BLOG JOI 28 iulie

Nu mai am liniște. Mi-am făcut bagajele mari, am repetat cum e cu un singur rucsac în care trebuie să pun laptopul, medicamentele, insulina și ceva rufe, ciorapi, chiloți, o bluză măcar și mai știu eu ce. Mă voi descurca.

M-am trezit de la 6, m-am apucat de celălalt roman al lui Houellebecq pe care l-am luat cu mine. Aseară am comandat prin internet încă o carte de-a lui care-mi lipsea… Îi termin opera vara asta, așa cum am făcut în iarna lui ‘84 când am citit mai toată opera lui Dostoievski având și servici nenormat la primărie…Mi-am rezolvat unele probleme de sănătate, am pus puțină sare-amară pe rana digestiei mele, e groznic. Nu mai merge netul de ieri de dimineață. Mi-a venit divinația ignorantului și am tras câteva secunde din priză mai toate aparatele de la recepție – Dane, păzea! – că nu știu care e serverul sau modemul sau pe mă-sa, cum s-o numi sursa de net. A ținut! Merge brici. Îmi aduc aminte de Sergiu Ionescu de la TVR, care în armată, fiindcă șeful lui știa că lucrează la TVR, l-a trimis la club să repare televizorul. Păi, eu sunt regizor- tv, nu tehnician. Bă, dacă lucrezi la televiziune vrei să mă minți că nu știi cum merge televizorul? Marș la club! Acolo, Sergiu a-ntors aparatul pe toate părțile, l-a bibilit, a apăsat pe toate butoanele…Nimic. Atunci, nervos și-a ”băgat picioarele” și i-a dat aparatului un pumn. A început să funcționeze. ”Păi vezi, bă,că te pricepi, ce ziceai că…?”

La prânz fetele și Mama Titina au plecat cu Bigu prin oraș. Am vrut să strâng masa de afară și am descoperit că n-am terminat cafeaua… mi-am băgat botul că era păcat să o arunc. Înăuntrul cafelei era o albină mare care m-a mușcat exact de ce am eu mai ascuțit când mă exprim verbal: limba. Vârful limbii… Folclor orășenesc: ”-Magaleno, spune drept// cine te-a mușcat dă pept?… -Să vă spui ce s-a-ntâmplat, o albină, m-a mușcat! -Magdaleno, tu mă minți // Că albina n-are dinți…”

Am intrat în panică, am sunat la Lena, mi-a zis calm că și Ana, la 11 ani, aflată la Viena a pățit la fel și s-a tratat cu sare, s-a frecat pe limbă cu sare…Așa am făcut și eu. A mers. Bag de seamă că poporul austriac prieten și fost vecin ne dă cu albine-n gură, nouă românilor, mai bine decât… Să-i ia dracu cu albine și cu bondari cu tot…

Căci, paraflazând un englez,

Vacile austriece dau cotletele austriece datorită domnișoarelor bătrâne. Care cresc pisici, care mănâncă șoarecii, care se hrănesc cu bondari, care bodnari supraviețuind, polenizează iarba, care dă fânul, care este principala hrană a vacilor, care dau cotletele cu care se hrănesc austriecii… Genial lanț pseudo-trofic…

 

Ascult cu urechile umplute de căști și muzică, nu zgomot – cu limba-n repaos – Guitar Legends – 1992 – Full Concert. Cu Satriani, Steve Vai, Paul Rodgers… Apoi muzicuțiști celebri. Am început cu Sugar Blue cu care am băut un whisky la un club din București când a fost acum ceva ani, invitat de Marcian Petrescu…simpatici băieți. Sugar e genial, fabulos e un colos al muzicuței. Am continuat cu Big Walter Horton – Blues Harp Shuffle, Sonny Boy Williamson – solo, Charlie Musselwhite – Richard Bargel ch, un slow blues.

Stop!A venit Bigu cu o lămâie să-mi dezumfle limba. Caraghioasă situație. Parcă regret că am expus-o, fiindcă eu cunosc bine apetitul românilor de a face mișto pe teme asta. Iar eu sunt într-o șară fără umor, meine Dammen und Herren…Mai ales că e vorba despre limbă. Un organ principal al procesului de hrană… a organismului…că voi, măgarilor chiar la mâncare o să vă gândiți, golanilor! Da, chiar voi, ăștia de mă citiți, să vă fie rușine… huuuoooo!!!

…glumeam desigur… Dammen und Herren! Plec la plimbare…

 

ULTIMA ORĂ!!!

In urma cererii mele de a fi membru al Club Aristocatic Rapid, acum,a greu, cănd clubul meu iubit se află la mare anaghie am primit

sunt onorat că am fost primit, acceptat în rândul Club Aristocratic ”Rapid”.

 

 

 

 

 

 

Mai ales acum, la momentele grele ale existenței echipei noastre de suflet. 

Rapid nu moare!

Rapid pentru eternitate!

lect univ, ing, dr George Stanca

 

Lucrul mă bucură nespus. Căci, de ce să nu recunosc, inițial nu am susținut ideea unei Aristocrții Rapidiste, antecesorii mei întru Rapid, bunicul și tata, fiind ambii niște modești maiștri la Uzinele ”Grivița”… Cred că vor fi mândri de mine, de acolo de unde s-au retras pe vecie…

Iată-mă și aristocrat întru Rapid…

Dumnezeu cu noi!