Miercuri 7 septembrie – Duminica 18 septembrie

Lena a plecat de la 2 MAI, urgent, alaltăieri la București cu ceva treburi. Merge cu Luci prins de problemele FRL, vor să concedieze secretarul Federației. Începe războiul. Eu zac. Lecturi din Houellebecq ”Harta și teritoriul”. M-a atins boala. O răceală. De la ce, din ce cauză nu știu, dar o am. Fără febră. Astă-seară Lena a venit și Lena, cu Florin după ce aseară a dormit acasă. Luci mai zăbovește p-acolo. Lena a adus și cărțile mele și m-a somat ca astă-seară să recit după cină. Pe ideia veche matrimonial-teroristă:” fă, dragă, și tu ceva să te remarci!”, universal valabilă partout…Am făcut-o cu success, cred eu…Ba, am primit și două lucrări cadou la final de la dl Victor Ioan Cacovean – un Balcic; și o vază cu flori – un tablou, desigur – de la doamna Maria Nera.

Joi 8 septembrie

M-am culcat copt și m-am tezit la fel, ba mai rău…Nimic deosebit. Ca un leu în cușcă. Rănit și belit. Culmea este că nu am febră da tot organismul se comport de parcă aș avea. Nu am nicio inflamație la amigdale sau la gât, dar mă ustură ambele de parcă ar fi bolnave. Stare generală proastă, amețeli. Abia am ieșit din cameră. M-a văzut soarele ca de-o fotografie și gata. Somnolență diurnă și parcă vâd – acum e 8:48 – că nu pot dormi la noapte. Sunt ud, nu transpirat ci doar umectat… Ciudat.Rău nu mai am chef de scris o să revin ăn mare, în rezumat. Ce să scriu, că mă trezesc leoarcă, apoi după duș și mic dejun mă pun pe citit și pe documentare scriere de aticol curent la Click?Că seara nu mai am chef să stau la celebrele tclale la vinușuri bune cu Luci și prietenii? Mă bag în pat de la 22? Nici la tv nu mă uit? Nici pohtă de cetit nu am?Noroc că mă mai ăndeamnă Lena e un suport moral? Dar, dacă merg acasă ce fac?Zac la et 4? Pe caniculă, bună treabă.Așa, cănd m-am ănzdrăvenit, am mai mers la plajă, la marginea 2 MAIului.Soare, baia cu dopuri în urechi, plajă, apa mării lună și plăcută fără încrețituri, fac și baie, inot aren’t la consumul glicemic care m-a păcălit odată… Hai că a trecut ceva vreme și scriu acum :

Sâmbătă 17 septembrie

”Vaporașul” lui Alfred

Ce să mai spun? Sunt sastisit de scris. Nu am chef abia le scald cu Scrisorile de la Click. La mare, moleșit și apoi bolnav … Ce am câștigat la 2 MAI e afecțiunea sinceră a celor doi Luca, doamna și el. Dar cea mai interesantă experiență a fost într-o zi când cu Lena, Marian și Gabi a lui, am fost la ”Zona Buculei” lângă splendida casă a sculptorului. Acolo, jos, era o crăpătură adâncă-n mal. Plină de mărăcini. Când m-am apropiat, am văzut la jumatea înălțimii, pe dreapta, un closet construit din cărămidă. Apoi, pe mal o șalupă și un tânăr ce o trăgea, o aranja la mal. M-am apropiat și am zărit o casă -n toată regula pe fundătura V-ului creat de mal. Un conteiner infundat acolo și spațiul rămas între el și mal acoperit cu stuf. O vremelnică locuință de vară. Mă duc la om mă prezint, el Daniel, locuitor din zonă.Bem cu toții un pahar de șampanie – da era Sf Marie Mică, 8 septembrie, ziua lui Marian… Apar dinspre ”malul Buculei” și alte 2 persoane. Un domn ceva mai vârstnic aude numele meu prezentîându-mă și zice, ”scriitorul ?”, da, zic. Și nu mă mai știi George ? Sunt Alfred Neagu, de la Albatros…! Am sărit și l-am pupat. Ultima oară ne-am văzut când mi-a adus cartea memoriile doctorului lui Mao să o public în revista VIP unde eram director, 1995-6. Atunci când m-a sunat Adrian Năstase ca peieten nu ca ministru de externe să mă roage să cam opresc pulicara acelei cărși în foileton. S-au cam supărat tovarății chinezi ”, mi-a zis…I-am spus că, se face.Nu de alta dar, serialul chiar urma să se incheie…Povestea e mai lungă. Ce faci aici, Alferd? Locuiesc pe un yacht construit de mine, în portul Limanu !!! – Parrrdon?! – Am stat și iarna. Am revenit în aprilie și de atunci… asta e casa mea. Aici la 2 mai sunt ca să arăt că alături de acest băiat, Daniel Dima, nu sunt singurul nebun… Zic eu, Frumos! Romantic ! Am fost apoi peste două zile la Limanu la el. Vecinul lui Alfred e un yacht uriaș, dotat, nu mă pricep a descrie ce nu știu, Oricum ceva mare. Păi, titularul e Marcu Mihai…I-auzi!Small world! Păi, a venit, zic eu, tot pe la mine pe la VIP cam tot atunci cînd cu Mao, să-mi spună că stătea în Elveția și că vindea ambarcațiuni la noi. Cine dracu să cumpere, am zis atunci? Ei bine, portul Limanu, e plin de ambarcațiuni sophisticate, de VIP uri, iar localitatea Limanu a devenit déjà ceva de lux. Are și restaurant și hotel cu tot ce trebuie. Și baie are, căci omul meu, astă iarnă nu se îmbăia pe yacht ci în baia stabilimentului…Fascinant loc. Marcu al meu era inginer, fost student la Facult de Instalații pe când eu la Construcții Civil. Culmea nu ne băteam în bărci, ci pe un spațiu, o sală de spectacole, de la Rectoratul pt Cții. Eu eram solistul de la trupa Odeon, STOP!

Ulterior a apărut una cu același nume dar criminală. Proto-manelistă… NU E AIA!

Iar Marcu cânta cu o alta tot afiliată la Inst Cții. Neutrino, parcă…nu mai știu exact numele… O, ce bucurie să dau de urmele sale…

În fine, ce atâtea amănunte ? Sar zilele banale căci azi, când scriu de-adevpărat amintiri de alaltăieri, nu jurnal este pe bune

Sâmbătă 17 septembrie

Sunt în fine, la Bistrița venit de la Dej, unde am prestat un spectacol folk- poezie pentu copiii cu dizabilități. Și, de cine dau acolo? De dl Traian Cozma. Folkist, compozitor. Dispărut pt mine din 1974 când cânta cu Marcela Saftiuc, și era în topul meu de la Flacăra cu piesa Olean…versuri de Monica Mărgineanu, cred. Ba,acum c\nd ne-am ”dezvăluit” cca 250 kg împreună, el mi-a zis că mă știa și mai de mult: de când eram solist vocal la Odeon si student la Cții Civile, mamăăăăă….Lucru care m-a răscolit. 1965!!! Fetelooooor! A revenit în România după 29 de ani de viață în Australia. Pe care o urăște. Punct! Soția urmează să revină, e căsătorit cu o doamnă maghiară, care este la rându-i deja mamă, ‘nț’!- nț! Ce dramă. Fiica nu mai vrea -n România, el vrea acasă cu soția. Numai personajul ”Soția” să nu fii în piesa asta, Dumnezeule, cum să te împarți? Aș crede după cazurile Marcu și Cozma că la bătrânețea te cam trage pământul… Traian, – un firicel de om lungan și slăbănog, ață pe vremuri, azi are 140 de kg, și un diabet pe care-l neglijează, foarte rău, copiii… căci are pielea blond-maronie. O spun îngrijorat, mănâncă orice în orice cantitate, fără regim. Așa ceva rar am întâlnit. Sinucigaș.Eu vorbesc, care țin regim, îmi iau medicamentele la timp numai că acum le-am cam uitat acasă, așa că la Sighișoara-ntr-o farmacie am blocat vânzarea ca să-mi acopăr medicamentele pe o săptâmînă… eu care –mi fac 2-3 insuline rapide pe zi și una bazală pe noapte… apoi mă dedau la vinuri seci, eu vorbesc?

Gașca de spectacol a fost drăguță: ZoB actor și să zicem, folkist. Ciudat. Cântecele lui – a început cu Nichita bruscamente… – sunt dizate, țipate, șoptite, sugerate, gemute acompaniate de chitară. Un procedeu jazzistic, dar nu e musai jazz; poți spune folk-jazz, dar cu texte alese non – rimate, cu șerpuire specifică, fără refrene, fără A-B//A-B ;mai degrabă ia-ș zice eu ”song metafizic”, recitare-cântec… greu de încadrat. Dacă ai și ceva îngăduință și bunăvoință. Că, dacă n-ai …nu prea există. Oricum, am urmărit reacția publicului, îndeobște mai puțin atent la text – din păcate. ar fi mai atent la refrenul… care nu există…dar sensibil la urletele muzicale; omul are un bas-bariton sănătos și bine controlat, e actor ce mama dracu ! Îl mai ajută expresivitatea, iar, actor! Și fizicul,de ce nu? E un ins înalt, filiform, brunet, cu plete lungi până la creasta feselor ; are alura, vertical unei scrumbii; plete, pe care le manevrează ca décor, fundal când strânse-n în coadă, când libere. E cev din actor, diseur, recitator… și, cu tot evantalierea pletelor, cu toată scremerea vocală, cu toată chitara ciupită sau agresată…cântăreț niciodată !!! Nevăr, măi nene! At tansmite ceva, căci nu fu fluierat sau ignorat; publicul îi urmărește intrigat, inciudat răcnetele uneori și muzicale, și îi suportă cu stoicism lungimile, excesele ascenice, iritante, artificiale, ilogice artisticește…caracterul i-o fi la fel de haotic și labil? Întreb nu dau cu răgnatul… Un mic ” fenomen” ce intrigă…practicant al unei ”arte” absconse,atât de pitită-n stufărișul muzichiiei, care va să zică că nu se există…

Cantonarea sa, staționarea, râmânerea la recitare cu acompaniament simplu la ghitară i-ar fi benefică și eficace.Altfel, ”nula-nula”, cum zic vecinii de la Sud.

Ei bine, pe lângă Tic Petroșel de fapt sufletul mișcării, care cântă în maniera unui folk-free – și cred că vrea să impună stilul acest, ceea ce nu e rău – au mai venit și câțiva ”clasici”.

Maria Gheorghiu cu glasul ei de cristal pur și binecunoascutele-i songuri curcubelicoase…. Clasicul, retractilul, intimistul, liricul și taremuzicalul bistrițean Florin Săsărman. Distinsul poet folk Dinu Olărașu. Cu cântecele sale intimiste, serioase și ironice. De fapt, la el se întrevede o ironie fină, imperceptibilă în tot ce face. Joacă o nesiguranță, o nepricepere, o naivitate continuă. Joacă. Este, cred, pielea lui de zi…ba, de toate zilele. Căci, Dinu parcă ascunde ceva de lume. Glumește, râde, bea bere, bea vin, cafele, bea cu noi și apoi roșindu-se la față, scapă sentințe… E un tip misterios și fascinant. Nu depistez la el deloc, prin contrast cu ZoB, pașiveniile histrionice ale lumii din care face parte cea a scenei, nici maniile specifice ei. Dinu are o candoare virginală, deci vulnerabilă. La un eventual călcat în picioare de către semeni el râde senin ca pruncul. Iar, la așa ceva, rămâne ”la toate rece„; i se rupe; ba, chiar cred că are un cinism abscons. Am senzația că își râde de semeni : ”știam eu, parșivilor, că așa sunteți, ați mușcat cu toate fălcile din momelile mele!”… Nu știu cât risc adjectivându-l pe Dinu ca fiind un ”angelic în stare pură”…

Iar, dacă e parșiv, îi iese de minune, bravo!

Nu știu, nu știu de ce, Doamne, dar dincolo de veselul, ludicul, ironicul Olărașu văd un pesonaj tragic. Dar, să fiu iertat, am băut și eu în zilele alea de vedera strâmbă…pot greși. Poate am percepții eronate. Nu contează.Mai mult, asta me-a apropiat pe Dinu. Ne-am considerat din același show personal nu de pe scenă… Am jucat un joc pe care-l vedea toată lumea, dar nu-l pricepeam decât noi doi.

Dej un oraș nou pentru mine.Nu am mai călcat pe aici. Fabulos oraș de munte ardelenesc tipic.Pus pe coline.Una și cea mai frumoasă e cea unde am astat. Stsșiunea Toroc. Un complex balnear cu variante ăn lemn acoperint toa felul de ape sărate, calde, dulci etc.Noi toși am stat ăn trun spașiu rotund, cu camera fagura ăn jurul unui centru geometric prin care se cobora pe scări direct ljos la pater unde erau Jacuzzi, bazinul și celeleate.Nu am avut vreme să tot văd și celelelte, dar mi-aș dori să am și să stau aici o vreme…M-a căutat și Mișu Rosemberg amicul meu și colegul Lenei, unul dinte cei 11 evrei din oraș, ba unul revenit din Israel…

La Dej am descoperit pe lângă un primar ferm și o viceprimăriță simpatică tânără, o gazdă ideală care m-a invitat să revin când vreau, ceea ce îmi doresc. Dar gazda reală Monica ajutată de cei doi băieți ai săi a fost de necrezut pentu zilele de azi. Devotată. Ne făcea cafea de acasă și venea cu ea la hotel, fiindcă acolo nu am avut. Era hotelul primăriei și ăncă nu era totul pus la punct pentru niște artiști cu viașă iregulată. Ea, se ocupa de tot și de toate. Mai rar așa devotament. Am cunoscut și pe un mare amator de folk și poezie venit cu poetul clujean Sandu Cătinean, dl economist – recomandat ca al 14-lea din lume – Jacob Altman. Robust.Albit, cu o mustață ”pe oală”cum Ion Țiriac pe vremuri.Vestă albă, tricou roșu, șinută spotivă. Arată ca un practicant curent de sporturi sau client al sălilor de fitnaess…Un savant cu o figură de aruncător de ciocan, fără a glumi idiot. Omul de tip nou contrastînd cu figura savantului distrat indusă de filmele americane și nu numai…Era însoțit cf pozelor trimise ulterior,:

Foto: Sorina Altman, Rodica Mureșan, Eugenia Corpodean -Ciceu, Liliana Moldovan, Sandu Cătinean, Nadia Farcaș, Iacob Altman, Medana Berciu

Foto: Eu, primarul Costan Morar, viceprimarul Teodora Muncelean, Justina Petroșel -sufletul acțiunii, poetul Sandu Cătinean

Cu corespondenta ” Așii români” Liliana Moldovan revistă germană de lb română condusă de fosta mea studentă la Valahia Pitești, Ionela Van Reiss.Liliana a scos o cate de interviuri cu persoane cu dizabilități: ”Eroii imposibilului”.

 

Muresan, Sorina Altman ; Rodica Muresan, Eugenia Corpodean Ciceu, Liliana Moldovan,, Sandu Catinean, Nadia Farcas, Iacob Altman, Medana Berciu

Sâmbătă 17 septembrie

Am plecat din Dej cu ei, cu mașina lui ZoB, eu doar până la Bistrița. Singur în hotel ”Cora” mi-au țiuit urechile și … m-am pus pe scris. Simțeam o revelație, o bucuie cam tot ce a fost în planul comunicării cu Dinu. Agrementat de comicăriile inutile ale celuilalt ins. Un cabotinaj subțire și un histrionism pavenit, inistnt, lingușitor, lucitor deși uneori grețos dar, culmea, digerabil…

Spre seară am sunat la ZoB care mi-a spus cu o voce destul de incertă…că a rămas la Dinu, la Sighișoara, dar Dinu nu era acolo. Cred că de fapt nici el nu prea era, căci mi-a răspuns cu o voce rece și străină, ostilă chiar. Era contrar total sentimentelor cu care am sunat eu…și mai ales celor pe care le afișase el ostentativ față de mine pe tot parcursul de la București la Dej, inclusiv. Mi s-a părut un afront chiar, o sfidare mârlănească și-n ton și-n semiton…Asta, repet intrigat, după… după toată mieroșenia și osanalele dedicate-mi pe drumul spre Dej. Parșivenia lumii, măi frate!Cameleonism.Histrionism. Ipocrizie.Perfidie. Încep să o înțeleg și pe tovarășa Elena Ceaușescu care nu suporta actorii. Zicea că aștia se prefac și-n viață…

Oricum, acum am primit de la Dinu ceea ce a simțit și el în versuri pentru micul nostru grup ad-hoc: un poem; niște versuri. Eu erm déjà pregătit cu două poeme ale mele.Că, ce să faci singur într-o cameră de hotel, post factum, post spectacol, când îți țiuie urechile de singurătate ca sirena lui Titanic. Primul poem fu dintr-un elan sexual libertin, trist și onanist; al doilea din ludismul prieteniei vremelnic născute, comunicării fluidă deci pasageră dintre noi…Lui Dinu cred că i l-am trimis numai pe al doilea…

Cronologic fiind eu primul – am scris cât ei erau pe drum – încep cu ale mele. Spontaneități, intenții, zdrențe de sentimente și idei, haos. Căci, de la haos începe poezia…

al 2-lea poem

Song de labă tristă

Pentru Dinu si Z- nebunii mei de vin alb-sec ro(b)ind pe lânga blonda Maria Curcubeea

Cum sare verde clorofilei seva vieții

cum ne jucăm cu limba-n plimba dimineții

când ne jucăm cu limba-n plimba mă-sii

și cum pământul tot rămâne fără osii

se clatăină și se bălăngănește

ne ținem de burtă nut și feder, clește

să nu se ducă tot pământu-n hău

să-l mâniem din nou pe Dumnezeu

-”Tu ești, mă de vină ! Nu sunt, nu sunt eu!”

Ne jucăm cu firea, cu dumnezeirea

ca golanii Dharma, Krishna, cu Psaltirea

ne scăldăm în ape ludice și calde

sau plonjăm bezmetici în negrele halde

în sterilul vieții jalnică pustie

ne jucăm cu puța în materii, vie

metafizici albe tragem tot pe nas

cu seringi sterile-i facem în necaz

haldei de sterile pusă-n miez de braz

brăzduim terenul să dispară fierul

să spargă cochilii, să se scape hamul

să dispară totul: Țara, râul ramul…să se ducă neamul

pe un deț, cinzeacă, pe-un potir, o halbă

in pahare lise de licoare albă

vinul din potire limpede să curgă

să-alergăm setoși o blondă demiurgă

ce se pierde-n zare printre curcubee

să nutrim spre nuri-i doar gânduri atee

noi golanii Dharma ea o dumnezee

noi îngeri famelici ea simplă femeie

Bieți golani de Dharma

 ne lipsește karma !

Karma Kaliuga…

Ați belit păstruga…!

Întâiul

Simfonică

Nu știu-n ce cromatici să te-nfățișez

 ascult Albinoni și mă mastubez

nu mă simt bine par că-s un diez

pus să altereze nota sănătoasă

căci, iubită zână, ești cea mai frumoasă

dintr-o simfonie

 ce mi-o scriu doar mie

să ți-o cânt prințesă

să ți-o cânt doar ție

când frenetic gându-mi

zboară spre mata

și te simt în palmă

porumbița mea…

Și, ce zice Dinu Olărașu,

Vânam ceva
Prin infiniții codri
Pândeam cuvintele subțiri
Vocalele cu abur
Consoanele subpământene

Vânam astfel în amurg
Și nu vorbeam unul cu altul
Nu iroseam vreun glonte-n vreo creangă
Decât în noi trăgând, în joacă, uneori,
Ca să simțim că n-am murit măcar

Vânam o stare
Roșie vajnică strălucie

N-a fost să fie
Ne-am îmbătat cu luna…

 Dinu Olarasu
 Cu tot doru`

______________________________________________________

Lui ZoB încă nu i-am trimis nimic, căci nu am e-mailul lui și după discuția ultimă, aia tulbure, aștept să mă sune dumnealui…Indoi-m-aș…Ce păcat că din câte mi se pare – și nu mi se pare, e cert – a cam borât bruscamente peste niște sentimente spontane…din păcate subțiate ca o pișoarcă din motive mult prea etilice. Jos Alcoolul ! Jos cei ce se lasă băuți de el…

Duminică 18 Septembrie

La Bistrița

Seara de sâmbătă a trecut cu mici enervări, un chef de puștani, un majorat în care Andrei sărbătoritul își băga și scotea membrul din dotare cu glas tare. M-am uitat urât la el și a tăcut o vreme. Eram la grădina hotel ”Cora”…Puștime lăbară, și vulgară… Vai, Doamne, și ce fete frumoase aveau ! Și care acceptau, se umileau ascultând vulgaritățile sărbătoritului. Care, cred, că la frecvența cu care își băga ilustru-i membru în diverse mame, guri și diferite obiecte neînsuflețite nu cred să-l fi folosit vreodată. Pe el, pe membru…Era doar o aspirație animalică dintr-o tinerețe hormonală. Ce labagii siniștri ăștia, pixelii noii generații ! Generația cyber-onaniei…Am urcat și m-am culcat cu căștile pe ureche, după ce o mamă – or mama lu’ Andrei – a venit afară la grădină și le-a spus ”Copii, haideți la dans, uite ce manele frumoase avem!” Ce să mai zic de mamă și de mama sa ? Deși păreau albi de neam romîni, maghiari …ce să mai zic de neamul lor…? M-am culcat pe la 23. Am pus un Vanghelis de trei ore și când s-a gătat era liniște peste tot.

Gazda mea, minunatul om, ferment de cultură directorul Casei Sindicatelor, Sandu Cățcăuan care ieri a fost la țară, la cartofi, a venit devreme. Am băut cafeaua am dejunat, apoi mi-a propus să mergem, pre-mergem, la Coșbuc. Azi e ”Nunta Zamfirei”. Nu s-a mai făcut de ani…Pe drum, Năsăudul romantic, nu l-am mai văzut de când eram PR la Cooperație. 2000. Apoi, valea Sălăuței, Hordou. Poliție, lume multă. Ciopor de tineri chiar la podul acoperit – destul de obosist și trist, gri – despre care știu că e monument istoric. Alaiul de bază era în fața bisericii. Unde un soi de trăsură joasă, un car urma să plece cu mirii spre locul numit Plopii lui Coșbuc. Era chiar poiana largă care se afla la dreapta drumului pe care coboram prin 1988 cu marelepictor prietenul Vasile Chinschi descinzînd de la caza părintească a doctorului Leon Zăgrean. Prof univ. Pe care nu l-am mai recunoascut. M-a trs de mânecă… urma să fie făcut cetățean de onoare. E șeful catedrei de Fiziologie de la IMF Carol Davila și cel care a adus din Fanța, unde a stat prin 91-92, ”Neuroștiințele”. Citez:”cercetarea creierului, dincolo de structură – care lob al creierului se ocupă de care funcţie. Neuroştiinţele îmbină cunoaşterea anatomică a creierului cu înţelegerea unor concepte mai abstracte, la limita cu filozofia: gândirea, limbajul şi conştiinţa.”

Tot acolo în fața bisericii, Cleopatra Lorințiu, Nicolae Băciuț și fetele de la folclor Maria Butaciu și frumoasa Crizantemă de Aur Domnica Dologa. S-a pornit alaiul cu carul cu miri, apoi concetul lung și intersant cu premieri cu politicieni, vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu care-I bistrițean.Trupa lui Cigu și Matilda lui.Am stat, am ascultat, am privit totul de la umbră cu o familie de năsăudeni comunicativi. Spre seară am plecat la Hotel unde a venit o vreme și directorul Bibliotecii municipale, scriitorul, preotul paroh, director de revistă literară Ioan Pintea,. cu splendida-i și comunicativa Preoteasă. A rămas că ne mai vedem.Târziu ăn noapte au sosit și oaspeții din Serbia.

Ajunge voi continua