Jurnal extim

2015-09-21 19.17.02Vineri 23 octombrie 

Însemnări rimate. Am găsit pe un carton de  țigări o încercare de adio în versuri scrise la  plecarea din Mallnitz. În septembrie. Ce dor îmi era de acasă, după ce am trăit și ce am văzut în  casa de  refugiați de la Bad Bleiberg…! Și, ce dor  îmi este acum de  munții verde-ngălbeniți, pe  alocuri pudrați cu alb, bănuiesc, ai Carintiei. Scriam cu adâncă melancolie  și ușor  umor.

 

melancolie

adio munților din Mallnitz

să ne vedem tot sănătoși

închin cu voi încă un șpriț

adio, fraților stâncoși.

 

Austrie, țară frumoasă

ne-ai dat de toate: aer, casă

dar orice-ar fi nu pot uita

că-i tot mai bine-n vatra mea…

 

*(…alături de Corbeanca mea…)

————————————

*adaosul final e doar ”pour  les connesseurs” , pentru cunoscători…

Mă amuz… Ce rimă puteai să găsești, Poete,  la vocabula ”malniț” decât  tot austriacul ”spriț”…? Care aici se vinde chiar cu aceiași titulatură. Vin cu apă gazoasă. Eventual sifon.  E o mică istorie a cuvântului intrat la  noi prin Transilvania. La noi a ajuns cuvânt cu circulație  națională. ”Bei un șpriț?” Italienii îi zic ”frizzante”… Prea prețios, nu-i de  noi, nu are sonoriateta aia de  butoi dindoage mioritice… șpriț !
Dar să lăsăm hârtiile  melancolice, de fapt poemul era însăilat pe un bilet pe care  un somalez  a scris  numele  meu  în arabă… uitați-l:

George scris în arabă

George scris în arabă

 

 

 

 

 

 

 

Aseară m-am nutrit cu filme. Am văzut ”Ray”, dedicat lui Ray Charles și mai ales primei părți a vieții lui și luptei sale cu drogurile. Heroinoman. Mă uitam la el  și-mi aminteam de Gil Dobrică și devoțiunea sa  idolatre față de  muzica  lui Ray. Informațiile circulau atunci  prost. Eu abia aseară am aflat câtă dependență a vut Ray de droguri și femei. Culmea, că bine l-a  învățat mama : ”Să nu depinzi niciodată de  nimeni. Căci , nimeni nu te va ajuta.” Asta  l-a făcut să aibă o viață sexuală cel puțin  dublă… Mă uitam retro la Gil, care la cântecele preluate de la Ray, imita cu sfințanie  și greșelile de dicție și  de respirație tot. Se contopea cu el. O dragoste idolatră mai frumoasă ca a lui Gilache eu nu am mai întâlnit. Avea toată casa plină cu afișe, coperți de discuri, Ray peste tot… uberalles… sănătos fanatism. La negura de atunci Gil a  învățat efectiv muzică alături, cu, și de  la ”Bătrânul Ray” cum îl numea Gilache… Pe vremea turneelor  mele cu Sfinx, Pittiș, Caramitru, anii 72-73,  Gil spunea așa: Cocoș//Tizule – ambii eram, suntem Gheorghe… –  Dacă vine Ray la  noi, Gilache  cumpără un  pluș mare, îl ia  pe Omu’ de la graniță și-i spune : ”Zi  Maestre  ce-ți poftește  inimioara? De câte ori vrei să-și fac pantofii pe zi ? Și cum scată el în jos, eu pac! dau cu plușul.”  Nu am  uitat această dorință incandescentă, de fan imberb a lui Gil. Când să vină Ray la ”Cerbul de Aur”, Mitică Moroșanu și Tavi Iordăchescu, organizatorii, mi-au  propus să conduc  un juriu de presă. Cu o condiție, le-am spus: să-l invitați pe Gil ca spectator la festival și să-l prezentați lui Charles. E visul lui ardent. Gil a fost ”cules” de pe  Litoral unde  lucra și  adus pe tot parcursul Cerbului. Stătea cu fratele lui  – ăla  mai libidinos – și când a venit Charles, a stat cu el  o jumate de  oră. Eu nu am fost invitat… m-au uitat…Au fost, a mărturisit Gilache, cele  mai frumoase clipe ale vieții…

Dar uite că și eu am o poveste ca asta. Ba, două. Noaptea petrecută cu Johnny Răducanu la Casino Victoria alături de Chick Corea. Și recent minutele cu noul meu idol feminin Beth Hart – alt caz de  lepădare de drog –  a doua Janis Joplin a lumii…

Un sărut luat de la Beth Hart

Un sărut luat de la Beth Hart

 

 

 

 

 

 

 

 

Nesătul de filme am apucat  cam 2-3 din splendidul film Pacientul englez. [Film din 1996 –  film romantic dramă bazat pe romanul omonim scris de scriitorul sri-lankez canadian Michael Ondaatje. Filmul a fost scris și regizat de Anthony Minghella și a avut premiera pe 15 noiembrie 1996. (Wikipedia)Regizor: Anthony Minghella. Muzica: Gabriel Yared  Distribuția: Ralph Fiennes   în Contele Almásy László  și Kristin Scott Thomas în Katharine Clifton și  Willem Dafoe în Caravaggio. Sper să-l prind  întreg.] Nu m-am lăsat și am mai  văzut  o parte din ”Tropicul Cancerului.” Cu Henry Miller ca erou. Putea fi și Charles Bukowsky cu ale lui ” Femei”. Dar, eu aștept o ecranizare după Guttierrez, nu în Paris ci-n decorul comunist decadent al Havanei descrisă de Juan Pedro…

Era  ora  potrivită pt filme sexy-culturale… vreo 3 jumate – patru… Noaptea sau dimineața?