Jurnal Mascat
Sâmbătă 1 octombrie
Un eveniment notabil. La Sala mică a Ateneului Român, UNIMIR, (uniunea interpreților – instrumentiști //vocal ) a acordat prin președinteale Mihai Miltiade Nenoiu,*** marele fagotist, premiile sale. Dealtfel, Mihai e vechiu mu prieten. Mi l-a prezentat Gheorghe Zamfir când am fost la el, la casa de la țară. Mihai m-a invitat apoi, acum câțiva ani tot la Ateneu unde mi-a oferit un recital de poezie din creația mea, recitate de mine, acompaniat la pian de Gheorghe Zamfir…Voi găsi eu linkul…căci îl am undeva, voi reveni cu el…Acum, Mihai m-a invitat aici cu ideea să aduc un mic omagiu lui Vasile Celmare aflat printre preimiați. Celmare – vechiul meu prieten. Despre care m-a citat Mihai, căci am scris superb, zice el, într-una dintre scrisoile mele supranumindu-l ”CelUriaș…”. Am citit ”O, Doamne ce frumos”. Lume bună, directorul Ateneului Andrei Dimitriu, apoi nelipsitu-i frate geamăn Sorin, șeful de azi al Camerei de Comerț Bucuresti. Mircea Luculescu vechiul meu amic întru verile de la Bălcești, ins potolit, taciturn, interiorizat, superb bărbat. Dirijor la Operetă. Premiat. A urmat un recital al tinerilor care au obținut burse UNIMIR, într-adevăr extraordinari.M-au fascinat, vom mai auzi de ei cu siguranță…
*** fagotist, solist concertist, conducător la Cvintetului de suflători „Concordia", profesor universitar de fagot, a făcut o impresionantă carieră muzicală, fiind unul dintre marii fagotişti ai lumii contemporane. A cântat în Orchestra Naţională Radio timp de 47 de ani (1956 – 1 octombrie 2003), dând strălucire instrumentului său. Ca solist, s-a impus pe scene româneşti şi din străinătate, impresionând printr-o muzicalitate aparte, sensibilitate, ton personal, tehnică excepţională, un repertoriu amplu care cuprinde o literatură muzicală diversă, de la concertele pentru fagot de Vivaldi şi Mozart la piese de compozitori contemporani, multe dintre ele fiindu-i dedicate (a cântat în primă audiţie mondială 149 de compoziţii care au fost scrise special pentru el de nume mari ale muzicii contemporane). Miltiade Nenoiu a avut ocazia să-i întâlnească pe Stravinski şi Şostakovici şi să colaboreze cu Aaron Copland, André Jolivet, Aram Haciaturian, Mihail Jora, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Lorin Maazel, Leopold Stokowsky, Carlo Zecchi, Claudio Arrau, Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter, Nikita Magaloff, Emil Ghilels, David Oistrah, Isaac Stern, Yehudi Menuhin, Henryk Szeryng, Enrico Mainardi, Mstislav Rostropovici, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Ileana Cotrubaş, Montserrat Caballé ş.a. A înregistrat 13 CD-uri. În 1979 a înfiinţat Cvintetul de suflători „Concordia", una dintre cele mai bune formaţii de gen, care are un palmares de 557 de concerte în România şi în străinătate şi peste 8000 de minute de înregistrări la Radiodifuziunile din Bucureşti, Zürich, Paris, Stuttgart, Baden-Baden, Lisabona, Copenhaga, Mannheim, participări la festivaluri prestigioase.
Sala mică a Ateneului, nu discotecă…
Vasile Celmare primește premiul
Cu frumoasa prezentatoare Alexandra Velniciuc
Patru Tauri de zodie- Andrei Dimitriu dir Filamonică, o bursieră, G S și Vasila Celmare
A Dimitiu, Mihai Nenoiu, George, Lena Stanca
Sora lui Celmare, insoțitoarea și Marele Artist. In spate GS și Lena soția sa