Luni 18 IULIE

La cerea unui grup de fani, în numele căruia semnează un pseudonym, ”Lenutza”, am schimbat ilustrația Jurnalului Mascat…cu măști, în costume populare românești. Să-i zicem în consecință ” Jurnal îmbrăcat”,… fără a se înțelege că până acum ar fi fost ”dezbrăcat”. Fiindcă așa i-am fi spus de la început ca sens :” intim”, nicidecum ”extim”…Și, ca să fie și mai clar

 

Jurnal învestmântat

…Învestmântat… Ar fi bună și mai nou uzitata vocabulă ”acoperit”, dar nu vreau să fac vreo aluzie la morala unor jurnaliști contemporani cu serviciul la servicii… M-am mutat de sâmbătă, 16 iulie dimineața la Mallnitz din Bad Bleiberg. La 10,00 eram déjà la Edelweiss. Plutea în aer ceva tensiune și nu știu de la ce? Fetele, practicantele erau cam necomunicative…Am crezut că e de vină vremea. Căci, cînd venealm cu Dosia pe valea Dravei, era senin și ceva vânt. Privind în zare am văzut o adunătură de nori spre Mallniz, și am spus iată ce ne așteaptă. Era un vânt incredibil. Pe la 11, am văzut zăpadă cu soare. La noi, colea. Peste pădure vântul aducea nori de zăpadă….care străluceau în soare ca mii de pierticele diamantine. O poezie, nu alta pentu prăjiții de la poale de carpați… Sus totul e déjà albit… Intunecat, friguros, sumbru iată adjectivele a ce urmat. Mi-am schimbat șortul cu un trening călduros, singurul pe care-l posed; am pus cămașă cu mănecă lungă, bluza de trening, ciorapi, adidași. E bine…Nevasta, taman, mi se plângea, biata, că la Capitală sunt acum cam 38 de grade. I-am arătat viscolul luminat de soare pe Skype… m-a invidiat…”și noi pe voi…”, vorba aceea.

Mă bag la lectură….Houellebecq e mai lent ca acțiune, curge molcom prin cîmpie… e mai descriptiv, fastidios, lâncezește cu povestea amestecului său în secta elohimilor. Și, deodată tot descriptivismul monoton sare-n aer. Se sare la romanul policière : profetul elohimilor e asasinat de un mascul gelos, deși acest sentiment,gelozia, și altele erau suprimate în sectă…Zice autorul:

<<Adepții înșiși (…) erau cel mult monogami, iar cel mai adesea zerogani… – mai puțin adeptele tinere și drăguțe, atunci când profetul le invita să împartă patul cu el pentru o noapte. Una peste alta, profetul se comportase în sectă ca un mascul dominant absolut, reușind să inhibe orice urmă de virilitate la tovarășii săi; nu numai că aceștia nu aveau o viață sexuală, dar nici nu mai încercau să aibă, își reprimau orice comportament de apropiere, de femeie, asimilaseră ideea că sexualitatea era prerogativa profetului; am înțeles atunci de ce discursurile lui conțineau un elogiu pletoric al valorilor feminine și atacuri nemiloase contra machismului: țelul lui era pur și simplu să-și castreeze auditorii….>>…

Ce idée formidabilă, chiar chirurgicalmente. Să castrezi din vorbe, oral, verbal un bărbat…De fapt, ce găselniță stilistică a autorului, măi fetelor…

Practic, m-am băgat în casă ghemuit sub pătură. Seara, m-am pus pe ceva vin alb… Copiii m-au invitat la discotecă. Nu! Am citit și ”am citit” până pe la 3 noaptea când la întoarcerea prințeselor aduse cu caleșca de la ”bal masque…”

Duminica 18 iulie fu la fel de friguroasă, deși soarele se mai arăta scurt ca o prostituată după o ușă, invederând pulpele-i goale și cărnoase doar ca să te prindă înăuntru. Asta, metafora-mi pare a fi, și nu e, doar o amintire preistorică din vremea când, prin 92, după ce am stat 6 zile la ”Noga Hilton”***** în Geneva, am coborât socialmente la hotel Terminal**. Ăla din gura gării, cel mai ieftin, jegos, lumpen, cu buda pe culoar; și, cu cea mai pestriță – e un eufemism – populație; unde, pe strada cu același nume,”Terminal”, pluteau zâne multicolore cu pulpițe ‘nalte și cvasinud; care învârteau ostentativ la vedere, pe un țapăn deget arătător, cheia camerei din spatele ei; cu ușa întredeschisă, loc unde ea, diva de gară, ”Terminalia” locuia și chiar lucra. Nu știu de ce văd eu ceva medieval aici? Probabil, sânt copleșit azi, contemporaniamente, de neo-agățatul pe net…revoluționar în istoria coitului mondial. Amorul electronic; video-laba sau videonania; fututu-pă-e-mail cu pre-pay etc…

Noi ??? Iaca, niște înapoiați, bre, …uolfeișon … labagii cu mâna, scuzați pleonasmul din epoca Cheii rotite pe arătător…

Azi, luni 18 iulie am prins ceva soare matinal și cam o oră de plajă pe balcon.

Sfidare și persiflare

Restul, la mic-dejun zumzete, aceiași atmosferă încărcată. Pe când profa Iosefina mă punea la curent cu întâmplările provocate de Prima Doamnă a Mop-ului, maimuța consort, care se făcea că deretică prin sufragerie și de fapt trăgea cu ochiul, că cu urechea nu pricepea mai nimic doar aspira fărâme de cuvinte de circulație internațională, a început să fredoneze, așa ca un apropos, ”șu-șu-șuuuu!”. Provocator. Adică, fraierilor eu știu despre ce bărfiți, șușotiți…M-a enervat rău. Reacția mea care eram cu spatele fu una de indiferență. Am simulat vizibil, cu ostentație, că m-aș scărpina-n cur… Mi s-a părut un afront maxim adus mie… ȘI mie, fredonarea aia cu ”șu-șu-șu„-n mă-sa-n cur… Fiindcă, tot hotelul la ora asta – practicantele, subsemnatul, profa, Mihai și colateral, turiștii – suferă, ultimii chiar pe banii lor, de ceea ce pitecantropul transmite în atmosferă; denotă și conotă cu nesimțire trântind ușa de la bucătărie și admonestând cu voce tare fetele. Pe scurt, evocându-mi – prefer să rămân la spațiul românesc – un vătaf mârlan și mitocan pe tarlaua mă-sii și a lu’ tac’su… Greu de suportat, Mangafaua. Numai că, Tarlaua nu-i aparține. Să văd //aud ce spune//face Apropitarul.

Bigu nost’…!