…Mă duc să mă plimb. La 10.30 am făcut 14 unit de Insulină Rapidă. Când aveam mai mult de 240 glicemia, fiindcă peste asta am mîncat lapte cu fulgi și dejunul cu șuncă. Să vedem la 13:01 cât am ? 227. La plimbare înainte marș!!! Întoarerea la 15 când e primul meci. După preumblare a venit Nae i-am arătat serigile mele stricate 2 din 3 și le-a aruncat la coș. Mai am una pt insulina de bază, am încurcat-o dacă și asta se duce.

17 iunie

ORA 15.00 Italia — Suedia ( Toulouse) 1 – 0

ORA 18:00 Cehia — Croația ( Saint-Étienne)

ORA 21:00 Spania — Turcia ( Nice) 

Astă seară, la Sala Palatului cântă Beth Hart. Vin toate neamurile, de la Constanța, Iași. Îi invidiez, deși am mai fost odată la ea, vezi autograful de la deschiderea Blogului, dedicația și data. O mare voce, o mare figură a rokului mondial. Îmi amitesc cu plăcere de ea, mai ales de reacția ei – emoție! – când i-am spus că eu am crescut cu Janis Joplin și că ea,Beth, este azi Janis a mea…unu la unu.

Uite ce-i scriam în Click după spectacol

<<Dragă Beth Hart Un film văzut acum doi-trei ani mi l-a relevant prin ricoșeu pe marele tânăr chitarist contemporan Joe Bonamassa.. ”Copil minune”, dacă la noi această sintagmă nu ar fi scoborâtă sub nivelul bordeiului… Alb – alb. Cântând blues negroid ca un african nativ. Chitară-voce. Fabulos…și cu un nume ce sună sicilian. Corsican. Oricum, nume mafiot… Băiat, care la 12 ani cânta cu marele B.B. King !!! Și, așa, urmărindu-l pe Joe, te-am descoperit pe tine. Cam târziu, recunosc, spre rușinea și regretul meu. Sentimente care, sunt sigur, le va încerca și publicul bucureștean după ce te va auzi… Mai ales, mă refer la cei ce te descoperă. Care vor exclama automat :”cum, dracu n-am știut-o noi?” Căci, eu unul, după toate conotațiile, combinațiile, comparațiile, după ce am ascultat//văzut pe Youtube ce poți și, mai ales, cum poți să cânți, te-am trecut în curtea unor soliste de geniu. Ca Etta James, Billie Holiday, Any Winehouse. Și, am ajuns la concluzia, demolatoare pt mine, că te apropii cel mai mult de Janis Joplin. Idolul absolut al tinereții, adolescenței, maturității, senectuții, și cu voia Domnului, eventualei boșorogeli implacabile a subsemnatului. Voce, accente, timbru dur, ambitus, nuanțe – și ce nuanțe ! – vibrato, răgușeală controlată…tot, tot!

Nu mai vorbesc și de unele obiceiuri, ortodoxe sau nu. Dar, cărora, iată, i-ai spraviețuit. Ai depășit titlul piesei tale ”Sister Heroine”… Căci, ai o biografie fabuloasă. Dominată, ca și la Janis, de neliniști profunde. Ce pot deveni letale. Când cânți ”I’d Rather go Blind” al Ettei, acompaniată de Joe Bonamassa, parcă îți poveștești viața. Și, parcă ne spui ceva despre Etta… și Janis, dincolo de text. Iubesc acest cântec atât de mult – în ambele interpretări – încât îl iau cu mine pretutindeni ca pe un talisman. Dimpreună, cu joplinianele ”Summertime”,”Cry Baby” sau ”Piece of my Hart.”

Beth, regret că nu pot să te văd cum arzi pe scenă, de-ai să sperii mâine seară toți pompierii Sălii Palatului. Nu pot fi la spectacol. Mă consolez doar cu cât de bine te știu…și te iubesc, baby… >>. Tot acum mi-a scris Maria Răducanu că are spectacol. Pierd intr-o singură seară două soliste dragi mie…