Joi 6 octombrie

Mi-am mutat sediul pe Vala Prahovei. Voi sta aici probabil câteva luni. Am nevoie de aer liber, curat, nu de noxele maneliste al Primului oraș al țigănimii române – București…Da, doamnelor și domnilor, urăsc Bucureșiul acesta. Al meu este celălalt. Micul Paris. Îmi vine să fug mereu de el, deși am//avem aici mai tot ce înseamnă proprietate. Mai puțin averea moștenită de Lena în Transilvania. Am trecut peste o tentație romantică și în ton cu starea mea. La Coșbuc, s-a inaugurat biblioteca, s-a sfințit și nu e încă un bibliotecar. Am fost tentat să cer acest post dlui Președinte al Consiliului Județean… M-am gândit la frigurile din iarnă, la distanța de farmcii și spitale… diabetul meu… nu , vârsta nu mă mai lasă a face astfel de experimente. Și, așa, mă uimește Alfred Neagu care stă mai toată iarna într-un yacht pe apă… și are 76 de ani. Nu, nu merită riscul. Romantismul e bun doar vara pe căldură…

Stau la poalele muntelui, aproape, îmi bat ramuri de brad în freastră, am o cascadă mică la 10 m distanță, se aude clipocitul, dacă deschid fereastra. Cădură la discreție, spațiu normal. Mi-am pus icoanele de teren la locurile lor. Lena m-a condus până la cameră, a aranjat totul. Curat și liniște, Ascult//privesc Mezzo. E ceasul de Intermezzo. Citesc Onfray, ateul violent. Mă amuză ura lui de-a dreptul fizică față de creștinism. O ură viscerală. Ce i-o fi făcut bietul Isus Hristos? Zic ”mă amuză”, fiindcă dacă-l iei în serios pote să curgă sânge. Are o înverșunare căpoasă și uricioasă. Patologică, mai corect spus.