Joi 20 octombrie

Incep consemnarea zilei devreme…devreme ce nu am adormit, încă pentru ieri, hai să muncim azi…E ora 2, nu m-am culcat. Nu pot să adorm. Am mers pe jos pe traseu dublu. Hotel Corso – Casa de cultură – Corso –Billa- Hotel. Am făcut cumpărături, pijama, mere crețești, ceaiuri exotice, am băut un vin, două, nimic. La 8 eram transpirat și îmbujorat în cameră. Sunt supărat, afectat. Pe tv o știre care m-a atins. A murit Radu Câmpeanu politicianul. Apropiat al familiei mele, el și cu regretata dna Dina dusă mai demult. Nu ne mai vorbeam, nu ne mai vizitam. Oricum, era-n altă lume, deși cu tot trupul era sănătos tun. La parastasul dnei Dina ne-a șocat prima oară. La cimitir cu ”fetele” din Asociația doamnei a spus: ”Fetelor, știți că Dinuța mea s-a prăpădit ?” Stupoare… îl pierdusem, oarecum, și pe dânsul. Cred că o familie prietenă a avut grijă de el. Familia poetului, (dragul meu Nea Sandu) Andrițoiu. Oameni apropiați lui, cu Mihai fiul și soția, soacra. Sau Ginel Basgan. Voi telefona mâine. Am scris un text ”in memoriam” pentru Vineri la Click…

<< In memoriam: Radu Câmpeanu

Rațiu s-a dus. Coposu s-a dus. S-a dus și Radu. 94 ani.. Supraviețuiește Ion Iliescu. A câștigat și acum, la final. E doar o constatare. Fără obidă politică sau resentimente. Dar, lista de mai sus conține adevărații politicieni. Corifeii noștri. Politicieni, nu politruci ca majoritatea lor, azi… Profesioniștii… cu plus sau cu minus, buni sau răi, cinstiți sau acuzați de crimă, dar meseriași ai politichiei. Căci, azi se face politică într-un amatorism vinovat, trădător, egoist, rapace și amoral. Nu știu dacă Radu Câmpeanu mai conștientiza recenta realitate. Știu cum a făcut-o din anii ‘90. Am fost oarecum apropiați.Chiar și cu familiile. Se știe energia cu care doamna Dina aduna femeile balcanice și mâna de fier cu care ținea conacul de la Valea Mărului. Unde se petreceau cele mai frumoase, elegante și decente adunări ” câmpenești”… Apropierea mea de dumnealui mi-a dat un reper esențial, de un adevăr fundamental și o simplitate dezarmantă. Axioma sa de bază era : să faci politică numai ca să ajungi la putere. Machiavelic? Pragmatic? Mi-a spus-o prin ‘92 la el în birou. Am multe amintiri. E timpul să mi le organizez. Unele sunt inedite. În ciuda Convenției Democratice, a unității anti-comuniste a partidelor istorice indiferent de doctrină – aici încăpea și stânga cu PSD- ul lui Cunescu, răptuit ulterior prin trădare – una m-a frapat. Dl Câmpeanu nu ieșise din vechile tipare. Nu comentez. Ura cu sinceritate și cerbicie istorică atât PNȚ-ul cât și pe liderul său Coposu!!! Ca pe vremea Regelui…Nu puteam înțelege atunci. Acum, da! Și, acest secret l-am ținut în mine până azi… Poate că am să fac unele destăinuiri terifiante. Poate… Durerea e că, deși în viață, dl Câmpeanu a dispărut de mult din arenă. Istoria a trecut pe lângă el…chiar înaintea decăderii liberale prin copularea nenorocită cu vipera PDL. Băsescu, Boc, Blaga. Dacă mai era lucid, poate n-ar fi acceptat. Deși, principiile lui mă pot contrazice. ”Politica se face cu un singur scop: să ajungi la putere…” Dumnezeu să-l ierte ! A fost un geniu al politicii…>>

La ora 2 din noapte,ziceam, când să mă retrag spre pat, nu știu ce-mi vine ce mă îndeamnă să deschid ”Ultima Oră”, ziarul pe net al amicului Ion Marin și constat că exact acum a decedat și el…

ION MARIN

Nu ne cunoaștem de trei zile. Ci poate mai mult de 30 de ani. Ferm. Ambițios. Demn. Luptător. Ziarist pur-sânge. Tocmai terminasem un text dedicat politicianului și prietenului de familie Radu Câmpeanu. Care a plecat la 94 de ani. Ce mi-a venit, acum la 2 noaptea, să deschid ”Ultima oră?” Nu pot să cred… La numai 62 de ani? Fac și mea culpa. Căci uneori ai impresia că suntem eterni. Voiam să discut ceva cu el. Am amânat. Am tot amânat…și eternitatea s-a scurtat… n-a mai avut răbdare, blestemata…

Blazat de tot și toate. M-am trezit paradoxal, la ora 8, după ce am adormit pe la 4 :30. Nu mai înțeleg nimic. Ce înțeleg e că nu mai pot sta aici la Bușteni multă vreme. Unu. Deși e aerul de care fatalmente am nevoie, am o apăsare, un stress al inutilității. 2.Trebuie să merg la funeraliile dlui Câmpeanu duminică. 3. Marți să fiu la 14 la doctoratul av Daniel Ionașcu fac de literatură. Apoi, vineri la concertul Aldea – Covaci.

Azi e o zi splendidă, însorită. Ete, că n-am chef să ies, e bine?! Deși soarele-mi face semne obscene ca prostituatele olandeze goale la ferestre…Nu am pornirea. Primesc multe telefoane combinații – ce i-a apucat? – cu Enache Toma să facem documentarul acela… am vorbit cu omul ne așteaptă undeva la Vâlcea–ntr-un sat… cu Andrei Partoș care mă sună ca vineri noapte să intru la el în emisiune pe RRA. Îl va avea pe Nicu Covaci. Tocmai va da în undă – ca premieră mondială… – compoziția mea, poemul meu, orchestrația mea ”Bal în salonul oval”cu Marius Dragomir. Convorbire pe tema asta și despre super-showul Covaci – Aldea…

Și, totuși, mă obosește activitatea asta. Deși, adagiul ”sună telefonul, deci exiști!” nu mă mai încântă. Mă uit pe geam spre pădure și aș vrea să mă afund în ea. Aici, la ultimul etaj… ”unde-mi bat brazii în geam// frunze moarte cad din ram//lasă-le de tot să cadă// iarna vină cu zăpadă// se pune pe nervii mei// ca un câmp de brebenei// s-așterne pe cerebel//ca un singur brebenel // vai,ce-mi vine cătinel //să mă-mbăt //într-un bordel…// să adorm gol și golit de biștari// ca capu-nte șîșe mari..” Hai c-am dat-o și-n Villon… Căci ”O iau razna, visând isteric lumea pură,//cețoasă albă, rece, dură // plină de viscol ți zăpadă//ce tot aștept nervos să cadă….”

Mai bine mă culc și visez ce-am scris…dar la noapte cine dracu mai închide ochii, că mama a comis-o de mult…? Am visat vreo 45 de minute.Telefoanele. Spre 6 o iau pe strasse, pe Corso, mă plimb, mai cumpăr apă, mă plimb, apoi la 19:30 sun la Casa de cultură, la Titi, merg acolo să văd la tv cu companie

Joia meciurilor. Meciul Stelei. 1-1. Meci de rahat. Ce complexe avem, măi frate, noi românii ? Să nu bați tu, la tine acasă pe FC Zurich, echipă de Liga 2 elvețiană, tu, Steaua? Deși e cea mai stabilă, bine plătită și se mai face… La un moment dat, cufalimantele și insolvențele astea – na, că și Pandurii Tg jiu s-a declarat ! – se va ajunge ca tot campionatul să fie doar Steaua, Dinamo, Craiova…. Gigi să le înghită pe toate, cu Națională cu tot. Iar restul să se mute în Liga 5….Tot campionatul, Liga săracilor. Cum era–n Bucreștii antebelici pe la Obor,Campionatul Desculților, unde, mi-a spus regretatul George Astaloș a fost o echipă cu numele Rapid…Nicio legîtură cu Cefereul meu din Giulești, ajuns chiar și Locomotiva…

Repet, Steaua va fi și Naționala, iar Gigi Becali, Îndrumător suprem, antrenor, președinte, director general, general de armată, portar extremă și vârf. Călare pe impetinentul MM căruia nicio pușcărie din lume nu-i va lua elasticitatea coloanei vertebrale, curbura eo reglabilă, limbismul față de Patron, și nici importinența păduchioasă față de restul lumii, cu aerul de slugă ideală. Calități, nene, cu duiumul pentru ne-omul de succes al acestor vremi cinice și pragmatice în care banul pișe pe Școli, Univerități și Academii…

M-a recompansat meciul, văzut pe net, al Astrei versus Viktoria Plzeň.1-2. Scorul nu prea dă informații reale. Căci, a fost jocul a doi băieți care au făcut toți banii. Primul este Alibec, în formă maximă – de că mă, n-ai jucat așa și-n Franța? – relaxat, libertin, probabil cu gândul la banii ce-i vor veni de la Steaua, unde implacabil a ajuns déjà scriptic. Altul e Budescu, reîntors pe pământ românesc după o dezamăgire orientală, dar care pare a-și reveni. Cum să nu-l remarci pe Șumudică, ins fabulos care face din orice …bici. Și care se luptă cu sine, cu adversarii, cu moralul propriilor jucători, cu arbitrii centrali și asistenți, de rezervă, de poartă … Și, mai ales e spirit neliniștit în conflict fundamental cu conducerea echipei.Un mic Teașcă…Oricum,eu ca o curcă speriată, plouată, ascunsă-n fundu cotețului, tot mai sper în limpezirea lucrurilor laAstra. Deci, la apropierea ei de ceea ce a mai rămas din Rapid. Palmaresul și stadionul, restul neant… Am adormit meditînd. Profund. Am adormit profund. Meditând.

Erau vreo 2 ceasuri după mizul nopții…

Vineri 21 octombrie

M-am trezit fericit la 8 fix. Zi luminoasă dar fără soare; călduroasă dar favorabilă ceței care s-a instalat după ora 14. Duș, periere dentală, mic dejun cu lactate și fulgi, cafea și ceaiuri multe dintre cele exotice cumpărate ieri. Digestie excelentă ca la băbuțele Agathei Cristie…Din păcate totă fericirea s-a dus când la 11, la un fel de gustare am mâncat slănina și șoricul din varză…Ambele reci. Explozie, alarmă locală. Am potolit tot cu niște prafuri.Război, atac chimic. Am anulat întâlnirea de la Titi cu Tic aflat în trecere documentară. Am adormit o oră. Privesc pe geam cum crește nebulozotatea ceții.Romantuc, futu-i…

Cred că plec acasă…las aerul de aur de aici, linișțea, sigurătatea și mă duc. De ce, nici nu am habar, dar e ceva care mă taie din toate, o stare. ceva putred ăn Danemarca buștenară, nu pricep… O frustrare.