Marți 11 octombrie

M-am trezit pe la 4, ploua cu găleata. M-am retrezit pe la 9, plouă cu găleata. La 10 m-a re-retrezit mecanicul hotelului să repare rezervorul de la baie. A venit și tânăra duduie Monica să deie cu aspiratorul. Ocazie cu care am aflat că sunt singurul locatar al hotelului. La 10:56 plouă mărunt, dar tot plouă. Mă gândesc că ploile astea de toamnă vor fi melancolia zăpezilor ce vor veni…Am ieșit din casă doar pentru a traversa curtea spre restaurantul hotelului, la prânz. Am scris apoi despre Pechea, o mare figură a muzicii noastre ca mai toți țiganii de geniu. Mă tot chinui cu restanțele la blog și nu mai pot, încurc al dracu lucrurile. La 19, uitasem, a început meciul cu Kazahstan. Ca să leg deplasarea asta din ex URSS, reiau cronica meciului de la Baku spre știință:

<<Armenia – România 0-5

Un meci cum nu-mi doream eu. Dar, balsam pentru jucătorii noștri și antrenorul neamț. În minutul trei un nefericit găzdoi, face henț voluntar în careul propriu. Amatorism puțoiesc, măi ! Eliminare. Și, penalty. 1-0. Și, potopul lui Noe, terminat chiar pe Ararat fu tot ce a urmat. O serie inumană, ca la un meci de box în care aversarul e ciung. Incasează săracul, într-o bucurie. Sânge, dantură imcompletă, zdrențe de buze, gingii strivite. A noastră, bucuria! Dar nu ai nicio concluzie serioasă. M-a luat cu fiori. Să nu ne păcălim cu gura asta de sănătate, ridicătoare de moral, care ne poate îmbăta-n Kazahstan. Unde presiunea tribunelor, umilința cu care vin din Macedonia (tot un 0-5!), gerul și zăpada, gazonul artificial, deși se pare că stadionul Astana Arena se va acoperi…la care mai adaug infatuarea cu care poposim din Erevan – că deh, români suntem – vom avea un alt meci. Adevărat nu unul de nechezol armenesc ca sâmbătă…Sigurul noroc – vom juca odihniți și dezinhibați. Dar, repet, să nu ne imfoiem de 5-0 al nostru și să ne bazăm pe 0-5 al lor… Căci, la Baku nu a fost nici măcar „un test util” cum se zice, nici joc-școală ci un antrenament cu jaloane. Să nu ne-o luăm în cap, bre ! E periculos. A fost o execuție în serie. 5-0 amintește de genocidul armenilor de la 1915 comis de partidul ” Junii turci”. Mie-mi pare rău. Parcă era un amical în care trebuia ca Daum să verifice câteva tinere sparanțe. Așa că, băftosul fiu al lui Marin Petre – Jair, ”fost jucător al Stelei” ziceau unii pe la tv… nu, bă, al Naționalului 9 ani, al Rapidului nițel și apoi al Stelei,… numit Răzvan, copil din trupa lui Hagi a debutat cu brio. La care adăugăm și pe Dorin Rotariu, intrat în min 67 în locul victorisului, în fine, Chipciu. De la Dorin cam demult se așteaptă explozia, …da’ tot vână de fotbalist ca și Răzvan, fiind nepotul lui Iosif, fost la Marea Steaua…, mare om, mare caracter, băiat de aur…

Articolul de la Astana va urma, mâine..

Nu știu cu ce măsură să-l evaluezi acum pe Cristi Dulca, antrenorul echipei mici a României. Căci totuși, unii dintre tinerii Naționalei sunt ai lui. Deși, rezultatele îi fură catastrofale…>> Mă tem de meciul cu Kazahstan, repet. Mujikov și ai săi mujici…(Kazahstan – România 0-0) Măcel, nu meci. Carnagiu. Nu știu ce face UEFA asta, altă pușcărie celebră, că de dragul extinderii ei imperialiste strică fotbalul. Polonezii care au făcut tot aici 2-2, deci tot egal, s-au plâns de calitatea terenului. Omoară omu și glazna…Un soi de rogojină, vezi dragă, zisă gazon artificial. Apoi, vigurozitatea, ardoarea kazahilor se reduc la un fotbal primitiv,canibalic, barbar, asiatic, măcelăresc…Care, de fapt, nu este fotbal. Și care, la ei ar trebui să se joace și cu cuțitul la oblânc… Mai pun și un arbitru idiot și îndărătnic. Aiurea, probabil, corupt ! Mira-m-aș de n-a gustat el din dulceața cine știe căror folcloriste, cadâne de buric vioi, cu petro-dolari ascunși în pitișurile cele mai adânci ale ființei lor… Care arbitru, la un cot în dantura lui Dragoș Grigore aplicat de barbarul Akhmatov, akh, mama lui!, nu a dat nimic. Și era acolo.Sub chiar ochii lui orbi -r-ar Nici cartonaș roșu, nici o lovitură sancționară. Ni-mic! Grigore a fost scos. Și, tot așa cu nimic, Manuel de Souza, nu dă un fault petrecut sub ochii lui – orbi-i-ar vederea ! – care l-a mazilit pe Chipciu. Și el ieșit pe targă. Hahalera, magafaua, coate-goalele portughez, ‘tui Lisabona mă-sii ! – tot așa, tolerează duritățile în serie ale unui Mujikov nume parcă simbol al fotbalului sângeros și asiatic. Pe un teren inadecvat, omologat – pe ce preț? – de o comisie europenă. Băi UEFA, haideți huuuuideoooo! Gașcă de hoți! Acu pricepi Burlene de ce era bun Mircea Sandu acolo? Bine era de te lovea pe tine, să simți… Nu însă asta ar fi marea explicație a ”înfrângerii” noaste,.Că, asta e… Nu au jucat însă destui necesari pe lângă puștii confirmați… Alibec, unde e? Andone, de ce doar 9 minute? Săpunaru – cel mai bun de la noi, devotat la sânge…să-l văd la București cu aceiași băieți pe partea lui…Vreau, ca la Bcurești să fie la fel: nu mai contează scorul, vreau septuri sparte, maxilare dislocate, tibii, peronee, calcanee frânte și sânge, mult sânge de kazah…și de mujic!

PS. Am pus și cronica meciului cu Armenia ca să vedeți câtă dreptate am avut…

PPS. Încă două ”experimente” Daum-iene și scăpăm de griji. Să aibă omul timp să ne cunoască bine…