BLOG Vineri 17 iunie

Ieri noapte a plouat tare și cu vânt puternic în spate. Rafalele au fost atât de puternice încât au culcat iarba pășunilor aia lungă – ca pletele de fecioară de la țară de-ți vine să le-mpletești cu o ură de-a dreptul omenească. Ploile astea opresc începutul perioadei de cosit. Căci va veni carnagiul fînului cosit// rai de miroazne înverzit. Mă plimb pe lângă pajiștile astea și-mi vine să plâng – ca o vacă înfometată – când văd prăpădul acesta. Probabil că reprezentarea asta apocaliptică o am eu care știu numai de coasă. Ei folosesc un anume tip de mașină de tuns iarbă… Ploile intense nu fac decăt să mărească iarba asta abundentă. Îmi aduc aminte că în aprilie 1990 mergînd prin Elveșia cu autocarul pe un vârf de munte cu o iarbă incredibil de lungă și nefiresc de verde dând spre albastru, aflat încă sub obsesia foamei comuniste am spus tare în microfon ”ce iarbă mișto, păcat că nu sunt vacă….”. Abia aștept să vină cosașii…

Aventuri insulinare

O zi urrrrrrââââtă de tot. M-am trezit cu 240 glicemia și cu faptul că două din trei aparate de făcut insulina mi s-au stricat. Cred că și al treilea…Nae, a încercat să le repare și a sfârșit prin a le arunca la coș. Am rămas cu unul singur care aseară în timp ce pompam s-a frînt. Nu a mai mers nici el. Nu s-a mai putut închde. Dimineața când am văzut glicemia așa de mare e clar că nu prea a curs. S-a blocat iremediabil și pistonul. Deci, nu mai am cu ce-mi injecta insulină, deși rezerve de Lantos am berechet. Cea rapidă HUMALOG îmi merge slava Domnului, am una inglobată și alta sanjabilă. La prânz m-a luat Bigu cu mașina. Era cu mama lui. Am mers la o farmacie deschisă la Möllbrücke. Avea numai LANTUS SoloStar 100 la Fertigpen – adică la Pen gata făcut. Cu fiola înglobată ; 5 penuri de 3 ml SANOFI. 93 euro. Dar,eu voiam să cumpăr//repar aparatul stricat, duceți-vă la spitalul din Spittal. Spittal ar veni Valea râului Spit. Ajunși acolo, mamei lui Bigu i s-a făcut rău. A lăsat-o sărăca în mașină și am dat fuga în spital. Recepționerul a luat scula, s-a dus undeva, apoi mi-a înapoiat-o dând din cap. Oameni, nene austriecii ăștia… futu-i… ca la noi. Apoi, ne-a arătat ușa…am plecat la Odensee, Hotel Andrea unde se lucrează. Frumos loc pus deasupra lacului, dar nu așa izolat, nu așa plonjat în mijlocul naturii ca Edelweiss. Oricum, lacul înobileză zona. Verdeți sufocantă… Probabil, mai încolo,voi poposi și eu p-aici. După două ore ne-am întors la Spittal la cumpărături, am luat alune, ridichie albă mare, vin roșu, și o bere. Căci, trecuseră orele și de masă și de medicamente, mă temeam de o nouă hipoglicemie, căci a durat mai mult decăt prevăzusem călătoria. Acum, spre casă, hai la Möllbrücke, la Theurnia Apotheke. Stupoare. S-a vândut insulina la ora 15.30, mi s-a arătat omu bonul… Era ultima. Dar, mergeți aici la doi pași la doctor. Gerald Gatterer. poate vă ajută el. 9 persoane erau inaintea mea. Dar, m-a băgat în față recepționarea a luat aparatul, l-a dus doctorului în cabinet. Eu cred că aici am greșit, nu aparatul trebuia să-l arăt, ci să le solicit insulină. Impacientat, Bigu a plecat promițând că vine să mă ia… După cinci minute a ieșit marele dr Gatterer, Gerald… Gatsby… un ins mic și indesat, rotofei. În engleză mi-a spus că merge. A luat un pahar de plastic și a scurs insulina, mi-a dat și mie, a curs și la mine fir-ar mama ei a dracu… Dar eu știam că așa face cu primul jet, apoi pistonul se blochează. Ei, acum s-a blocat de tot. Și așa a fost. Numai că doctorul Gerald era déjà dispărut. Ei, n-am să devin antisemit din atât… Recepționera mi-a dat o chitanță ”Honorarnote!, adică onorariu 35 de euro… Am plătit cash. Clar nu-mi mai rămânea decât să cumpăr insulina aia care nu avea nevoie de aparatul pizdii mă-sii. Doamna, după ce mi-a luat una de 50 și mi-a dat corect restul, a scris pe un bilețel ”Malchus Apottecke”. Adică, să mă duc înapoi la Spittal și să cumpăr de acolo insulina mè… etè-tè… Adică Fertigpen. Dintr-o bucată. Afară ploua ca-n sufletul meu stingher și singuratic. Am ieșit la drumul mare, era o cârciumă … Vera Rosa…am ocolit-o și m-am pus la adăpost în stația de auto. Strada se bifurca: aveam un drum înainte către Ovidiu, Obervellach, Mallnitz și altul pe partea mea, la stânga spre pod peste Drava. A !, de la geografie, clasa a 7-a: Drava, Sava, și Morava astea parcă erau, au fost sau vor ajunge cred că așa vor ajunge la Dunăre în Serbia… voi consulta harta fizică…

Când ploua mai tare, iaca, și berea aia pe post de hrană, cu stimulent șopăcăitul ploii, își cere dreptul. Mă pișam pe mine, doamnelor și domnilor…Locul era pustiu, Drava în spate, la trei metri, niște scări de piatră, vegetație, copaci. Intimitate relativă. Start… și apoi descrescând, finiș ! A fost una dintre cele mai emoționante micțiuni – puțin spus…gest de eliberare – din viața mea. O făceam cu capul întors peste umăr să văd dacă sunt văzut… asta îmi mai lipsea într-o zi de cacao, să mă prindă Osterreihiche Polizei că am urinat în public, cum a veni… I-am păcălit. Vârsta diabetul, berea, emoțiile…M-am așezat în adăpostul stației de auto, m-a sunat Bigu că vine, a venit și i-am spus că eu nu mai rezist nervos, să mergem acasă, dă-i mă-n mă-sa cu insulina lor de împuțiți, n-o să mor eu din asta. A acceptat. Am intrat, cu Lena- soția și fiica Ana pe Skype, am făcut tot felul de socoteli, m-am enervat și eu și ele…