Jurnal mascat

Blog Sâmbătă 5 nov

Jurnal mascat

Abia am găsit azi timp să scriu. O să fac o trecere-n revistă am pus o mască afro fiindcă ascult la căști azi sambată, muzică de pe YouTube cu Sona Jobarteh & Band – Kora Music from West Africa. E o zi însorită cam cum a fost mai toată săptămâna ce s-a scurs mai puțin joi cînd a plouat tot intervalul…

 

Luni 31 oct

după o discuție cu Stan Ungureanu, am ajuns la el la Săbăreni. Spre seară. Un vin bun, atăiat o pasăre de casă căci asta mînânc, pui de Crevedia să mâînânc sinucigașii. Am tot povestit d-ali noaste plus că și el și-a botezat recent prima nepoată. Discuții ”buniciești”!. Adică am vorbit și despre bunăciuni, că deh ne mai dă inima ghes… Din păcate am avut o insomnia atroce, nu mi-am luat pastilele cu mine, am uitat și cititorul de glicemii și mai ales insulin bazală, așa că pe la 8 i-am cerut să plecăm. Până s-au preparat una alta dinte zburătoarele achiziționate, m-a luat somnul așa că plecară pe la 12. Iar zi însorită, am dormit-o futu-i…

 

Marți 1 nov

 

Ziua lui Tomiță Enache; l-am sunat să-l felicit și am ajuns la definitivarea programului de joi. Când vom pleca la Șerbănești VL… Seara meci mare. Cronica: << Manchester City a revenit de la 0-1 si s-a impus cu 3-1 in derbiul zilei din Champions League cu FC Barcelona. In urma acestui rezultat, formatia pregatita de Pep Guardiola a acumulat 7 puncte, aflandu-se la doua lungimi in spatele liderului Grupei C, FC Barcelona. Manchester City – Barcelona 3-1 (Gundogan 39', 74', De Bruyne 51' / Messi 21').>> „Cetățenii” și-au luat revanșa după ce, în tur, pierduseră categoric, scor 4-0. La meciul din tur britanicii au avut ghinionul de a rămâne în 10 oameni din primul mitan. De aia acel nedrept 0-4. Dealtfel, s-a văzut superioritatea lui Guardiola…

 

Miercuri 2 nov

N-am mai nimic de notat. Seara am văzut meciul Legia Varsovia – Real Madrid, 3-3. Meci frumos, spectaculos dar cu miză mică. Ce straniu să vezi pe marele Real, pe exhibiționistul Ronaldo jucând fără aclamații sau fluierături. De vină golanii polonezi înebuniți de votka locală. Auziți, fetelor, să nu mai aibă Cristiano Anti-mătreață cui să facă săritura aia a lui de la gol! Aia cu un mic reverans cu mâinile explodând în lateral și picerili crăcănate, încremenit ca un balerin pederast proaspăt penetrat… ce durere de-a dreptul estetică… Oricum, nu a dat gol, căci în ultima vreme a jucat prost, dacă nu foarte prost, deși aleargă cu disperare după goluri. Abia aștept scandalul din ziua în care Zidane îl va schimba dintr-un meci. Sau – Doamne, feri! – va începe fără el. E aproape…

Cronica din ziare:

<< Real Madrid, detinatoarea trofeului, a terminat la egalitate cu Legia Varsovia, in deplasare, 3-3, miercuri seara, intr-un meci din Liga Campionilor la fotbal, potrivit Agerpres. Real, care castigase cu 5-1 pe ''Santiago Bernabeu'', in tur, a condus cu 2-0 in capitala Poloniei, dupa ce Bale a marcat in primul minut, iar Karim Benzema a inscris in min. 35. Legia a marcat de trei ori la rand, prin Vadis Odjidja-Ofoe (40), Miroslav Radovic (58) si Thibault Moulin (83), fiind aproape de o victorie istorica, dar s-a opus croatul Mateo Kovacic, care a inscris ultimul gol al meciului (85).>>

 

Joi, 3 noiembrie

Zi eminamente de călătorie.

La 9.30 mă trezesc că Toma spune la telefon ”sunt în drum spre tine, am plecat!” Deși vorbisem că o s-a facem la 10.30. Mi-a tăiat tabieturile, care la mine nu-s chiar un moft, mai ales cu medicamentele.Vezi ziua de luni când am plecat la Săbăreni cu sacul gol de insulină… și a tebuit s-o tai acasă. Așa că, mi-am îndeplinit ritualul cu medicamentele dar nu am mâncat. Am luat însă cu mine un plic de salam de curcă. Și, am uitat pe masă pâinea prăjită. Am oprit taman la Cornel. La casa Oltenească. El nu era acolo, doar plecase. De cafea m-am cam ferit fiindcă ieri am băut prea multă, și mai ales tare, și m-a apucat tremuratul, mai ales la mâna stângă, sintom ca la parkinson, Doamne ferește de fapt un temur de mușchi . La Casa oltenească am porit ptrcafeaua lui Tomiță. Cornel , cum spusei nu era dar am stabilit telefonic să-mi lase pentru seară la întoarcere un vin sec, riesling de Drăgășani, din beciul său. Cu mici plase, păcăleli și gafe de orientare, am ajuns la Șerbănești. Casă veche adăugită. Pentru cine mai construiești dom’ Alfred? Pentru viitor, poate vin la mine scriitori să scrie, să se relaxeze. Discuțiile – secrete – cu Alfred Neagu au durat cam 2 ore, apoi a pus la un grătar jmecher care nu miroase, cu convector… – oi fi zis bine? – niște mici. Țuica am dat-o eu. Am băut-o eu. Niciunul din companioni nu poate bea. Betegi… Căci am ieșit pe stradă, m-am adresat în limba română unei gospodine din vecini, care a sunat la o alta, care a venit cu o sticlă de ”pecsi” cu lichidul gri tulburel. De prună? De prună! E cam dulce; e de la prună, noi nu punem zahăr. 15 lei kilu; dă-mi două. Sfertul rămâne la matale, bre, e din partea casii. Mulțumesc, să fie într-un ceas bun!” Am plecat sătui plin de planuri și promisiuni. Greul cade pe mine, scriitorul, și pe Alfred povestitorul. A-nceput să plouă. Ne-am oprit la Cornel. El era acolo, la masă, se respecta ca-n totdeauna. Carne de poc tăiat azi, cu bucăți de grăsime pe ea. Crimă. Colesterol, pentru care merită să ”mori” odată- de mai multe ori…

Afară plouă, plouă. Mohorală de pre-iarnă… meciuri românești. Astra rapidistă pe Național Arena. Pustiu, mohorală ca vremea de afară, stadionul dezolant de gol. Să te sinucizi. Dacă dl Nicolaie nu vrea să ia Rapidul… dar are și d-lui destule pe cap. Meci de uzură urât, inestetic.

Cronica:<<Astra – Plzen 1-1. Antrenorul campioanei României, Marius Șumudică, s-a declarat mulțumit doar pe jumătate cu egalul de pe teren propriu cu Viktoria Plzen, din etapa a patra a Grupei E din Europa League.Denis Alibec a fost menajat joi, din cauza unor probleme la genunchi, iar Șumudică spune că Astra ar fi reușit să câștige contra cehilor, dacă l-ar fi avut pe teren. Îi așteaptă revenirea în următoarea etapă de Liga 1, cu Pandurii."Sunt mulțumit pe jumătate de rezultatul din seara asta. Am întâlnit o echipă robustă, puternică, mult mai puternică decât noi în duelurile unul contra unul. Îmi felicit jucătorii pentru modul în care au abordat această partidă. Îmi pare rău că nu l-am avut pe Alibec, pentru că, dacă l-am fi avut, eu cred că am fi câștigat. Nu am avut viteză pe faza de atac. Am preferat să închid jocul în a doua repriză, am trecut de la 3-5-2 la 5-4-1, fiindcă am că am avut probleme pe benzi. Suntem la mâna noastră, nu trebuie să pierdem la Viena, ca să menținem șansele de calificare. Sunt mulțumit că am luat 4 puncte din dubla cu Plzen", a declarat Marius Șumudică, la finalul meciului Astra – Plzen 1-1.>>

"Vom aduce un atacant în locul lui Alibec, Țucudean e prima variantă, dacă rămâne liber de contract. Depinde de șansele noastre la play-off. E o idioțenie că Alibec e accidentat la genunchiul cu probleme. Sper ca duminică să joace cu Pandurii. Dacă Steaua nu mai vrea să-l ia, m-aș bucura. Îi dăm banii înapoi lui Gigi Becali. Dacă nu prindem play-off-ul, îl vindem pe bani mai mulți decât ne-a dat Steaua", a mai spus antrenorul campioanei României.

Meci neatrăgător dar pozitiv ca vedere românească.

Stai că vine meciul Steaua cu Marea echipă elvețiană, lider al seriei a 2-a, liga 2, divizia B… FC Zurich. Mamăăăăă, ferea! Prima clasată a României.! Jenant! Penibil! Ce meci de coșmar, ce amatorisme la noi, ce analfabetisme, ce rușine să te țină-n șah liderul unei serii de ligă inferioară din Elveția.Cronica:

Europa LeagueFC Zurich – Steaua 0-0/ Steaua ramane pe ultimul loc in grupă de Diana Ene HotNews.ro Joi, 3 noiembrie 2016, 21:11 <<Dupa 1-1 in meciul tur, Steaua nu a reusit sa se impuna nici de aceasta data in fata lui FC Zurich, formatie din liga secunda a Elvetiei. Echipa lui Laurentiu Reghecampf a incheiat la egalitate confruntarea de pe stadionul Letzigrund, scor 0-0. Fara victorie dupa patru meciuri disputate, Steaua ramane pe ultimul loc in Grupa L a Europa League, avand sanse mici la calificarea in urmatoarea faza a competitiei.
Steaua a inceput bine partida de la Zurich, avand si prima sansa de gol a meciului in minutul 11. Centrarea lui Adi Popa a ajuns la Golubovic, dar reluarea acestuia cu capul a trecut pe langa poarta elvetienilor. FC Zurich a fost aproape sa marcheze 11 minute mai tarziu, insa sutul lui Rodriguez nu a prins spatiul portii lui Nita.
Replica Stelei a venit la un minut distanta, De Amorim, aflat singur cu portarul advers, a trimis mult peste poarta dintr-o pozitie foarte buna. In minutul 37, Moke a ratat si el o ocazie importanta, sutul sau de la marginea careului fiind retinut de portarul Vanins. In finalul primei reprize, Cavusevic (40') a profitat de erorile din defensiva ros-albastrilor si a sutat puternic din interiorul careului. Parada lui Nita a facut ca tabela sa ramana neschimbata.
Dupa pauza, Adi Popa (49') putea deschide scorul, dupa ce a blocat o degajare a portarului gazdelor. Vanins si-a reparat greseala si a reusit sa prinda mingea care se indrepta spre poarta. In minutul 83, acelasi Popa, servit excelent de De Amorim, a trimis in plasa laterala. Finalul meciului a fost dominat de elvetieni, insa Niță a intervenit salvator la ocaziile lui Kone (85') si Rodriguez (89'). In cealalalt meci al grupei, Osmanlispor s-a impus pe terenul spaniolilor de la Villarreal, scor 2-1. Raul Rusescu a marcat golul victoriei in minutul 75. >>

În trei vorbe…: RU ȘI Ne!

VINERI 4 noiembrie

Acasă, în casă, timp relativ frumos, două ieșiri la plimbare pe jos prin marele bulevard. La Mezzo Don Giovanni, altă variantă, clasică. Parcă mi-a trecut amuzamentul de a vedea opera transpuse la sec XX-XXI cu actorii în scou și blugi. Vreau decorul de epocă, ne invedeazăcotidianul, e prea mult… Dar, desigur o montare de eopcă e costisitoare…

IAR, MEZZO : Nebunìi cu Barbara Hannigan

Mai bine mă uit pe Mezzo la blonda nebună sexy Barbara Hannigan, canadeză, (zici “poloneză” nu poloniană, olandeză nu olandiană). Iconoclastă de-a dreptul, actriță de talent deși de meserie muziciană, soprană și dirijoare. Ea iese din toate tiparele. Cântă tot felul de “ușcheli” (în argou, cântece ușchite…neconforme n.m.) ciudățenii noi ca formă de artă, șocante, anti-muzicale…aparent. Îi vine de minune compozitorul György Ligeti cu opera sa Le Grand Macabre. [György Sándor Ligeti fișa – compozitor evreu, de naționalitate maghiar și apoi austriac, originar din Transilvania, România. A trăit și activat în Ungaria, Germania și Austria. Wikipedia: Născut: 28 mai 1923, Târnăveni; Decedat: 12 iunie 2006, Viena, Austria; Cărți: Etudes Pour Piano (1995-2001), mai multe; Părinţi: Ilona Somogyi, Sándor Auer; Soții: Vera Ligeti (căs. 1957–2006), Brigitte Low (căs. 1949–1952)]. Îndeobște, Barbara e pe Mezzo cu dirijorul englez sir Simon Rattle. Un ins scund, blond albit, cu părul inele – coafură afro anii 70. Ea cântă, interpretează mai bine spus, “aria” șefului de poliție Gepopo din opera absurdă a lui Ligeti. Îmbrăcată-n școlăriță nebună și hormonală … ”dressed in the schoolgirl pigtails and micro-skirt beloved of certain top-shelf magazines… codițe, cu fundițe, minijup înflorat de o scurtime pe care n-o poți numi lungime… un mini-jupe exagerat cu vedere dorsală la poponeț, cămășuță albă și o cravată strâmbă descheiată la gât, ciorapi albi 3/4 , pantofi cu toc înalt .Temperamentală. Total, care dă o fetiță sexy de o nebunie ce te face să-i uiți cântecul aiurit. Care numai cântec nu e: o serie de țipete, onomatopee, scălămbăite, pe care din cauza bulănelelor suple, apetisante și provocatoare nici că le iei în seamă… Mi s-a întâmplat ceva similar cu amica mea, regretata Ica Zăman îmblânzitoarea de șerpi, care avea un număr special la care m-a invitat. La final, m-a întrebat dacă mi-a plăcut ce a făcut cu șarpele. Nu l-am văzut, zic, din cauza ținutei tale super-sexy. Era așa de ”bună” că abia la sfârșitul numărului am observant pitonul … Cred că am cam îmbătrânit devreme ce acum , în cazul Barbarei, am mai perceput nițel și melodia…

BREF Barbara Hannigan e o artistă total particulară, o voce extraordinar de elastică, tipă imaginativă, la care nici temperamentul, nici sex-appealul nu trebuiesc neglijate…Dacă îi apreciezi,  amice, numai sex-appealul, nu și calitățile muzical-artistice, însemnă că ești obsedat. Sau membru în partidul onanist, care se joacă cu membrul…

Sâmbătă 5 octombrie

La 13am fost la Ant Stars rugat de amicul DD să particip la o emisiune. Una dintre teme – misterele Bibliei. Chivotul Legii și Behemot. Luat prin surprindere m-am descurcat. Căci despre al doilea nu am știut că ar fi ceva mostruos ți m-am rezumat la Behemot din ”Maestrul și Margareta” lui Bulgakov, ukrainianul, am subliniat, nu rusul care merită și azi Premiul Nobel…