Jurnal mascat

Ce zi! Stau în așteptare să mă mut la Seeboden. În situații din astea eu nu am liniște sau intru-n panică. M-am trezit la 6; la 3 din noapte am luat niște medicamente de stomac. Care mă supără rău…stomacul. La 6 am mâncat niște prune uscate și din cele verzi, coapte sau cum dracu le-o mai zice. Mi-am făcut insulina rapidă, am revenit la indicația doctorului din București, scoțând amarilul. La 10, la masa de dimineață am rămas pe scaun – tremurînd. Hipo-glicemie. Banană, păine și altele. Mi-am revenit. Nu-mi e bine, vestea că s-ar putea să plec mai spre seară devine bună. Zac. Mi-e somn, mă dor toate. Soarele matinal a fost suprimat după prânz, de niște nori, cu vănt din vest. E ca dracu. La Seeboden sunt 25 de grade, aflu. Mă doare capul. Mă doare stomacul.

 

Rapid – moarte clinică

…Cel mai rău mă doare inima…

Rapid e gata. A falimentat. Nu-l mai plâng. De doi ani fac asta. E ca un muribund care când termină te face să respiri ușurat.”Bine că a scăpat, bietul!”. După atâta chin, refuz să-i scriu necrologul. Dar, va fi un gol mare în viața mea de aici încolo. Rapid București, CFR, Locomotiva…echipa lui Tataie Gheorghe, echipa lui Nea Marin tatăl meu. Echipa mea. Și, a copiilor mei Ana și George… De azi Giuleștiul meu, cel din vise și amintiri, căci și cel care era al meu nu prea este, Giulștiul meu zic, săracul meu Giulești e și mai sărac. I-a mai murit o legendă. Poate cea mai vie. I-a murit identitatea.

Pe deasupra, mai citesc și nenorocirile, proorocirile lui Houellebecq privind omenirea. Cu toate că e născut în 58, deci are acum sub 60 de ani și nu știu exact când a scris asta, ”Posibilitatea unei insule”, omul se plânge de bătrânețe,și vrea să se sinucidă sau o face, că nu am terminat, mai am puțin.

Un pesimism dezolant, pustiitor prin faptul că nu-i mai merge mădularul. Un disperat în fața bătrâneții implacabile, un posedat și-un obsedat. Nu el, eroul lui, Daniel…mai că te sfătuiește ca după primul rateu să-ți iei viața precum prima lui iubită sinucisă din chiar această cauză. Dar, el, autor//erou e un bun observator al societății. Căreia îi prevede la fel, sfârșitul, prin invazia islamismului și a altor fenomene sociale acut observate, chiar savant. Asta printre altele. Are lecturi… Nu e departe de adevăr, deși el e victima deliriului tehnologic pe care-l trăim. Alții nu. Apoi, la narațiune sunt elemente noi iată ce zice coperta 4 : ”Povestea lui este comentată şi completată, două milenii mai târziu, de clonele sale, Daniel 24 şi Daniel 25, reprezentanţi ai rasei neo-umanilor, a căror viaţă lipsită de pasiuni, dar nu şi de dileme pare a demonstra adevărul trist că liniştea nu este totuna cu fericirea.” Un roman sumbru și profund agrementat cu un limbaj contemporan de o vulgaritate și un naturalism normale și firești pentru cei ce au citit hedoniștii americani, de-alde Bukowski, H.Miller, Nabokov, sau pionierul în d-astea, cubanezul Pedro Guttierrez adică frust, vulgar și impertinent, dar real, căci e de fapt vorba despre un realism cinic și depresiv. De el am pe noptieră și Particulele elementare, apoi am mai citit și ”Platforma” și sunt la curent cu viziunile lui, repet, deloc nerealiste…de mare scriiotr vizionar și pesimist. Păcat însă, că lumea se termina de-odată cu non-funcționarea mădularului său…sau al eroului său fictiv, fără să mai lase șanse și altora…