29 septembrie
Ziua mamei. 1923- 2000. Ascult Mozart la căști și scriu. El se potrivește cu munții. Cu țara. Deși are o veselie de-a dreptul italiană. Un allegro al lui… E la el acasă. Eu, nu. Sunt mai departe de Salzburg. Și mai aproape de Klagenfurt, în landul Kärnsten (Karintia) spre granița cu Slovenia și Italia. Muzical mă simt – habar n-am de ce – mai acasă cu skandinavul, recte norvegianul Grieg… Poate pt că am descoperit prin ”N-am dansat decât o vară”, romanul lui Per Ekstrom, însurat cu o superbă pictoriță din Ardeal – Ligia Podorean – frumusețea țăranului scandinav//suedez aidoma balcanicului Moromete, român recte…
Ieri noapte pe la ora 22 am plecat cu o mașină din Casa de refugiați Bad Bleiberg. Am înoptat la Mallnitz. Unde mă aflu și acum. Mai stau un timp. Sunt cu documenterea într-un punct mort. Mi-am completat fișele cu un afgan drăguț. Fuge de talibani. Tatăl lui a fost o sursă ptru Guvern. L-au mirosit talibanii… și împușcat. După prânz am ieșit în curte spre camerele de lucru de la parter. Era pustiu. După actele de indisciplină produse la sărbătoarea de vineri, când unii au continuat abuziv, s-a trecut la restricții. ”Clubul de artă” al lui Joan a rămas fără accesul la bere. Ceai și tutun. L-am găsit numai pe decanul de
vîrstă MM. Era dus pe gânduri. Profund. Pierdut. M-am scuzat că-l deranjez.
– Erai acasă, zic. Visai?
– De unde știi?
– Aș vrea să te fotografiez, pot?
– Nobroblem, ma frend… (transcriere fonetică).

– Uite M, tu ești cel mai grav și serios din grupul kurzilor sirieni. Restul, copii fără minte. Numai tu realizezi ce e cu voi.
– Mulțumesc Georgi că mă înțelegi.
– E normal, am o vârstă mai apropiată de a ta.
Ce să-i spun mai mult? Că noi avem un proverb care spune că ei sunt la vârsta când cred că ”tot ce zboară se mânâncă?” Sau, să-i spun anecdota pe care Eugen Barbu i-a spus-o lui Ceaușescu după Tezele de la Neptun? Hai, că n-o știți…! Cică, au vrut unii să vadă cum trăiesc șobolanii. Au luat mostre. Intelectuali. Și oameni ai muncii. Mâncare, berechet. Băutură, căcălău. Belferie. După zece zile, concluzia. În timp ce proletarii se umflaseră exagerat, intelectualii slăbiseră vizibil. Explicația: tuturor șobolanilor li se arăta de trei ori pe zi… pisica. Să nu vă mai strofocați să pricepeți, cu scuzele de rigoare:
proletarii – în cazul nostru fraierii, naivii, tinerii – dacă aveau mațu plin, de glojdeală, li se rupea… Așa și cu tinerii refugiați…
Am stat la Mallnitz până spre zori cu Mr Bigu. Teme. Viitorul omenirii. Al nostru. Involuția limbii române. RRomanizarea ei ca subcultura manelistă, scuzați pleonasmul. Ușurința cu care românul se infectează din anumite ”culturi” nocive. Deschiderea românului spre mahalaua altor culturi, recte a prostului-gust.
Noua sonoritate a limbii noastre. Exemplu: Sub balconul meu de la București, se adună noaptea tot felul de tineri sub 20 de ani, care înainte și după ce se droghează, discută tare. Necivilizați. Nici măcar nu aruncă seringile la coș… Dar, asta e déjà o normalitate. Cum vorbesc e nenorocirea. Mă-ngrozesc…”Să moară măicuța mea, dacă te mint!”, aud frecvent. Plus muzicalitatea de rigoare. Nu, nu, sunt sirienii din bloc, doctori, ingineri, oamenii de afaceri…Toți sunt de-ai noștri. Urmașii lui Decebal și Traian. Credeți-mă, să moară mama…
Comentez degradarea care ne-a cuprins. Nu avem niciun viitor. Nici nu ne dorim. Nesimțiți. Indolenți. Nu mai avem instincte. Popor de traseu unic:
cavitate-bucală-esofag-stomac-intestine-duoden și sfincter… Un popor de duodene, rezum eu. Fără organe de protecție. Fără anti-corpi. Fără simțul de apărare.
Fără imunitate. Mai mult: sinucigaș. Asta ne-ar mai lipsi, o mixare cu islamiștii ce curg ca un fluviu liber spre Europa.. Exagerând glumeț, norocul nostru e că la discuțiile din Casă, i-am demoralizat pe refugiații mei. Dar, fără să-i mint: le-am spus cum se trăiește în România. Nu i-am mințit cu nimic. Shă moară mhăicuța mhea, frățioare…

Aici, Mr Bigu s-a despărțit de ideile mele. El e un convins umanist. Am să-i recomand câteva lecturi de profil, din evreul român Eugen Sigler alias Relgis despre ”Umanitarismul apolitic (…) deasupra taberelor, deasupra dogmelor”. Fascinant acest ins. A mai scris și o istorie a sexualității, deloc frivolă. Când odată i-am spus umanistului domn Voiculescu despre el – era de 1 decembrie la Alba Iulia – trecuse déjà la conservatorism.
Susține, amicul meu, brilliant dealtfel, precum se vede, ideile și mișcările astea invazioniste, imigrante. Migratoare. Ba, după Bad Bleiberg , mai pregătește un hotel destinat migratorilor refugiați. Eu unul, nu mi-am cristalizat o părere despre asta. Sunt copleșit, subiectiv, egoist, euro-egoist și influențat de ideile Orianei Fallaci din ”La Rabbia e l’Orgoglio” – 2001, Mânia și Orgoliul. Scrisă la cald după 11 septembrie. Ea vorbește de Cruciada inversă. Ei nu vin la noi cu arme, săbii, tunuri, halebarde. Se insinuează. Adaug eu acum, vin cu foamea… apoi se ajunge la Califatul Europa și alte pericole vizionare.
Citiți, prieteni, și dle Bigu, vă rog, cartea asta. Vă rog, eu. Vă face multă lumină în privința terorismului islamist. Fie ea și subiectivă… lumina. Cum zicea un text, ”o carte de care nu se poate face abstracție pentru înțelegerea timpurilor noastre și a celor ce vor veni”. Timpurile ”ce vor veni” au venit. La 14 ani de atunci. Și, iată, omenirea parcurge din nou timpuri extreme și incredibile. Asta relva, de comun accord cu subsemnatu și Mr Bigu. Am prins să fim contemporani cu cele mari mari schimbări al acestei lumi. Om fi, oare, norocoși, au ba?!
Constat însă că acum, chiar acum, ne lipsește tare Oriana. Ca să putem înțelege fenomenul Invaziei sau Migrației unor popoare din Orient spre Europa… și mai ales cui-prodest-ul lui. Mă culc… ne culcăm. Dar, cât vom mai putea dormi linștiți ?
Oricum, noapte bună, duodenele mele dragi!