BLOG 18 Mai

despre Sâmbăta 6 mai//duminică 7 mai

După mintea mea paranoică și imaginativă, doream să titreze toată presa, toate televiziunile , după modelul ceaușist, GEORGE STANCA 70 !!! GS a făcut 70 de ani.!!! Uraaaaa, aplauze prelungite…Ete,…cucu… Nimic! M-am trezit de ziua mea ca de obicei cu junghiuri în spate, greu de urnit din pat; cu gura cam năclăită după cheful de aseară. Fiindcă aseară am fost , de fapt toată ziua, la serbarea a 10 ani de căsătorie a englezului Hugh Wattkins cu dra Carmen. Ea, o scumpete blondă de balerină recent retasă de la teatrul din Deva, cam la vreme aceea. Carmen. E o explozie de nonșalanță, bucurie naivă și cu talente – nu musai, dar mai toate- feminine: bibileșete bijou-uri, vierșuiește, pentru copii și mature, muzichește cu un bun gust rar, jazzuri, latino rafinate …e o ”ușchită”, o zăpăcită cu farmec dar foarte precisă, matemeticiană de-a dreptul savant la ceremnii și meniuri…

Am cunoscut-o acum vreo 8, 10-15 ani, nu mai știu; voia o prezentare de carte – versuri – pe care am executat-o la Centrul Cultural Francez. Am rămas amici de familie, revelioane, aniversări . E haioasă și, afată la ananghie excalmă : ”Uochi-Dochi ”! … așă că, asta e și porecla ei la noi în familie. Wokie- dockie! O scumpă. O primăvară de care nu te plicitisești… Iae el, bland, blonziu și analcoolic tace , uneori chiar zâmbește sublime, în preajma ei. Dar, stați să vedeți: englezul ”Hiu”! A fost căsătorit prin Italia și are acolo trei copii mari. Doi băieți – mare și mic și o fată mijlocie. Cel mic David, ( ”deiivid , nu davide” …) e tacsu-ntreg, dar cu temperament italian, exuberant, solar. Cel mare, Alessandro, plinuț, senzual, pofticios, mai reșinut dar cred că la explizie e de ne oprit. Fata ? a venit cu sișul ei. Numai David știe engleza. Dar atăt tatăl cît și Carmen vorbesc cu ei italiana. Aici intervine și mama lui Huges , care are 92 de ani și care fix acum zece ani a fost la aniversarea mea de 60… Care stie only English. Numai David vorbește cu ea, în rest merge și engleza aproximativă a celorlalți. O familia mondenă… Italienii, ca italienii comunicativi veseli, miserupiști… M-am avut bine cu ei am ajuns chiar să cânt cu ei Osteriile, …cine știe-știe, cine nu, să nici nu le știe,… o sumă de porcărele ludice și lubrice pentru bețivi…și am folosit doar masculinul…

A doua zi, după ce m-am trezit cum m-am trazit am plecat la Biserică, la Sf Gheorghe, unde am stat ca la sf Gheorghe : în altar cu părinții. La final PrCărămizaru m-a scos la rampă, mi-a urat la mulți ani…poetului ”național” – exagerat , nașionalIST, da! … nu fac pe modestul. Și, apoi mi-a cântat corul acest LMA.Mulți ani tăiască ”. O senzație mai frumoasă și măreață nu am avut. Să asculți unul dintre cele mai mari coruri bisericești ale țării cântând pentru tine Mulși ani trăiască! ,La mulși ani, trăiască nu e de colea! . E insă, înșelător , gădilitor…acum încep să-l înțeleg și pe tov Nicolae Ceaușeacu…dar, oare ăla avea snsibiliatea mea la muzică?! Glumesc, a fost chiar înălțător. După … m-am retras la preot în grădină unde am mai sporovăit și apoi spre seară am ajuns acasă. Asta a fost tot! …din mîreața mea Aniversare. Dar, nu mă las. Am să aniversez de câte ori pot Stanca 70!

De ziua mea , chiar duminică, Lena a fost cheată de urgență la nepoată-n Cișmigiu. S-a întors ruptă, dar nu de copil ci de o boală. Simptome de gripă… Luni, m-a luat și pe mine. nu povestesc coșmarul. Azi e 18 mai și abia alaltăieri am ieșit din casă.

Forțat. De politețe. Vechiul meu prieten Lauențiu Stoika a vrut foarte tare să mă vadă. M-a luat pe sus din scutece, m-a dus la birou la el și mi-a pus un baston de mareșal în mână. Sunt încă năuc și de boală și de gest. Am intat déjà-ntr-un roi. Să văd dacă de albine sau de viaspi. Sau , ambele? Asta ămi mai lipsea. Prea era liniște-n viașa mea a insului retras la liniștea pădurii și a mămăstirii… Mi se va schimba viața. Fac bine? Eu care mi-am dorit și am reușit o liniște socială totală , mă bag iar în tărâțele vieții literare, Doamne ! O fac poate dintr-un instinct al supraviețuirii…? Îmi doresc iar tumultul? Ieșirea din umbră: ce bine mă simțeam, nu mai participam la mai nimic, 7-8 ieșiri pe an. Dar, așa la un Zamfir, un Tudor Gheorghe, o premieră la Gigi Mihăiță, un șpriț discret dupe…discret și curgător, lunecos ca un pârâiaș de baltă…ce bine era ? Mai ales, pe fondul belelelor judiciare care mă devoră , pe care le parcurg consternat de cupiditatea unor persoane, – oameni, creștini ? – fără scrupule, găzduite generos de literatura română…și de un Titan al ei…Dumnezeu să-mi ajute! Poate că și din această cauză am ieșit din bârlog…