Marți 30 august

Azi e ziua dragei mele Ana. 28 de ani. Am sunat-o de la 9 dimineața. Apoi și aia mică, Eva-Maria scumpa de ea, face 11 luni, așa că am vorbit și cu Carmen mama ei. Care e la București; se plimbau matinal prin Cișmigiu. Cu tatăl, George-jr am fost ieri la 2 Mai, la ”Golf” și am luat o masă de pește. E bine dar mi s-a părut cam obosit. Viața de DJ e de invidiat până la 30 de ani, cred eu…

Stau de ceva timp la 2 mai. Singur. Nu-mi găsesc nici locul nici treaba. Nu mă mai pot adapta ca mai ieri. Am răspuns la invitația bruscă a lui Lucian Luca. M-am cazat în complexul ”Sailor-2 Mai”. Corpul nou. Camera e spațioasă. Are balconul spre o autobază, care nu mă deanjează mai de loc, fiindcă avem programe diferite. Când mă scol eu e déjà liniște.Mai ales că plecă la muncă și majoritatea locatarilor, care sunt angajații unui șantier. Până duminică au fost cazați luptătorii veniți aici la o competiție de copii, așa cum e dintotdeauna tradiția fraților Luca – Ionuț și Lucian – din Mangalia. Dacă la sosire totul era animat – eu am stat o noapte la Mangalia tot la Sailor, apoi am venit aici. S-a rezolvat și cu netul și cu un tv, nu am nevoie de aer conditionat care oricum n-a fost instalat. Totul e curat, proaspăt și frumos.Se vede mâna maestră a Cameliei patroana. Dar și execuțiile unui mână de fier care e managerul Marian, vechi prieten bucurștean.

Nu fac nimic. Nici umbră pământului, că stau mai mult în cameră. Mănânc, încerc, foarte puțin. Evit carnea cât pot. Beau apă minerală, ceaiuri și uneori un șpriț două-trei… când vine Luci sau când merg eu la Mangalia împreună cu Marian, care conduce mașina. Încă nu am curaj să mai conduc după ce vara tecută boul îlaa intat ăn mine venind din lateral…

Citesc mai puțin, nu am nici veioză nici chef. Scriu la fel de puțin. Articole existențiale pentru Click. M-am chinuit cu lipsa internetului. Am un modem DIGI care merge cum vrea el. M-am descurcat printre picături. Azi mi s-a instalat în fine. Numai mie la cameră. Merci Beaucoup! Mai lipsește o parabolică să mă cred la NATO, în Headquarter…Nu am fost încă la plajă. Căldura îmi blochează și bigemenii cu niște cârcei precum cleștii. Plaja e la cam 1 km distanță. Cred că mă duc mâine…oi vedea. Cert este că de când m-a sunat Luci să-mi spună să vin aici înainte de tabăra de artă oragnizată de d-na sa, care ăncepe la 2 septembrie, habar nu am ce-am făcut p-acilea… sunt abulic. …Da, era ziua cănd a fost înmormîntat Marinuș Moraru. Cu o seaă înainte am vorbit cu părintele Cărămizaru. Care mi-a zis să vin dimineașă la 10 la biserică unde e depus Geniul nostrum actoricesc. Așa am rămas toată ziua la toate etapele ănmărmântării. La 18 seara după parastasul de la Hot Marshall propietatea amicului mei Ion Antonescu marel pietn al lui Marinuș și nu numai…a venit Florin și m-a luat. Direct la Mangalia

 …Voi trata separat funeraliile lui Marinuș.

… A, am mai fost cu un iaht pe lac și ne-a oprit poliția de frontieră că nu aveam, iahtul, nu noi, toate actele, era unul împrumutat. Golani. Mârlani.Șefii lor. Animozități locale. Cert e că am pierdut o plimbare pe lac până la Limanu. Cică îl urmăreau de mult, pe yacht…venit din Germania. Eram cu Alin Păcurar din Reghin. Luptătorul și mediatorul. Și cu colega de presă Bea MV cea care conduce revista ilustrată sportivă de copii.Fostă,mi-a spus la ”Curentul” lui Vântu…

Apropo, doamna e un personaj fascinant – ca personaj -, o doamnă care intrigă; atrage musai atenția, ți se vîră-n ochi, pe nas, gât și urechi; ciudat și controversat. Volubilăși cu o cozerie redondantă, finalmente epuizantă…Fiindcă nu prea are opriri. Pacă e înscrisă într-o cursă în care era obligată, jurată să galopeze verbal…Nu știu ce voia, era foarte dezordonată-n comportament dar sigur urmărea ceva. Ținea în mână un telefon d-ăsta mare, mereu nota în el câte cev în timp ce tu vorbeai și o făcea fără jenă. Sau, vorbea ăn timpul discursului tău; sau se retrăgea să vorbească la telefon neauzită.Un soi de mîrlânie care a mers la destui indivizi atrași de ea. Parcă era telecomandată. La un club aerisit din Vama Veche, s-a lungit pe o canapea – m-a luat și râsul – într-o poză aducând cu Madamme Recamier și a început o ședință video pe Skype, ”cu iubitul meu”… Sintagmă repetată obsedant și jignitor chiar pentru bărbații de față. Fiindcă, era clar un avertisment penibil și supraevaluat ca : ”băieți, eu am un iubit, să nu vă dați la mine!” Ba, un fraier, chiar a luat-o pe cocoașă. Fiindcă, a dus-o cu mașina s-o la hotel în Mangalia și pe drum – ca băieții după miez de noapte – i-a propus să vină la el, ”la un whisky”. A doua zi tot grupul știa, iar Fraierul o tot suna; ea era cu noi și comenta spre amuzamentul spectatorilor și batjocura Fraierului. Mai sunt și tipi naivi pe Pământ. Din ce să trăiască și ele dacă nu din prostia lor…Deși, adagiul ”bărbatul e dator să-ncerce rămâne ”forevăr…” Dar, nici ca muierea să se laude cu toate refuzurile nu-i prea elegant.Și, sincer să fiu nici nu cred că doamna era eșe educată. Mai degrabă juca grobianismul afișat.Căci, revin la obsesia-mi ăndeplinea un ror, o misiune, un deziderat vizibile de unul ca mine prin nefirescul lor spectaculos dealtfel. M-am amuzat.

Vijelioasă, intempestivă, gălăgioasă, parcă ținea cu o disperare metafizică să ocupe pentru eternitate centrul atenției. Când i se lua ”microfonul” făcea crize de posesie, era străbătută de o frustrare adâncă trece-n absenteism manifest, vorbea la telefon, scria pe el; oricum, neglija vizibil și intenționat vorbitorul care o deposedase și nu se potolea până ce nu revenea la centru. Caz psihologic straniu cu niște uriașe degajări de energie. Mare e grădina… La început am crezut că numele ei e un pseudonim. Ca să aflu că dna a fost căsătorită, sau mai este, în Republica Dominicană. Exotic… de vară.

 În fine, trecerea mea bruscă la mare mi-a impus o săptămână de adaptare. Abia azi simt că-mi sunt boii acasă. Am fost abulic…

Azi la prânz băui o țuică și o bere și mă culcai de la 16 la 18… Apoi, iar m-am culcat de la 22 la 00. Acum scriu, e 2 noaptea din ziua de 31 și aștept somnul bazal. Cred că mă apuc să citesc, repet am nuș’ de ce o idiosincrazie față de lectură. Încep pentru a 3-a oară, și antepenultima …, ”Harta și teritoriul ”. Tot Houellbecq.

Nu mă las până nu-l epuizez.