc făcute el din camangerie , și aduse la degustare. Doamna D, ” rozătoare” ca și mine s-a oprit brusc din ideia plecării și s-a pus pe trebă la ronțăit urechi, ca și subsemnatul. Văd că Nicu are la producție aceste urechi de pomana porcului , șorici și …virșli. De ce nu le bagă la marile magazine și la export? Sunt o nebunie, doamnelor și domnilor ! E drept, inclusiv colesterolul de rigoare, dar mâncat cu măsură e , repet, o folie ; o fericire a papilelor gustative, a limbii…

Mâncând de la porc urechi // veți regăsi gusturi mai vechi ! // gusturi de la țară, din copilărie// gusturi rătăcite prin bucătărie …

Estimp a mai sosit o trupă de la Cluj. Trei persoane. Dintre care se detașază un domn total deosebit ,mai ăntîi ca aspect. Om de vâsta mea, 69 de ani. Păr mare, plete, albe barba medie și niște sprincene lungi bogate și răvășite cam ca la recent răposatul …. Plinătatea unui trup greoi lasă impresia că îl face să șchioapete de piciorul drept .Ate dealtfel un baston ciudat. Mare și la miner dotat cu un clopoțel, sonerie de bicicletă. Plin de o vervă contagioasă cu un banc în fiecare buzunar și cu un mic portofel în care are aranjate câteva frunze verzi. E cânărețul din frunză”Nucu” AloisiuPandrea. Ba, mai are într-un etui de piele și o muzicuță mică-mică. I s-au alăturat un localnic care cântă superb doine bănățene Iosif Ilea , poreclit Capră și un acordeonist din Zlatna Sergiu Croitoru zis Țuțu. Un virtuos. Căci asta am a relva , ambii, deși amatori la cântat sunt supertalente. Are țara cântăreți ascunși prin toate pliurile ei…prin toate ciburile, zlatnele și Lucru care mă bucură nespus pe mine care-ntr-o criză de pesimism am afirmat că poporul e pe cale de dispariție. Rectific: da, poporul român e pe cale de dispariție, dar e încă departe de dispariție…

Ducu mai este și o enciclopedie de bancuri dar pe care eu unul de aceiași vârstă cu el, le cam știam. Om de chef, român , ”comesean” de bază. Gazda, Nicu, afirmă că va edita, produce un CD cu ei. Cu Capră, Ducu , Țuțu, cu mine recitând. Va fi, așa, o producție gen Șezătoare la Cib. În niciun caz nu se va numi ”chef”, căci cuvântul e déjà arestat de țiganii maneliști…”Chef” ; ”Chef de chef cu…Lulă de la Bobelești”…Arestat zic, precum cultul pălăriilor și cultul cailor…oooooof! Va urma, căci trece vremea eu mă țin la zi cu jurnalul, dar aici la ”Jurnalul de Cib” am cam rămas de căruță, căci mai am multe de spus… despre vizita la Arsenie Boca de pildă… la Geoagiu , convesașia cu călugărul Rafael de la Cib despre Sf Ioan Iacob de la Hozeva… E de treabă deși timpul se scurge iute și implacabil vai la ce profunzimi de piașa mare ai ajuns musiu Stanca săp nu ted ea folozofia afară din literatură…

Vai ! Trebuie să consemnez:

deveselu

 

 

 

 

Joi, 12 mai 2016, a avut loc la Deveselu,

 în prezenţa secretarului general al NATO

 Jens Stoltenberg şi a premierului Dacian Cioloş

 Inaugurarea scutului anti-rachetă de la Deveselu.

Nu trebuie uitată această dată, și nu glumesc. Ce ne va aduce ea, ”fie pace sau război…” …bucuroși le-om duce toate”… o vom vedea noi apoi…

Noi, sau pruncii noștri!

Căci , rușii nu ne-o vor ierta vreodată. Ba, s-a întâmplat o chestie de repică , de-a dreptul penibilă, de râs. Dar, fiind vorba de președintele rus Putin, zău că nu-mi mai arde de râs…
O inspecție a echipamentului militar efectuată de Vladimir Putin, sabotata de un mâner rupt la o mașină de teren

de I.C. HotNews.ro

Joi, 12 mai 2016, 20:00 Actualitate | Internaţional

putin

 

 

 

 

Inspectie militara cu probleme

Foto: Captura life.ru

Pesedintele rus Vladimir Putin a incercat joi sa evidentieze superioritatea echipamentului militar rus cand eforturile s-au intors impotriva lui, manerul unei portiere de la o masina de teren rupandu-se tocmai cand liderul de la Kremlin voia sa inspecteze vehiculul, scrie Reuters.

Delegatia armatei ruse i-a prezentat lui Putin mai multe vehicule militare parcate in fata resedintei sale din statiune sudica Soci, inclusiv o masina de teren UAZ Patriot, de fabricatie rusa, echipata cu mitraliere.

Putin a incercat sa deschida portiera de pe partea pasagerului din fata, insa, potrivit unui reporter Reuters prezent la eveniment, portiera nu s-a clintit.

Atunci, locotenent-generalul Alexander Shevchenko parte a delegatiei militare care a expus echipamentul, a venit in ajutorul lui Putin. insa cand a apucat manerul, a ramas cu el in mana.

Putin a parut amuzat de intamplare in timp ce Shevchenko a aruncat repede manerul in mașina prin geamul deschis.

Liderul rus si-a continuat inspectia, trecand la alte vehicule, insa nu a mai incercat sa intre in vreunul din ele.

VIDEO:

https://www.hotnews.ro/stiri-international-20993389-video-inspectie-militara-efectuata-vladimir-putin-sabotata-maner-jeep-rupt.htm

Să mori de râs… îmi amintesc de momentul când Nicolae Ceaușescu a fost la noi la fabrica BCA – pe când eram eu ”dom inginer” – și a vrut să se urce pe o scară (proaspăt vopsită în cinstea lui ) și a rămas cu vopseaua pe palmă…de ne-a înjurat generalul de secu , Stan – amicul meu , ”farmacist”de Batiștei, azi – de ne-a trecut Nilul, Gangele și Missisippi…

va re-re urma…

fiindcă am să-l reactualizez până mă epuizez…