Vineri 29 iulie

Aflat la Seeboden, mi s-a comunicat că mâine trebuie să mă întorc la Malnitz, unde se ține marea sărbătoare Mallnitz Trophy al cărei sponsor este Edelweiss Group.

Este un soi de cross, mini-maraton 10 km și Nordica mersul acela cu bastoanele de schi, fie și pe uscat. Acesta e un sport destul de practicat de localnici. Prima oară când am văzut, eram la Tibi, la Gutenbrun, niște oameni serioși cam la 50 de ani, că merg cu bastoanele de ski, am crezut că e o formă de schizofrenie, zău! Dar apoi am realizat că în afara picioarelor, sunt activate și brațele, mai ales mușchiul deltoid al lor, plus flexorii-extensori ai degetelor de la mână. Complex. dar, deh, ca români crescuți în spiritul spirtos al existenței terminale, mai puțin în cultul mișcării, chestia pare ridicolă deși e plină de sănătate…

Sâmbătă 30 iulie

Azi e ziua nepoatei mele Eva-Maria care face 10 luni, să ne trăiască!, pupa-o- ar tataie! Pe la 11.30 a venit MM cu vanul și a luat fetele: pe Rusalka fiica lu Bigu și Titina- mică fina Tititnei și pe cele două practicante: Iarina basarabeanca, o fâșneață de fată, repezită, răsfățată, chiar obraznică dar, în aceiași măsură simpatică și carismatică; oricum, un gen peste care nu poți sări, căci ți se vâră involuntar sub ochi; cu Dorothy o fată serioasă, muncitoare, educată în spiritul muncii, – zic eu, ideală să rămână ca angajată-n grup, dar nu eu hotărăsc – dintr-o familie penticostală de moldoveni români mutați în Valea Jiului la Vulcan, în care ea este una//unul din 16 frați și surori, care toți lucrează afară, Italia, Spania, Franța etc. și care ține morțiș să alerge la Trophy. Am ajuns la timp spre a se face diligențele de participare… Pe drum ni s-a spus că drumul spre Slovenia e cam blocat, e Putin în vizită. Văd că rușii par a racola țări în sfera lor de influență, vezi recent cazul Turciei… Mi-am lăsat bagajele la Edelweiss, jos la rastelul de ski, urmând a fi luat prin amabilitatea lui Adi Petrulescu, care pleacă mâine spre casă. Om serios, sobru rudă cu cine știu eu, alt om la fel de serios și cuminte care într-un fel are grijă și de mine, adică Dănuț…

Apropo, sper că nu mă încurc în pseudonimele date aici, dar nici ele să devină definitive. Cum este cazul lui ”Bigu” căruia eu am început frecvent să-i chiar zic așa… deformație profesională de presupus prozator. Căci iată ce mi-am amintit:

Ukrainianul sovietic Ilie Moromete

Asta e ca la Marin Preda, care a cam inventat, a derivat numele ”Moromeții”. Și pe însuși eroul lui de legendă Ilie Moromete. Căci numele personajului era un – așa văd eu – tribut indirect care poate că a salvat un roman genial, adus Uniunii Sovietice ”marea noastră prietenă”, citește Ocupantă, URSS. Nu știu de ce, Preda s-a oprit la Ukraina, azi dușman al rușilor, și l-a ales pe eroul de legendă ukrainieană Ilia Morumeț = Ilie Moromete, ca bază onomastică. Neștiind acestă poveste, dacă veți citi cartea lui Octavian Goga ”Mustul care fierbe”, veți găsi acolo un titlu de capitol, un eseu despre eroul Ukrainianan. Și, vă veți întreba cum dracu Goga, în 1939, scria despre un tip legendar ukrainian al cărui nume e cam același cu un erou valah, născut ulterior, prin anii 50 numit Ilie Moromete…?

Dealtfel, cercetând cărțile de telefon din mai toată țara, arareori veți întâlni, – excepție Bucureștiul unde cred că sunt nume contrafăcute recent, nicidecum de tradiție românească – câteva familii numite ”Moromete”… Adoptate poate de inși care au vrut să-și piardă urma, nu numai evrei, dar și români cu dosare politice neconforme cu regulile comuniste foști țărăniști, legionari, liberali…sau urmași ai lor…Numele, deși sună nu este deloc românesc. Scurt!

Continuare Jurnal

Serbarea s-a deschis s-a dat startul la alergările Trophy. Lume multă, mulți sportivi… În centru lângă ”Drei Gemsen ” bucătarii de la Edeweiss Group ”ucideau” populația cu un grătar uriaș cu cârnați, cartofi prăjiți și scăricică – ei îi spun spare Ribs, sau cam așa ceva.

M-am întâlnit cu mama Titina, am luat o masă și ne-am pus pe curățat oasele, treptele scăricicii de carne. Au venit câștigătorii, și timp de încă două ore au sosit și ceilalți…ne-au ținut companie Tibi cu Emoke și Ana lor răsfățata grupului din România din care ea era cea mai vocală de-acolo din căruciorul ei… Pe la 7 seara o ploaie a cam spart adunarea dar nu înainte ca sponsorul principal, BIGU al nost’, să dea premiile dimpreună cu primarul… Muzici de-ale lor, parade cu câini de vănătoare, costume karintiene, expoziție de trofee, muzici, muzici, muzici… La un moment dat am primit telefon de la Lena. Stupefiant. Cel mai bun prieten din copilărie al copiilor mei a fost găsit mort, căzut în cap de la et 1! Se pare că a încercat să umble la ventilație. Nu era băut, nu nimic. Destinul. Doar 31 de ani… Ce durere pe copiii mei. ”Spike” și familia aveau cofetăria de pe Decebal și tot acolo locuiau. Ce șoc pentru copiii mei, care după moartea lui Adrian Rugină, care trebuia să boteze fetița, pe Eva- Maria nepoata mea, a dispărut în focul de la ”Colectiv”… și, acum vine și povestea cu Spike… Încercări grele le dă Dumnezeu așa devreme copiilor mei. Din acest punct de vedere, eu am avut o existență lineară. Un singur accident am avut la 14 ani când scumpa mea verișoară și prietenă Mioara, a murit de inimă la 15 ani…În rest, toate rudele și apropiații, au dispărut la timpul lor firesc sau prietenii din copilărie mai trăiesc și acum. De pildă, grupul din copilărie, Ionel, Gelu, Antoaneta, Ana lu` fina este ca și mine. Bine și în viață…

Spre seară pe la 22, după un pahar de adio în ”biroul”din bucătărie, cu fetele și cu Josephina, m-am culcat la Edelweiss la et 3. Am dormit cu grijă, așa că m-am sculat de vreo trei ori…

Duminică 31 iulie

Oricum, deși mi-am potrivit ceasul la 4, la 3:30 eram gata cu dușul, îmbrăcat de drum. Mi-am uitat insulina în frigider. Noroc că ăia micii, gașca ”biguleștilor”, mișunau pe la billiard și Miky amabil și sprinten mi-a adus pachetul cu injecțiile mintenaș. La ora fixată Bigu a sosit cu alte două persoane, toate mergând spre Cluj, prin Veneția-Mestre. Deși-mi erau dragi peisajele Italiei și ale Alpilor ei, am cam adormit. La avion am găsit un steward amabil care mi-a pus în pachetul frigorific un element de plastic înghețat – ”pinguin” i se spune. Am scăpat și de grija insulinei. La aeroportul din Cluj, am realizat că m-am întors acasă după coada de la casieria pentru parcări. La Cluj m-a așteptat Bazil Nemeș ruda nevestei mele venit să mă ia. M-am oprit în satul lui Ioan Alexandru, Topa Mică, am luat o bere Ciuc, așa ca de revenire acasă. La intrarea-n comună, Bocșa – serbarea era chiar în curte la Muzeul Bărnuțiu dominat de al doilea bust al Maestrului (Mare Mason) Bărnuț, realizat de Gabriela Manole Adoc și pus prin anii 85 la deschiderea muzeului care-i poartă numele. Mai e un bust în fața bisericii pus în ‘67, realizat de Horea Flămând. Iată, comuniștii au punctat cu 2-0… Cine mă-sa îi mai egalează la vremile astea pestilențiale? Poate primarul cel nou ales, Istvan Demyen, istoric de profesie, care, deși maghiar, a început cu dreptul mandatul, după opinia mea, organizând chiar aceste serbări dedicate marelui român Pașoptist… În ciuda unor cârcoteli – românii din trei sate românești, dând dovadă de neglijență sau prostie…națională – s-ar putea ca madatul unui primar maghiar să fie benefic; un gest de europenism, de integrare. Omul, nu partidul; Omul nu etnia… Vom vedea.

 Că, era să uit, ajuns la Bocșa chiar la fix, cum spuneam, am prins discursurile dedicate lui Bărnuțiu

Preotul ortodox al satului,Stelian Gorgan a făcut o slujbă religioasă și a depus o coroană de flori

Eu am spus câteva vorbe și am recitat poezia din programul editat de Mircea Boldea-Colcear, de la Constanța sponsor și sătean, ”Bărnuț e-n noi…”

George Stanca

Bărnuț e-n noi

Ne trage timpul înapoi.

Cu tricolorul drag în tindă

noi ne privim ca-ntr-o oglindă

cătănd spre vremuri la eroi

Bărnuțiu Simion e-n noi!

 

Cu lupta și cu jertfa lui

iubirea-i de norod ne-o spune

că-n Țară nu îs toate bune

și-acuma, azi la sărbătoare

 tot ne apasă o-ntrebare

feciorii noștri unde-s, oare?

Căci, cu amar sunt sălăjenii

li se duc fiii în bejenii

își lasă pruncii singurei

și parcă-i și Bărnuț cu ei…

 

O ține Domnul și cu noi

să ne adune iar în vatră?

Să batem clopote de piatră

si să strigăm cu gals vioi:

Bărnuțiu este iar cu noi!…

 

Bărnuț e-n noi, și noi într-însul

e neamul, sângele, e plânsul

din mică Bocșă ce se-aud

… trece Istoria plângând…

trece Istoria de sânge

Bărnuț este cu ea…și plânge!

Primarul Istvan Demyen

Simion Bărnuțiu – eroul zilei, al Bocșei și al Neamului Românesc

Tinerii satului mai știu dansa…și nu se sfiesc să poarte haine țărănești. Numai să dureze…

Bătrânii Bocșei…că tinerii îs prin Europa slugăresc la străini…

Am plecat sus acasă, m-am îmbăiat, am dormit câteva ore, apoi am coborât. Program non-stop de muzici populare, dansuri, glume. Pe la 23 ne-am retras… Partea finală a serii am petrecut-o în localul Centrului de turism. Un vin excelent adus de primar din Borla satul lui natal, sat mare producător de vinuri. Am cunoscut o doamnă, alături de soțul său, doamnă din Zalău care va lucra aici la primărie. Și, care a început rău conversația. E acel gen de gafă evocând oiștea-n gard, muci-n fasole, nuca-n perete etc, rostind numele unei prietene de-a sa… Aici fu gafa: e vorba de o persoană care mie mi-a făcut mult rău. E conducătorul complotului reușit împotriva mea, pe când eram director la revista VIP. Deși ne-am mai întâlnit adesea la trenul care ne duce aici de sărbători, și am schimbat ceva amabilități, nu am iertat-o niciodată, oricât de creștinește ar fi. Când simți ura altuia ca o lamă de sabie sub pielea ta, e greu să mai uiți durerea și să ierți. Nu e prea creștinește, dar e omenește. Așa că am decis să nu mai ascund ceea ce gândesc. Nu mai am timp să mint. Am fost extrem de dur cu ei, cei care o cunoșteau pe Igr arătându-le adevărul despre ea. Cum a tras sforile, cum i-a luat pe toți colegii pe rând la o bere să-i convingă să răzvrătească-n contra mea etc. Plus ”aportul” lui Radu GȚ la scoaterea mea..ș.a. Nu-s vulpae cu strugurii dar mi-au făcut oarecum un bine scoțându-mă din lumea ”mondenului”. Care s-a stricat enorm lunecând în chiloțăreală, valvo-cultură, povești de alcov, porno, cultul țigănismelor de șatră, și a roilor care ies cu parnosu la cel mai înalt grad, devenind eroi de seriale improvizate, cu țigani poligami, excentrici, de un prost gust șetrăresc, de care și unii dintre ai lor se jenează. Nu mai sunt țiganii ăia romantici din filmele rusești fie și din serialele PRO, ci o rasă mult inferioară. Li se propovăduiește un cult fals, contra-cost. Pe scurt, ”manelismente” cum le numesc eu. Nu mai era locul meu acolo…poate mă retrăgeam la timp, oricum. Dar ei, gașca sediționarilor mi-au vrut răul…S-a ales praful, după. Șeful a fost omorât de un bețiv pe care eu l-am dat afară și a fost primit de-a doua zi după plecarea mea. Și de ce? Ca să-l ucidă, beat// beți, într-un accident de mașină în urma unei coliziuni cu o basculantă parcată regulamentar…Pe care etilicul șofer nu a zărit-o… Fata asta, Mangansa nu mai știu ce mari realizări are și pe unde. Se mai lipea de câte un primar în campanie…nu știu. Ce a făcut bun e că a înfiat un copil și se ocupă de el, singura chestie care-i liminează o părticiă din hidosu-i chip moral, că de ăla fizic nu poate fi vorba. Pe scurt, o intrigantă care m-a lucrat meseriaș. De la escrocheria sentimentală cu tatăl ei mort și pauperitatea ei insinuată, ca apoi să descopăr că mama ei era cel mai tare doctor din județ, că a operat-o pe soacră-mea de cataractă și cu ce preț…? nu scriu, până la amiciția inexistentă a tatălui ei cu Nichita Stănescu, lucru care m-a făcut să plâng și s-o angajez pe loc… De fapt, asta nu i-o iert doamnei ”Manaigansa- Intrigansa” IGr: faptul că mi-a stors lacrimi ca să mă persuadeze… Mi-a călcat pe lacrimi, s-a pișat pe ele, asta e grav… Intriganta!. Că ei, cuplul din Zalău, m-au întrebat și eu am răspuns ce gândesc exact despre ea. Iaca, o plevă-n calea picioarelor mele, o balegă de evitat s-o și calci…fiindcă pute. Cert este că iată, vin aici în satul soției să mă purific și mă urmărește o vacă hemafrodită a fantomei trecutului. Nu mai am, nene, unde să mă pitesc! Mi se face deja dor de Austria unde ăia habar nu aveau cine sunt până când a apărut timișoreanul ăla surexcitat de la Seeboden…cu uite-l pe GS!

Dar, de ce-mi pierd eu timpul cu o ființă de doi bani, o pleavă umflată parvenită, în stare numai de rele, nu știu? De ce?…așa,că veni vorba!… Bine zicea deși răutăcios, Păunescu Adrian atunci când am încercat să-l împac cu Cristi Minculescu. ”Minculescu…? Cine e ăsta?! Spune-i că eu am treabă cu… Shakespeare, cu Eminescu..”. Și eu am treabă cu Nichita, cu hedoniștii, cu Kellner și Frobenius, cu Houellebek, și clasicii ruși, nu cu Manigansa Intrigansia…că deja mi-a secat rezervorul de venin…