Jurnal Extim

Miercuri 9 Martie

A trecut și ziua Femeii. Care, văzui, în provincie, e extrem de sărbătorită… Ziua ca atare a fost fabuloasă, incredibilă, o zi de sărbătoare mai frumoasă ca însăși Femeia, dar și capricioasă așișderea… Fiincă s-a terminat cu ploaie… Căci, în prima parte a ei, aceea luminoasă, a fost de-a dreptul incredibilă. Caldă, blândă,calină… Lena a avut inspirația să aducă ultimul costum ardelenesc pe care l-a achiziționat în sat la ea pe când eu eram în Austria. Am făcut poze într-o veselie …primăvăratică ”mânjită”cu mult alb.

Am plecat din București de luni la amiază. Ne-am oprit la cimitirul din Gorrneni unde e îngropat Nicu Stanca tatăl meu natural. I-am aprins o lumânare. Constat că resentimentele alea vechi amestecate cu ceva iubire s-au mai estompat. Încep să-l iert de căte mi-a făcut, mie și mamei… A murit în decembrie 1994 la 72 de ani… Tânăr, devreme ce peste trei ani pot atinge și eu, sau poate voi depăși această etate…

Marti am luat prânzul afară sub copacul mare. Vittorio și Vichi gazdele prietenii vezi reclama lor din prezenta, – pensiunea Giulia – au plecat deja la Turnu. Sunt în juriul unui eveniment mundano-textil de la Fabrica lui Nazzareno. Toate manechinele au sălășuit ieri seara, aici. Miss Teleorman, cred. Am luat masa sub copacul mare și am descoperit un formidabil lucru. Cum mișunau miile de bodnari la nivelul solului prin grădină. Uitasem lucrurrile astea, rătăcite prin memoria copilăriei. Ca și licuricii din grădina bunicilor. Erau ca un covor. Incredibil. Lena îi plângea, căina, fiindcă ei care asigură polenizarea atâtor plante sunt uciși de ”salvatoarele” pesticide. Și, mi-am adus aminte o maximă favorită a mea de pe vremuri; o zisă spectaculoasă atribuită, cred, lui G B Shaw:” În Anglia cotletele persistă datorită bondarilor. Care asigură polenizarea trifoiului, care e principala hrană a oilor, care ne dau nouă cotletele…” Drăguță… cascadă de logică.

După o mare pauză bahică, nu am mai pus gura din Austria, aseară am abuzat de vinul pe care mi l-am adus de acasă foarte alb, foarte sec, și mi s-a cam rupt filmul. N-am mai pățit asta din tinerețile mele. M-am trezit cu dureri de cap și am cam uitat ce mi s-a întâmplat deși am fost cum îmi e firea, foarte pașnic… Nu ca-n scris. M-au vindecat de dimineață o aspirină efervescentă și aerul fabulos de primăvară pe malul Dunării. După prânz am făcut o excursie pe alt mal. Cel al barajului de pe Olt. Care trece prin spatele Izbiceniului și care se duce total nehotărât date fiind meandrele făcute. De parcă Oltul, le face disperat spre a-și întârzia sinuciderea//revărsarea în Dunăre. Loc pe care l-am admirat și astă vară și de care am profitat îmbăindu-mă cu Ion Drăghici, Alex Marinete aduși de gureșul gurist Ionel Popa, tip mișto și exploziv… Simțeam lacul de câte ori veneam aici. Îl intuiam ca un animal,eu; ca PE un aminal, el, ascuns Pe partea cealaltă a lacului e un consistent ”cartier”, sat de țigani rudari, rămași de pe vremea cînd boierul Rioșanu i-a adus aici ca să îngrijească pădurea. Comunitate care, care culmea muncii, are și ea hectare de sere, deci muncesc… Locul azi se află administrative, însî, în jud Teleorman. Lunca se numește…

Lacul este o întindere superbă de apă, cuprinsă într-o cupă imensă căreia îi vedeai doar dâmbul. Exact ca Lacul Morii din Crângași, la care, ca arh-șef, am contribuit și eu nițel… Ceva măreț care nu se vede, ci doar se simte…Da, dar acum cine ar mai face așa ceva? Ar fura lacul cu pește cu tot, canaliile mioritice… Vezi autostrada cea mai lungă din lume care nu se mai sfârșește… Dar, fără nostalgii. Fiindcă, bănuiesc, la concertul lui Tudor Gheorghe, unde fură invitați familiarii lui Adrian Păunescu, și îndeosebi după recital, se vor consuma nostalgii cu tonele… nostalgii pe pâine. Andrei cu soția Maria, socrul și micuța; Carmen cu Ioana Păunescu și prietenul acesteia. Eu am intrat în sală primul și mi s-a permis să asist la repertiția Maestrului. Și eu și Lena la o simplă fredonare a unui poem de dragoste, am început să lăcrimăm. Slabe făpturi…

Nu mai zic de restul, ce mihălos și duios tălmîcește în muzică Tudor, poemele de-de lui lui Păunescu. A, uitai, se lansa, era avanpremiera noului spectacol tematic al lui Gigi, bazat pe poemele de dragosta ale lui Păunescu….”Dacă tu ai dispărea // Și din răsu-mi și din plânsu-mi…”. Spectacolul ”Declarație de dragoste”. Simplu. Ca însăși dragostea când te năpădește ea în trup și spirit; când îți dereglează ea creierul cu fiori unici. Când te calcă tancul cum adesea spun eu … La masa de după Andrei a fost sunat de Dan Aldea. Ce bucurie Am vorbit cu el și eu și Tudor… L-am felicitat cu două ceasuri mai devreme, fiindcă eu știam că pe 9 e ziua lui. Iar prilej de nostalgii.Evocări, cenaclul celialți scriitori. Fănuș,Jebeleanu, Theodor Mihadaș – are Tudor o poveste cu el: să nu cânte anume în locuri inadecvate poeziei de calitate. Ajunși la Nichita a fost ultimul evocat după Adrian care ne adunase totuși taman la Izbiceni. Zice Gigi că Nichita l-a prins odată și ia-a zis: bre,de ce nu cânți și din poezia mea? Ai observat că eu nu cânt nici din Eminescu,ar fi spus bardul ? Da, ai dreptate!
Dar eu cred și foarte de demult, că asta ” Tudor Gheorghe fără Eminescu,! oricât l-aș supăra face parte dintr-un plan pro-oltenesc. Gigi a venit la începuturi, programat cu Macedonschi. Cred că acest plan al reabilitării lui Macedonschi, care l-a urât pe Eminescu, poate fi un plan oltenesc. Vezi acea epigramă nefericită emisă la moartea eminescului:
Epigramă

Alexandru Macedonski

 

 

 

 

 

 

 

 

 

de la Macedonski pentru Eminescu

Un X, pretins poet, acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum.
L-aş plânge, dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun;
Căci până ieri a fost năuc
Şi nu e azi decât nebun!

Litografie de Jean Steriadi

Nu mi se pare nimic rău, malefic, ci cvasi-normal. Dincolo de caracterul lui – dar ce mai contează caracterul în contextul poeziei – Macedonschi, mai ales cu ”Nopțile” lui și în general cu poezia naturistă, are geniu. Merita reabilitat. Invederat și lăudat în tot ce a făcut bun. La fel fu și cu Carianopol -trecut poloitic la index, la fel s-a vorbit mult pe vremea dictaturii, despre oalteanologul Petre Pandrea, dar s-a vorbit numai – și alți poeți și valori oltenești.

Cred, repet, într-un ”complot” pozitiv de reconsiderare, instrumentat ”de sus”, a valorilor oltenești de pe vremea olteanului Ceaușescu susținut de Cornel Burtică, Ștefan Anrdrei, Petre Gigea și alți pro-olteni din dregătorii vremii… Domnul Tudor,cum cu drag de el își zice, a fost într-o forma maximă. A stat la botelul lui Floricel Dima, conacul Rioșenilor reamenajat – cu impresarul lui, cu Adrian fiul botezat de Păunescu – plecat mai devreme – cu primarul din Izbiceni Mircea Velica și cu cel din podarii lui Tudor, până târziu. Ca niciodată. Cu acest prilej Mircea primarul local mi-a dat o veste, — am voie s-o devoalez… – a refuzat pentru ultima oară ferm de tot revenirea la decizia de a nu mai candida. Pentru ce? Sănătatea soției ar fi primul motiv, apoi… îi ajunge și lui de 4 legislaturi…

Nu mi-a ajuns cheful, am plecat invitat de Ionel Popa, emulul lui Tudor Gheorghe la un restaurant din Turnu, care era plin–ochi la miezul nopții.* martie e un flagel sănătos în provincie, cum constatam… Veselie, femei care ”au sărit” pe mine… cu acordul soției… așa ca să mă simt și eu important…La două eram ăn pat dar și acum ămi sună ăn cap vocea penetrantă a lui Ionel Popa… Și iată că a început ploaia. M-am întâlnit pe drum și cu dr Cîrmaciu, căruia i-am dat o carte de-a părintelui Cărămizaru prefațată de mine. Ca să i-o dea soției decedatului illustrator al ei George Moise – Alexandrinul. Despre care am mai scris pe la începuturile acestui blog. Dr Călin mi-a spus că va merge să i-o ducă la același domicilui… la cimitir. Căci, doamna a decedat la două luni după el… De fapt, lui i s-a declanșat cancerul fatal când a aflat că soția are cancer… Ce tragedie! Am ajuns trist acasă în pas cu vremea ploioasă. Am dormit nițel apoi am plonjat în fotbal… Steaua – Astra 1-1, Chelsea – PSG 1-2, calificată PSG… somn ușșoooor…