BLOG VINERI 15 IULIE

Ziua la BB a început cu soare. Care m-a trezit la 6 dimineața. Am deprins obiceiul de a mă trezi natural. Fără draperii și altele. Lumina soarelui decide ora. Glicemie 103, te mai simți și tu om. Pe măsură ce dimineața însorită se scurgea, lumina tot scădea. S-a instalat ceva frig cu lumina la jumate, deci era de trening. Nu frig. Friguț. M-a sunat Lena la 7//8 pe românește. Ai auzit? Mă trec fiori la telefoane d-astea care încep așa…NU! Atentat de ziua Franței la Nisa. Noroc că nu eram acolo, încerc a glumi. E serios, un dement arab, de-al locului, pe un camion de mare tonaj a ucis peste 80 de oameni. George, fii atent cu arabii ăia de acolo. Ăsta, criminalul, era născut, crescut, educat în Franța!

Brrrr… Mă culcasem, jur, cu zâmbetul lui … Bahar iranianul, cu bonomia lui de uriaș în minte. Macaragiul din Iran… Ar fi el în stare de așa ceva? Sau, mă gândeam la amorezul dependent de alcool, Hotak, ar putea el ucide în masă pentru niște sticle de vin sau bere, după care e disperat ? Și, dacă? Mă feresc să mă uit la ei, la micul dejun, în gaura ghișeului prin care-și iau blidul de potol… Văd doar criminali potențiali. Care din ei ar fi în stare să ucidă ?

Futu-i… azi văd numai ucigași pretutindeni. Mi-e frică să mă spăl pe dinți, dacă mi-au ortăvit peruița, sau pasta?, dacă au otrăvit apa? Mă pun pe citit din Houellebecq, care urăște Islamul. Vezi romanul lui ”Platforma” unde iubita lui moare într-un atentat în Thailanda, cu ocazia turismului sexual… Nu-mi iau niciun curaj din lectură… Re- adorm speriat. Mă scol pe la 11 mai liniștit. Coșmarul s-a cam estompat. Beau mult lapte să mă calmez; pun în el ceva ovăzuri dulci care-mi sunt interzise-n morții mă-si’… dacă așa-mi-e scris. Dar, fac insulină rapidă și…

Dosia mă invită la ceva inedit. Zimmer kontroll! Mamă, ce auschwitzian sună! Și, ce normal e totul. Îmi aduce aminte de un banc cinic, dar la care nu am râs niciodată….Ăla cu lagărul << Fetelor, azi e ziua Führerului care a hotărât să vă schimbați cu chiloți noi. Dar, între voi…>> Nicio legătură. Am eu o obsesie din copilăria care ne invedera mereu lagărele de la Auschwitz, Treblinka ș a. Când zici ” lagăr” – da’, de ce să zici? – e cu totul altceva; și, eu nu scap de imaginea aia violent-neguroasă a lagărelor naziste. Din contra, mulți români și-ar dori un ”lagăr” de ăsta, jur! într-un hotel de trei stele, Käernten, cu păpică, apă caldă, căldură, design, păpică …tot confortul va să zică… Camere mișto, luminate, mobilate, civilizate, aranjate. Nici urmă de mirosuri, insect, șobo… sau alte chestii insalubre. Ba, unii locateri dintee cei ”kontrollați” aflând probabil și-au odorizat camerele cu miroazne de-a dreptul edenice? Raiule, Grădină dulce… Căutări pe sub pături, paturi, saltele, prin dulapuri după alcooluri, nimic!

Dau de ultimul kurd din grupul compact de anul trecut, revezi primele pagini …tânărul Ahmad, un sigur viitor European, Dar, kurd. Foarte docil, săritor, muncitor, care și-a făcut prieteni localnici din primărie, îmi spun gazdele, lucru care îl ajută la integrare. E un băiat charismatic. Are – nota bene – o cruce mare în cameră, pictată multicolor. Îmi amintește, de crucea sculptată în primele zile ale venirii mele aici, de toți kurzii ce veneau la atelierul de la parter, ”Clubul” cum l-am numit, dominat de vărul lui Ahmad, Juan plecat prin zonă, eliberat de disciplina Casei, ca orice artist…

Văd cea mai curată și ordonată cameră, cea a Marinei. O afgană europenizată, fără văl și alte islamizmente. Iameneli era să zic, dar nu zic…doar o scriu. Ca să aflu că nu I se potrivește expresia ”europenizată”. Căci, ea a fost…rusificată, sovietizată …vom afla povestea… E surprinzător de libertină. Lejeră. N-o apasă niciun văl. E-n blugi și o bluză. I se rupe. Are două fete. Cea mare, 12 ani, este brici, laser, lamă de iatagan; cealaltă de 5 ani le seamnă, mamei și sorei mai mari. Ușor de adaptat, fetele..

Apoi, vine rândul la control al unei familii ciudate. Tot curată și luminoasă, camera și ocupanții. El, 26 de ani. Cu o figură deloc asiatică. Dar musulman… Îi aud vorbind și nu pot să cred. Vorbeau rusește. Îi întreb pe limba rusă – cea cu care eu ” l-am plagiat pe Tostoi”, rusa aproximativă, de unde sunt? Ceceni! Piele albă, nas mic. Europoid. Păi, incultule, fraiere care ești, cum le zice ăstora fizionomic ca tine, ca noi… ca rasă? Nu cumva caucazieni? Lasă căinii! Da, el e chiar e din Caucaz, de la mama cucazienilor. Din Cecenia. Ce mai vrei ? De ce naiba or fi ăștia musulmani, nu pricep? Ea, cu văl negru, islamic. Fața albă de lapte și de tinerețe. Are 20 de ani… Cum să cred așa ceva? Mă pot înțelege cu ei, ”grație” educației staliniste impusă de la școala primară. ”Stalin și poporul rus // libertate ne-au adus!”…limba rusă ne-au impus…

Iată, tovarăși, ceva pozitiv acumulat la vremea lui Batiușa Stalin- russkii iazâk. Limba rusă. Chiar gazdele mi-au spus că nu puteau comunica în niciun fel cu ei. Știu cecena, și iată că și rusa, era firesc… Vreau să vorbesc cu ei la masa de seară, dar nu trădez spiritual cărții care va apărea, căci nu vreau să se știe tot… Însă, surpriza a fost uriașă. În timp ce, la cină, am început să vorbesc cu familia cecenă, pe rusește, la aceiași masă Marina noastră, văduva din Kabul, a început spontan a vorbi rusește…și fetele ei la fel, au sărit surprinse plăcut, cu gura pe mine. Kak-cum?, întreb. Păi, noi am stat în bloc la Kabul cu niște ruși – ocupanți zic eu – am copilărit cu copii lor …Nu cred prea tare această poveste. Marina știe prea bine rusă. Probabil a fost interpret, a lucrat cu ei, nu-mi dau seama și poate greșesc. Și, iată,” vot!” ”voila !”, o fază intermediară, surprinzătoare spre europenism : sovietismul. Inedită descoperire făcui. Căci, Marina are 42 de ani, i-a prins pe ruși, ca și mine, la vârsta copilăriei. Ca ocupanți. Ca și mine. Toate trei fetel au spiritul acesta al libertinajului. Incredibil, aproape. Cecenii mi-au spus că au ajuns în Austria trecând din Ukraina, deci au parcurs fără probleme tot spațiul rusofon, ex-sovietic…și apoi, probabil, prin Slovakia, recte Bratislava, și uite colea… Viena. Traseu inedit.

Nu am aflat drumul Marinei, carea plecat la o plimbare, dar fata cea mare, Omeda, Dașa pe rusește, care e brici de inteligentă, mi-a spus ceva tot despre Ukraina. Cum să ajungi de la Kabul la Novgorod – Bratislava – Wiena e greu de explicat, dar e doar o supoziție a mea. Căci, din păcate, nu am timp de amănunte. Mâine plec la Mallnitz, înapoi. Nu se știe cine-i ia locul Belindei, pentru o lună de concediu, nu știu cu cine plec înapoi. Dacă trebuie să mai rămân, poate mai aflu amănunte. Cert e, că am făcut poze – au fost de acord – cu subiecții. Priviți-i, fiți atenți la fizionomia bărbatului și contrazice-ți-mă…

Afganele din Kabul : Omeda alias Dașa,cea mare; Marina, mama; Rika cea mică. Plus familia cecenă dna Zargan și soțul ei Movsar.Grupul rosofon…Ce le mai combini Tu Doamne, sau Allah…

… E trecut de ora 22 aici și mă sună Lena. Atentat în Turcia… sau lovitură de stat, Dumnezeu să mai știe. Răzbunarea rușilor, amenințarea fățișă și explicită a lui Putin, de când turcii au prăbușit un avion rusesc…M-ar bucura să greșesc.

Noul meu meu amic, macaragiul iranian, Bahar, acest Ulisse mulatru, negru cum o fi, omul cu zâmbet bonom, m-a rugar să-i public certificatul de macaragiu. Poate are nevoie cineva de el. O fac cu milosârdie creștină, pentru un musulman ce pare bun la suflet, ca un omagiu adus victimelor de la Nisa…

 

Dumnezeu s-I ierte pe cei duși. Nu și pe ucigași…