Miercuri 26 octombrie

Aseară, cînd continuam să savurez un vin roșu, după agapa doctorală la care am fost, – ” nu-mi da primul pahar că-l vreau și pe-al 10-lea!” – a sunat domnul Tudor Gheorghe, care marțial și ușooor miștocar luându-mă cu ”domnule” m-a invitat la ”Toamna” lui de astă seară. Sala Palatului. Plină-ochi cu lume, scandal afară, ca la noi. Rândul 7 din sect A, era plin de scriitori. DR Popescu cu care m-am întâlnit în hol și l-am felicitat de Sf. Dumitru – da, e azi!, Eugen Simion, fostul Președinte al acadmiei Române – Alex Ștefănescu cu Domnița sa, nelipsit la concertele lui Tudor, ND Fruntelată cu soția, Iulian Neacșu. Dimineața când i-am spus fiicei mele să meargă și ea a spus, nu, că plânge tot timpul, e depresiv. Și nu el a fost, ci eu. Depresiv. Nu am plâns propriu zis ci mi-au curs lacrimile-n continuu. Am lăcrimat. Vorba lui R Cosașu, adesea nu plângem noi ci nevroza noastră. La mine e un melanj: prima cauză e sensibilitatea – fie și …poetică – a ființei mele. (Iată, sună ca un titlu din Kundera… ). A doua numai faptul că aud totul live, o orchestră simfonică întreagă – cea a Radioului, dirijată de Marius Hristescu, plus corul Madrigal condus de Anna Ungureanu – cum să nu lăcrimezi, cum să nu te furnice melancolic și să-ți dea impulsuri melalcoolice? Apoi vă înștiințez că afară ploua, ploua. Pe scurt, amintirile mele cu solistul din vremea când am lucrat la Flacăra – faptul că atunci pe scenă mă chema să –i fac vocea a 2-a la ”Măi, pretine io și tu!”, da mă fraiere, da fetelor, am cântat, nu odată, pe scenă cu Tudor Gheorghe. Cu sala plină. Am și poze…Cu Marele Tudor! Cum să nu te podidească, năpădească lacrimile? Voi puteți să credeți așa ceva, că mie începe să mi se pară niște viziuni, acolo. Bei ceva bun, visezi ceva frumos…Tudor e ceva cum s-o spun?, nu mai e om. Tudor e cântec, e poem, e cultură, expresie românească. E mit. El începe să nu mai fie om. E înger, arhanghel, heruvim și seraphim. E zeu. E simbol. Mă mir că ne mai bagă-n seamă cu prostiile noastre anti-naționale, anti-folclorice, anti-românești pe drepte spuse… Că îl mai interesează oare ce fac cei ce vor urma cu tezaurul, cu doina, balada? Vor rămâne obiecte de studio la istorie? Când unul ca mine, Muritor George pe când era viu, a plâns ascultându-le, și citindu-le de la Eminescu, Goga, Coșbuc, Minulescu, Topârceanu, Labiș, Vieru. Și de la oltenii lui și ai mei Macedonschi, Arghezi, Sorescu, Păunescu, Țărnea? Solistul l-a remarcat și pe vrăjitorul de imagini tv, era ziua lui, Ticu Alexe, vechiul meu prieten, coleg și fostul cameraman al președintelui Constantinescu.

PS. La concertul aniversar de 15 ani de la ”simfonizarea muzicii lui Tudor Gheorghe”, artistul a mai avut un jubileu. 50 de ani de căsnicie.