Luni 27 iunie (continuare)

Zi anostă, leneșă nu am chef de scris și nici nu prea am ce scrie…Încep să devin redundant,în repetitiv și nu vreau. Redundanța rezidă din monotonie iar aceasta dintr-o singurătate metafizică. Una, care e din fericire activă.

Pe măsură ce trece timpul, constat că am prea puțin timp la dispoziție. Metropola cronofagă, prin distanțe fizice și aglomerări, parcă era mai generoasă cu timpul material. Nu-mi pot explica asta. Cu ce pierd timp, aici ? Mănânc în 10 minute.Parcă sub presiune – a cui? – uit să fac Insulina rapidă, că nu mi-a intrat în reflex. Scriu la blog ca și cum m-aș hrăni. Zilnic! Scriu la Click pentru pâinea cea de toate zilele. Ba, când mă concentrez acopăr în două zile o săptămână. Și, în rest, merg pe jos, trebuie să merg pe jos. Să respire adănc, să trag aer în pieptu-mi de aramă, fetelor!, aer de aur… Căci, am spus-o de multe ori,… odată fratele meu întru poezie Liviu Ioan Stoiciu – nu știu dacă e și invers, dar am debutat odată cu el și cu Florin Iaru –, zic, Stoiciu s-a supărat pe mine pentru ce spun acum. Anume că: Detest poza aia romantică a ”pohetului” bolnav de ftizie, înalt și deșirat, cu ochii triști și sinilii, care scuipă sânge în batiste albe, moi, mari și generoase, brodate pe margini cu dulci tandrețuri și cu monograma EI …Vay, măăăy! O desuetudine, o rugină și o contrafacera care, nu știu de ce mă îngrețoșază! Nu vreau să se înțeleagă de aici nimic greșit. Eu nu caut aici decăt o ameliorare. Devreme ce m-am dus la diabetolog și apoi la radiolog și la întrbarea marxist-leninistă ”ce-i de făcut? ”, ambii mi-au spus exact același lucru: mișcare, multă mișcare în aer liber și, mai ales curat. Și eu obsedatul de mișcare vorbesc și de cea a spiritului, a creierului ca organ. Pamfil Șeicaru la 86 de ani, înainte de a muri spunea că el a trata creierul ca pe mușchi. Nu l-a lăsat deloc să lâncezească… Mișcare!

Și, totuși nu am timp, uite, pentru lectură și pentru a mai face literatură! Mi-am luat 11 cărți, una și una Houellebeq, McCullers, 4-patru! cărți despre ISIS și Islam – zicem că rad, pustiesc, pîrjolesc totul cu lecturili și cînd colo nici acum nu am terminat ”Laur” al lui Vodolazkin. Care, hai că mă calmez – mă fascinează. Ins care se joacă efectiv ca un prestidigitator cu istoria și cu credința în Dumezeu; cu martirajul în care niște pui de sfinți, vizionari, cu virtuți de prooroci embrionari sunt tratați de mireni ca ” nebuni întru Hristos ”. Ce, frumos…

De literatură ce să mai vorbesc. Poate jurnalul acesta cănd extim, când mascat să fie de o carte dar asta cred că e treaba nevestei, copiilor… Am materie de trei cărți. Una de versuri ”Poeme secvențiale”, ”Revoluția mamii-mă-sii!”, ”Refugistan”, gara să fie încheiate. Nu am mai scos o carte de la Antologia mare de versuri. Parcă am murit de atunci. Nu am mai scris nici versuri nici povestiri deși mi-am propus pe astea din urmă, le am în cap – de multă multă vreme. Mă simt ca un ratat și un parazit. Da, fetelor ho,că nu am ajuns așa. Doar mă simt… Mă duc la dracu să mă calmez. Mă plimb…