Jurnal retro-prezent

VINERI 3 MARTIE

Costică ”Eminescu” BUȘE – marele istoric

După insistențe violente de ani – nu exagerez, de ani de zile – am ajuns în vizită la marele istoric, prof. univ. dr, și carismaticul Constantin BUȘE, pensionar al Facultății de Istorie și fost prorector al Univ București. Poreclit ”Eminescu”, căci avea și are o coafură identică marelui Poet. Plus demnitatea de a o purta nu ca un călugăr, nici ca un rocker, ci așa cum ne imaginăm noi : după poza clasică, . Anume cum crdem noi că l-ar fi purtat însuși Luceafărul Poeziei. . .

Are 78 de ani. Țin minte că acum 8 ani s-a numărat chiar printre marii istorici de 70 de ani sărbătoriți la Inst N Titulescu. Nu-i mai țin minte exact pe toți sărbătoriții, dar era o promoție întreagă. Era și prof Gh Buzatu, marele istoric, șeful comisiei mele de doctorat, care a mai supraviețuit destul de puțin vârstei și despre care se spune că a fost ”ajutat”. . . deh Teoria Conspirației nu dispare niciodată. . . Era și Răzvan Theodorescu dar care a întrerupt studiile. . . sau cam așa ceva, nu se-ncadra exact. Ionel Calafeteanu, Bref : Crema istoricilor mari ai țării.

Apoi, de ce să mint, eu unul eram de-al casei grașie prezențelor mele regulate la diverse simpozioane pe temă dar mai ales frecvenței regulate estivale la Festivalul, colocviile, simpozioanele organizate pentru N Iorga de la Văleni de doctorul Găucan.

Eram așadar, perceput ca poet, jurnalist, comentator de rock-pop- folk-folclor, comentator al fenomenului TV, fost pamfletar autodemis de scârba mirosului politruc valah. . . deci aparent discipline jurnaliere //”genuri lejere”. Dar, am fost nu acceptat ci chemat, adoptat cu bucurie în cercul istoricilor de elită. Pe cai mari. Lucru care m-a flatat și mă flatează. Căci, cred eu, poate că dincolo de ziaristul ironist, vânător de moravuri de epocă, caragealean, patriot discret, se ascunde și un modest intelectual, un portretist literar, uneori în acqua forte, alteori în catifele moi și un doctor în istorie, la urma-urmei. . . ce mama dracu ! Că nu mi-am copiat lucrarea de la altul. . . Ea e unică. Am deschis un drum pe care văd că ar vrea să-l contiunie mai mulți tineri și la care a achiesat și un jurnalist cunoscut. ”Părintele”, misticul, lucrător la CNSAS, Adrian Bichir.

Apropo. Nu știu de ce, însă toată contribuția mea de pionierat privindu-l pe Șeicaru mi se pare – mi se pare !!!? – simt eu așa. . . pare a fi ușor protejată. Poate serviciile care l-au adoptat pe Șeicaru compromițându-l pe acela care, detașat trăitor în Occident, îi acuza pe Sadoveanu și Arghezi de colaboraționism simte nevoia operativă de a-i veghea posteritatea. . . și oarecari taine comune. Aceasta e bănuiala mea. Oricum, între Șeicaru cel descoperit de subsemnatul la modul academic cu o curiozitate pur știinșifică și cel de azi, de după deschiderea dosarului său, cel instrumentat de Bichir e o scandaloasă diferență. Am impresia că pe el trebuie să-l cerceteze numai oameni controlabili. . . Care să nu scrie bazaconii, ca mine, să nu dezvăluie adevăruri incomode. Eu cred că am fost un intrus, un nedorit în această afacere, un indezirabil, care a săpat destul. . . Dealtfel, nici nu am făcut-o eu alegerea lui Șeicaru ci împins cu forță de Victor Frunză. Pe care-l consider în afară de orice bănuială. Stop Apropo.

 Omul care m-a propus, invitat de ani buni să particip la aceste colocvii, era și însăși gazda evenimentului. Am devenit constant la cererea și dorința marelui stomatolog Prof. Univ. Dr. Constantin Găucan, ”Gelu” la mai toate evenimentele dedicate lui N Iorga în cadrul savant la colocviile de la Vălenii de Munte. Ținute la vilele lui Găucan. Căci, dincolo de erudiția istorică și mega-pasiunea de a-l cunoaște la modul savant pe Marele Iorga, Găucan era o generoasă gazdă, un Mecena adevărat și consistent. Tocmai de aceea, el și Ctin Bușe au elaborat o lucrare desăvârșită, ca demers particular ”N. Iorga –Studii iastorice”. Nimeni, nici Fac de Istorie din București, nici Institutul N Iorga, nici Academia nu a înfăptuit acest demers! A trebuit să vină un savant în ale dentisticii, co-orășean cu Iorga, un vălenar de soi – senator de PRM – alături de un profesionist, istoric, să ne arate în detaliu cine a fost ”polihistorul Iorga” cum l-a numit prof. univ. Ghe Buzatu, și ce a insemnat el pentru Nația Română.

Ei bine, în acest ”must ” academic eu eram //păream chiar ca un rocker rătăcit prin pletele Eminescului Costică, dar nicidecum ca un pur intrus, căci aveam o viziune extrem de originală despre Iorga, nutrită din punctul de vedere al lui Pamfil Șeicaru. Căci, pe atunci eram în plină pregătirea a doctoratului meu pe tema ” Pamfil Șeicaru- scriitorul politic”. . . Alături de Vartan Arachelian constituiam mica aripă a scriitorilor din acest cnclav. Ba, îmi amintesc că prin 2008 dl Buzatu de cum m-a văzut mi-a atras atenția că fără un capitol ”Șeicaru și Securitatea” nici nu discută la susținere. Da, din păcate au apărut elemente noi și compromițătoare privindu-l pe viitorul meu fost idol. Deși coborît de pe piedestal și mînjit securistic Pamfil rămîne cu valoaea incontestabilă de mare gazetar. (Care, iată, ca model este urmat cu sfințenie de ziaristul contemporan Ion Cristoiu. . . ) Am mai pierdut încă un an cu această nouă sarcină dată de dl Buzatu. . . Am apelat la cei de la Institiutul pentru Memoria Exilului, la amabilul liberal Zamfirescu, asta, după ce am pierdut 2 ani cu o temă la care am renunțat la îndemnul prietenului meu dizidentul, scriitorul Victor Frunză. . .

De Costică Bușe mă legase evident, statura lui impozantă și chipul carismatic cu pletele eminesciene. Era cum să zic, nici măcar ca un rocker rebel, cu pletele-n vânt. Căci, se pieptăna exact ca Eminescu. Nimic, rebel de epocă recentă, curentă. Se asemăna mai degrabă unui dirijor de simfonic, celibidachian, care se dezlănțuia cu pletele rebele. Da, pletele sale erau clasice, pașoptiste de origine, nimic comun cu rockul contemporan. Îi stătea minunat. Și, de asta spun, în serile vălenare, carisma lui mă ducea, mai aproape de el, stăteam în prejma lui, îi memoram vorbele, ideile la o degustare din vinurile bune ale Doctorului. Așa ne-am apropiat. Culmea este că în mulți ani în care abia ne-am văzut în public, el inista să-i fac o vizită. Ba, mi-a tromis și un pachet de căși despre care am scris un articol.

Și iată că abia acum am reușit să ne vedem. El stă în Piața Chibrit avem ceva distanță, eu în Piața// Bariera Vergului. Vineri fiind am și comis o excursie în diagonala Bucureștiului, căci vinerea e cea mai nenorocită zi a Capitalei. Forfotă. În Vinerea metropolitană toată lumea vine, toată lumea pleacă; e demența începutului de week-end, cu o agitație dezesperată, isterică. Pe care dacă o dorești o regăsești duminică seara. ca Isterie a eternei întoarceri, cum ar spune Eliade. . . Costică era singur, afară era foarte cald, așa că a tras niște draperii peste o fereastră deschisă din apartamentul lui de 3 camere comandate. La bucătărie mai era o fereastră deschisă. Un curent discret s-a format acoloși parșiv cum era m-a atins. Am plecat cu torticolos, unul atât de sănătos, ca o vînă de bou, încât nici acum nu m-a lăsat. Și, azi când scriu e ziua Mucenicilor. 9 martie. . .

Ce vrea el de la mine? Un lucru flatatant pentru un scriitor comentator de destine, portretist -memorialist. Un studiu dedicat lui. Lovitura nu mi-a trecut nici azi. Am ceva bibliografie la dispoziție… dar mă frisonează