Miercuri 29 iulie​

Pitic în țara Gulliverilor

Ziceam,nu știu dacă în scris, anume că mă feresc de orice stress. Cum, ”stress”, domnule ? Aici, paradis, Mallnitz, Karinthia sau Carintia, Kärenten sau ce o mai fi? Austria, aer, munte, peisaje (…peisajuri? pe limba eba – mareană) etc,… stress…? Tu vorbești? Da, numai faptul că am încurcat ieri textele ca pe textile și denotă un stresss; e DIN stress.

Am încurcat chiloții de duminică, cu cei de luni și pe ăștia cu cei de marți; sau mi-am încălecat chiloții : am pus doi de-odată… sau deodată, mama dracu’ și cu gramatica lor, mereu adaptată. Invitat la zilele culturii poloneze …atunci prin 67… Liviu Ciulei, vorbea despre ”țările noastre vecine și prietene…” ; cineva i-a spus că nu mai suntem vecine…”lasă-mă, domule, eu așa am învățat la școală !” Mai am un exemplu cu Gogu Răduleascu celebrul articol ”Profesorii mei de limba română” clamând un conservatorism al vârstei…Si, totuși eu am încercat toate adaptările, dar mă simt un complexat. Un pitic în țara Guliverilor. Că, de fapt eu asta acuz, de aici e boala mea cronică, de la adaptabilitatea vârstei. Încurc textele pe computer, pe leaptop. Pe mă-sa… Dacă erau scrise de mână, pe coală de hârtie, cum am apucat, cum am învățat io prima oară, nu le încurcam cu siguranță. Așa, am apelat la o metodă, fără îndoială, revoluționară pentru umanitate, benefică, de bun augur, dar care nu e specifică perioadei mele de instruire. În fața unui computer mă simt ca un parvenit. Ca un Moș Crăciun pe plajă la nudism.

Știu toate avantajele și defectele, pericolele contemporaneizării. Am prieteni mai tineri, care nu s-au putut adapta, scriu tot de mână sau dactilografiază, eventual. Sunt ridiculizați de nepoții semi-alfabetizați. ”Tataie, da’ fraier ești! Nu știi măcar să umbli la un computer, iar la jocuri nu ai ajuns măcar și tu la Woolfied, ai rămas tot la poker…”

De fapt, stressul meu e al generației mele decrepite, copii. Cea născută și instruită inițial cu Abecedarul lui Creangă…făcută pionier la 10 ani; învățată să cânte ”Am cravata mea, sunt pionier//și mă mândresc cu ea, sunt pionier..”. Organizație de îndoctrinare ispirată din străjerii lui Carol al II-lea.

Ceaușescu a adâncit chestia ajungând la o criminală indoctrinare infantilă. Șoimii Patriei. De unde celebra glumă: ”Tovarăși, șoimul Gigel//S-a pișat pă el…”. Acesta era, aș spune, viol, pedofilie politică. Ba, chiar în acest sens cunosc un caz celebru. Cel al politicianului contemporan Mihai Răzvan Ungureanu, copil superdotat – azi pus mereu șef pe la servicii – care la 16 ani era membru în CC UTC. Aveau ochi la viitoarele clone, tovarășii de la Cadre…

…Revin, la generația crescută cu lozinci gen :”UReSeSe, bastion al păcii e!” și ”Stalin și poporul rus//Libertate ne-A adus!”. Când – că mi-am adus aminte acum… – la grădinița cu orar redus

din casa unui fost moșier – naționalizată – aveam deasupra scăuneleor portretul tovarășei Ana Pauker tunsă scurt cu colț pe dreapta… și ni s-a spus ca educatoarei să nu-i mai spunem ”vă rog, Doamnă!”, ci ”Tuovarășa educatoare.”; când cântam ”Hei, cartofule-deliciu, liciu, liciu //Ideal pionieresc!”, și recitam ”Dă-mi tăticule și mie// o lopată și-o mistrie.//să mă duc pe șantier//să mă fac brigadier”… or Iar steluța cea de sus//oare ce-o avea de spus//Socialismul, spune ea..Construește Țara mea!” Știam Imul Uresese – ”Zrobite cătușe! – scris de Serghai Mihalkov (1913- 2009 !!!) tatăl regizorilor Nikita Mihalkov și Andrei Koncealovski, ins care peste timp a mai scris alte două imnuri, pentru care a fost decorat de Putin. Un homo sovieticus perfect. 

Știam pe de rost toate căcaturile alea ideologice scrise-n versificații siluite de Dan Deșliu, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Marcel Breslașu, Maria Banuș, Veronica Porumbacu sau de cumpăratul T. Arghezi, uriaș talent. Îl citeam cu nesaț revoluționar pe marele scriitor – dar mare, pe bune, talent uriaș – mâncătorul de rahat, pe atunci, Mihail Sadoveanu. Șef de lojă masonică și Președinte al Marii Adunări Naționale – un simulacru de Parlament – cu al său roman despre Întovărășire, care era preambului colectivizării – Mitrea Cocor. Mitria Kokor pa ruskii… Am văzut și filmul. Cu Septimiu Sever, cel care prin anii 70 a fugit taman în Canada. Sinopsis: fostul argat boieresc Mitrea Cocor revine, după experiența războiului și prizonieratului în U.R.S.S., în satul natal Malul Surpat, punându-se în fruntea obștii care realizează reforma agrară din 1945. Să vă spun că subiectul mi-a căzut la examenul de română la primul-ciclu, clasa a 4-a !? Prilej cu care am auzit-o pe profesoara de română, dna Dănciuloiu, că romanul ăsta nu l-a scris Sadoveanu și că-n particular nu și-l atribuie. Dar, și l-a însușit…și a luat banii…și ce bani, nene!…

…și voi, puțe nenăscute, copii ai ploii, generație cinică, robii banului, dușmani ai romantismului, – Dane, tu ești mai în vârstă… exceptezi… – voi, născuții de după 89, în libertatea, câștigată de noi cu sânge, libertatea de a ne sodomiza, contesta, anula, bagateliza ca expirați, comuniști, depășiși, old-fashion, aveți pretenția azi ca noi să daunlodăm, boldim, șeruim și să morțimăsim ?

Haida, de! La arat cu voi!