BLOG JOI 23 Martie

Între timp nu s-a-ntâmplat mai nimic. Un șir de insomnii chinuitoare, dar nu prea deranjante, prețios spus deloc ambarasante. Deși am ratat niște vernisaje și chiar expoziții întregi, cum de pildă la dr Petu Damir. În schimb, duminică am fost dus de laț la sala Casei Armatei. Unde expunea

Tudor Meiloiu – Păsări, păsări, păsări

de zici că e artă decorativă. Și, nu e deloc așa. Nu m-am simțit în acea lume de păsări de tot felul – păsările lui Tudor – ca-ntr-o colivie ci, din contra ca într-un Eden Aviar; ca-ntr-un rai al sticleților, privighetorii, ciocârliei și mai ales bufnițelor care, observ artisticește se pretează la fascinante variante cel puțin în viziunea meiloiană. Un Paradis din care nu-ți vine să mai pleci. Ba, din contră, îți vine să muți jungla aici, cu toată încărcătura sa exotică și cu tot verdele ei pandemic și cu toată fauna aia lăsată de Dumnezeu înainte de Ada și Eva. De animale blânde, caline, mângăioase și cu blăni de desfătat și mângâiat burice le deștelor; or terifiante, sângeroase, letale. Lucru care uneori te face să regreți greșelie cuplului primar, care a fost Izgonit din Rai. Mare pierdere. Dar nu-i judec eu pe Adam și Eva, ci pe …Tudor Meiloiu care ne-a dat un colț de Rai cu păsările lui. La plecare, am ieșit cu impresia, la ultima aruncare de privire, că ies dintr-o librărie uriașă plină de coperși de carte cu păsări. Păsări lirice, păsări cinice, păsări metafizice…păsărelele lui Meiloiu.

Te pup pe sufletu-ți păsăresc Tudore ! Și mult noroc… căci artistul a plecat să de opereze lăsăndu-ne expoziția spre admirașie. Păsările lui nu sunt mofturi, nici decoruri, ci ARTĂ. Obsesie,de fapt. Uite cine vorbește ?Eu, care scriu aproape exclusiv poezie de dragoste…nu păsări femei… ființa venusiene, afrodisiace, senzuale și foarte nude.

FINE

Jurnal. Lenea nu m-a părăsit deloc deși soarele a învins natura, protivnică nu și politrucii. [Apropo, e corect și ”protivnică”, provenit din slavonismul „protiv- împotivă”. Logic, cred că acest ”potriv” a apărut pentru a nu ne încurca limba la pronunție. Prin anii 20-30 presa așa scria, protivnic…

Am început ca seara să fac excursii de cam 2500-3000 de pași. Nu scad însă din 113 Kg deși astă toamnă avui 110… Sper. Am început să dezleg integrame – mod zice-se sănătos pentru întreținerea memoriei. Am terminat Roth – ”Fantoma iese din scenă”,cu dezagreabile istorii ale vârstei ( mele), cu neputințele fizice și fiziologice, cu incontiența ( lui) urinară, și tot ce ne așteaptă plus o iubire ambiguă – pe idea ”moșule mai poți?”, iluzorie, nesigură scrisă dar nu întâmplată; puțină politichie anti- Bush jrnu am știut că evereii americani l-au dezavuat. Apoi, exact ca-n cazul lui Saul Bellow cu Ravelsteinul lui, o lume ciudată a evreilor bogați din America, superintelectuali, mereu preocupați de idei mărețe cultural, dar și pe fondul unei meschinării și intrigrăi specifice. Nu le iert portrtul diflrm desenat de Bellow, cu urăși patimă, lui Mircea Eliade… Gust amar. Am trecut la ”Supunere” Houellebecq.

M-a luat un dor de ordine primăvăratică de-a dreptul tomnatică fiindcă atunci se curăță praful, se bat covoarele…. Am mutat în camera lu George transformată-n dressing room, carti, m-am mai degrevat din dormitor iar ieri am pus la punct balconul și garderoba.

Chiar azi m-am trezit la 7. Bine, dar după micul dejun și medicamente am readormit și m-am trezit la 11…

Indiile GOLante

Mezzo mi-a făcut o surpriză : ”Indiile galante”ale lui Jean Phillippe-Rameau. Spectacol de operă și balet pus la Bordeaux, care începe cu o scenă în aer liber de-a dreptul paradisiacă – tot corpul de balet, fete și băieți și corul sunt goi pușcă. Solista, soprana – nume musilman, monșer! – algerianca Amel Brahim Djelloul avea pe ea un văl transparent atât de netransparent încât negriciunea din treimea medie, aproape că strălucea prin albul vălului… Da, esthetic și extatic, fete și fălăcăi tineri, armnioși, cui nu-i plac? Sâni zgubilitici, jucăuși ca puși pe arcuri la fete, fese în ambele genuri darla fete, Doamne… de o splendoare soră cu perfecțiunea, stomacuri plate, zone erogene îmbietoare ca la o piață de fructe exotice din Africa…și EA Regina, Intercopsina, nedisimulată, necoafată, nevopsită mereu în mișcare nu-ți dă nicio șansă de fixare spre contemplare, fuge ca argintul viu ; Regina discretă centrul tuturor simetriilor, atențiilor, centrul lumii, doamnelor&domnilor! neagră – culmea, mai toate erau brune – natur, autentică.Nimic metrosexual, nimic ras, totul natual, totul sex pur.Să te tot uiți duci la spectacol cu copiii care să se autoeduce, zău dacă glumesc, e cazul redusei terapii din familiile nudiste. Exuberanța tinereții…

Scena plină de verdeață, un erotodrom natural în care hormonii plutesc precum fluturii, bondarii și insectele nopții. Spectacol exotic, erotic care începe și se termină cu aceleași scene de nuditate de o estetică pură de-a dreptul incitantă și excintantă… scandalos de culturală.

Rameau: Les Indes Galantes by Christophe Rousset

Fișa Mezzo

Les Indes galantes, by Jean-Philippe Rameau

Les Talens Lyriques, Choeur de l'Opéra National de Bordeaux, Christophe Rousset (Musical Direction)
Laura Scozzi (Stage Director and Choreography)
Natascha Leguen de Kerneizon (Sets), Jean-Jacques Delmotte (Costumes), Ludovic Bouaud (Lighting), Stéphane Broc (Video)

Amel Brahim Djelloul (Hébé, Fatime, Phani)
Benoît Arnould (Bellone, Alvar)
Eugénie Warnier (Roxane)
Olivera Topalovic (Amour, Zima)
Judith van Wanroij (Emilie, Atalide)
Vittorio Prato (Osman)
Anders Dahlin (Valère, Tacmas, Carlos, Damon)
Nathan Berg (Huascar)
Thomas Dolié (Adario)

Recorded at the Grand-Théâtre de Bordeaux on February 27th, 2014

Am cunoștință de faptul că la noi, ceva asemănător, fără goliciune dar libertin, atipic și de mare success a comis Andrei Șerban la Opera din Iași. Am văzut pe Youtube finalul lui Șerban care s-a produs cu rondoul Sauvages: pe https://www.youtube.com/watch?v=LD16MdvBq_c, lucru ce nu corespunde cu cel francez de la Bordeaux. Aici … toată lumea țopăia și sărea, dădea din coate ca o rățușcă… pe rondoul din Indiile Galante de Rameau. Finalul, zic. Merită a căuta pe Youtube unde déjà s-a cam cenzurat totul. A rămas din goliciuni doar poza care indică linkul, care link dealtfel e inacesibil. Ce păcat că nu am putut vedea opera lui Șerban, o fi existat vreun film, ceva? Dar, ce bucurie că am vizionat pe Mezzo ceea ce pe Youtube e deja interzis. Pudibonzii dracu…pudiboii…!

Din acest unghi al pudibonderiei încep să ader volens-nolens la ideile cam anti-creștine al lui Michell Onfroy – ”cam”, pe dracu, e ateu, e de tot anti… – privind hedonismul și reprimarea sa din doctrina creștină… să mă ierte Dumnezeu…