LUNI 16 mai

Tot intrând pe net să mă acomodez cu Harry Tavitian pentru scrisoarea din Click, am avut o revelație. Uite ce-am găsit: trupa Pink Martini. Cu o solistă hermafrodită, Storm Large care cântă, ce crezi? ”Până cînd nu te iubeam” al Mariei Tănase!, într-o românească tare aproximativă. Frazează după cum vrea ea. Omoară diftongi, triftongi, hiaturi, pronunță cum îi intră-n metrică, lăbărțează sau comprimă, încât nu pricepi nimic, dar cântă, curge, nene, părâul atât de lin, moale, tandru că mori de plăcere. E și un senzualism acolo,

din concertul de la Timișoara :

și București

Vechi Cântec orășenesc, cu versuri în metru popular și refren. A fost publicat de Anton Pann în culegerea sa Spitalul Amorului, broșura a 3-a (1852). Poezia ascunde acrostihul Parasc(h)evița. Este o creație a sa, ori prelucrarea unei poezii populare mai vechi, după cum creație proprie poate fi și melodia, puternic înrăurită de muzica orientală, după moda timpului. Cântecul a fost popularizat printr-o inspirată armonizare pentru voce și pian a lui Constantin Brăiloiu, după transcrierea de notația psaltică a lui Anton Pann făcută de Ioan Chirescu, Victor Predescu, care o acompaniază pe Maria Tănase, subliniază caracterul oriental al cântecului, acordându-și vioara în așa chip încât să poată cânta deodată pe două coarde melodia în octave.

…dar când i-am aflat sexul cam îndoielnic vraja s-a rupt. E bisexuală. Și, totuși…e vorba de sunete, de urechi…

Apropo, am scris un text mai lung despre marele jazzman Harry Tavitian, încât ar fi păcat să nu-l reproduc integral față de rigorile de spațiu ale rubricii din Click. Lectură plăcută.

<< Draga Harry Tavitian

–          in extenso –

Astă-seară cânți cu fiica ta la Muzeul Satului. Unde sper să ajung fiincă mai am și alt eveniment prin apropiere și nu pot refuza o invitație dedistinsul la Adrian Năstase…Dar, când am primit invitația de la tine, zău, m-au apucat nostalgiile. Poate că și din cauza unui sezon personal al melancoliilor.O țin de la sf Gheorghe – Paști – 1 mai muncitoresc- 7 mai ziua mea la Cib – 13-15 mai la Perla Oltului agapa cu colegii de facultate.Un lanț de malancolii ce te duc de la euforie blegoasă la depresie. Oricum, când mă gândesc la astea văd totul aievea.Căci, am redescoperit la Cib-Alba, la 7 un om de care uitasem un mare și particular artist clujeanul Nucu Pandrea. Cântăreț la frunză, muzicuță ins de enterpeainemnt cum zic ăștia acu’. O dulceață de om, bărbat artist. Și, acum, tu!Nu te-am maivăzut//ascultat live de ani. De la Costinești la White Horse, sau de la TV cu multinașionala ta.Știi cred că am ajuns la vărsta aia cu pchelarii bunicii, cănd șin minte ce am făcut la 4 ani și uit unde-am pus ochelarii. Dovada. Era festivalul de jazz de la Sibiu. Primul după Ploiești unde au venit mari jazzmani americatni furnizați de ambasada americană, de șeful legației culturale. În ‘74 era organizat de prof Ionescu Nicole care avea un grup – sextet, cvintet – vocal masculin. După prima seară, cred, când a apărut la jam-session ul din subsol ul Casei Sindicatelor și Moculescu care era ăn turneu prin zonă, ai apărut tu. Te-ai pus la piat.Erai ocicum o apatișie. Erai firav la corp, cu plete, barbă lungă ; te-ai pus la pian și ai dat-o pe boogie-woogie. Cu un show dement. Ai înebunit lumea. Culmea, era prima dată și ultima când am găsit whisky la liber, la bufet. Țin minte, eram amorezat de solistă, o clujeană care acum e ghicitoare prin America… iar Măruță nu se născuse…

Ai făcut furori nu numai cu tehnica la pian dar cu showul. Oț cum era Relu Gherghel te-a văzut bine, apoi te-a adus la București. De aici încolo ai zburat, zburdat, plutit peste jazuul românesc. Ai trecut la etno, la balcanisme, localisme specifice nouă, filoane armenești, românești. Dacă te-aș compara cu Bregovici crede-mă te-aș jigni. ăla e u negustor balcanic de proaste-guste… pentru pulime.Tu ai rafinament.Ești un spirit! Neliniștit și un scormonitor. Ai mereu un spectacol specific, ba singur, ba cu arădeano –constănțeanul Corneliu Stroe, sau Tăndărică or cu Cserey Csaba… dar cu cine din marii jazzului nu ai fost!? Ai o pecete prin arhaicul și balcanicul song antonpannesc ”Bordeiaș” (bordei, bordei) … sau prin Old Balkan Rapsody (Orient Express – „Axis Mundi”) care pe mine mă farmecă de fiece dată. Mai nou cânți cu Aida, fiica ta. Nu știu, nu pricep Hary de ce un caz ca tine, ca Tic Petroșel, ca Maria Răducan stați în underground sau pricep…fiindcă avem un public de domestique, cum zic francezii la slugi. Marele public care umple Sala Palaturlui e la Beth Hart e prea puțintel față de populimea manelistă. Căci, întreb și acum vorbind cu un public cocoșat rău. Oare când o să vă îndrepatați, băi, nene!? >>

Magdin ????