Blog Joi 1 septembrie

Mi s-a dus solitudinea  pe apa mării: a venit Lena la 2 Mai. Mă bucur sincer, căci  nu prea avem cu  cine să-mi divid bucuriile, era pustiu. Stare de  transit până ce au început să vină pictorii Asociației Artiștilor Plastici Mureș. Primii au fost niște maghiari simpatici. De fapt trei erau însoțitorii dlui Istvan Benkö: soția Anika și exuberantul Ioszka și soția sa Piroska un cuplu plin de viață. Ne-au dăruit  pălincă, o slană minunată, ceapă, iar la fiecare masă au mai pus cîte ceva la bătaie din produsele  lor…Mai povestim despre asta… 

Seara, ultima din pustnicia mea, eram la restaurantul de pe plajă. Cu Luci, cu Vasile Pușcașu și soția sa. Pentru cine nu știe Pușcașu, e ultimul medaliat cu aur olimpic, la lupte, din România. 1988 la Seul. Luca Lucian e azi vice –președinte la FRL. S-au discutat rezultatele slabe din ultimii ani și ultima  Olimpiadă. Când actualul președinte Răzvan Pârcălabu a adus în ultima secundă un cecen care ne-a salvat luând o medalie de bronz. Controverse. Căci luptătorii români s-au supărat pe gest. Orgolii. Dar, iată că S-A luat o medalie…

În fine, nu mă bag, eu m-am lăsat de lupte din 1965 când am intrat la facultate. Apoi am fost o  perioadă PR la FRL în mandatul lui Poteraș care l-a lăsat urmaș pe Răzvan. Eu când am aflat că Poteraș pleacă, voia să urce în ierarhia FILA, m-am retras. Un gest de bun simț, cred eu, … fiincă un  conducător vine cu echipa sa. N-am murit de foame. Nu am avut nici măcar o tentativă de suicid… Am pierdut un salariu de 150 de lei…  Am constatat stând aici atâta vreme printre luptători că la FRL-  dealtfel, o comunitate fascinantă și demnă, coagulată de frații Luca – s-a ajuns la un apogeu, o saturație. România în ’89. Apogeul dictaturii…Multe vorbe, multe murdării, lovituri sub centură, amenințări. Va curge sânge…curând. Apogeul CPUN: 13-15 iunie Tg Mureș…apropos că suntem acuma cu maghiarii împreună…și așa mi se pare corect. Corect din câte aflu nu prea e președintele FRL, dictatorial și îndărătnic. Se pregătește ceva,  o debarcare-două…

Lena avenit cu o mașină direct de la autogară la restaurant… o saramură bună, vinul la fel. Pe la 2 noaptea am venit la 2 Mai și am m

 A început să vină lumea în tabără. Stratificat ai rămas la parole cu Lucian.

Vineri 2 septembrie dar vine. E bine că o parte din proletarietul șantierist cazat aici a mai plecat. Nu prea se lipeau ideile. Chestia aia cu accesul proletriatului la artă nu se potrivea, era un utopimo-comunist hidos. Ăia care vorbeau despre emenciparea omului nou erau  niște cretini care nu cunosc natura umană nici la nivel de epidermă…

Ete-l, și pă Dorel – BășicinPalme cu penelu-n mână zugrăvind un apus lin de soare sau admirând un  nud artistic. Adică, ceva dincolo de un nud cu ”bunăciunea” Răduleasca… să fim serioși, tovarăși!

Manager sau suflet cultural?

Șeful Asociației Artiștilor Plastici Mureș este un domn ce pare ceva mai în vârstă. Dar, verde cum se zice. Președintele etern. Nu nu vă gîndiți la o dictatură, nu e cazul. Mai degrabă asociați-l cu Munca. Dl Opriș e un om echilibrat..Ponderat. llarie Gh Opriș. Peste 70 și … de ani.  E acel ferment cultural, animator existent cândva la cenacluri îndeobște la sate, și estins la oraș pe branșe: arte plastice, dansuri populare, folclor authentic ,literrae…Eu îl asemui ca ferment cultural cu dl Vartolomei Todeci din Vaideeni – Vâlcea . Cel care a organizat concursuri urmate de antologii de poezie populară; cântece; orchestră de fluierași cu vârstnici- una, cu copii- alta. Am aflat că marile cântece ciobănești ale Lucreției Ciobanu, reluate acum de Nineta Popa și de Mariana Anghel sunt toate scrise sau culese de dl Todeci. Îmi chiar sună în minte acum, reprezentativul, emblematicul, imn unicul song ciobănesc ”Ridică-le, negură!” ”De-aș putea m-aș ridica//Sus la vârf ca negura//Și-aș tot ninge și-aș ploua//Unde-i badea cu turma…”

Toată viața culturală a ciobanilor din zona sibiană, a Mărginimii  –  căci vaideenii asta sunt, ”ungureni”, mărgineni aciuați în Nordul Olteniei – e reflectată culturalmente prin travaliul de o viață a lui Vartolomei Todeci, un ferment excepțional. La capul de rând al acestei munci de creație fabuloasă, autentică, laborioasă stau din păcate mai toți paraziții folclorului; acei clienți pripășiti pe la Etno – ce treabă avea Bahmuțanca, nene, cu folcloru’? –  apar și trăiesc parazitar după munca unui astfel de creator autentic. Altfel spus, multe ”guri” de interpreți ai folclorului, neavenite, sunt de-a dreptul știrbe ne mai împroșcă, scuipă cu siLabe șchioape furate din munca altora.. .Dar vorba unui muzician ca Mircea Vintilă: ”ce să le faci, bă? Trăiesc, există și ei, acolo…”Din această  mirifică lume a autenticului românesc îl extrag cu bucurie – iată, la anul de grație 2016, pe un al ferment cultural, animator, om cu simțul – ce zic eu?…cu instinctul –  organizării, Ilarie Ghe Opriș. Ce frumos și cât de românește se îmbină, rimează într-un spirit onomastic arhaic chiar și numele celor doi fermenți: Vartolomei și Ilarie…!

O asemenea dibăcie de a aduna oameni de talent poate aflați la  a doua tinerețe, care au visat să fie artiști iar viața, destinul nu i-a lăsat. Îți trebuie ceva fler să găsești, organizezi, aduni și să-i pui la locul  ideal pe cei ce fac din arta plastică un ”violon d’Ingres”, o a doua pasiune sau fatalmente rațiune a existenței… Azi cu limba asta americanizată sufocant, (sau angloxasonizată…) aș putea spune că dl. Opriș ar fi un bun manager. Dar nu vreau să-l jignesc… Căci pentru mine ca semnificație cuvântul acesta parcă nu include și sufletul. E golit de sentimente. Vid. Genune. Pragmatism. Cinic. Și atât! Nu,  și suflet, repet.