Marti 23 februarie

Ziua lui Bigu

56 de cotol-ani… Ieri după prânz, după plimbarea recuperatorie, am coborât în livingul mare și l-am întâlnit pe Cristi. Plimbare cu el, cu mașina la Billa să cumpăr baterie CR 2032 pt aparatul de citit glicemia. Acolo am dat de Tibi. Am mers la Guttenbrun. O cafea și o bere. Berea mi-a căzut bine la digestie. He-he, am început și eu ca băbuțele tipice Agathei Cristie. Să îmi reglez viața, ritmul cotidian, după toanele digestive. La urma-urmei ce sunt eu mai mult de o băbuță masculină…?

La cameră. Acasă. Baie fierbinte și lungă. Să scoată febra musculară. Somn. Tot ieri la 17.30 plimbarea de seară. Cină lejeră, italienească. Ragu. Lasagna. Tiramisu. Apoi, o plimbare cu Cristi prin împrejurimi. Se ține bine tânărul Sepepist constănțeano-orădean… Allo, tuovahrăși, SPP la noi însemnă SuPra-Poderal…la ce vă gândeați? Are picioare. Deși susține că-l jenează genunchii. Eu nu am mijloc… Oricum, l-am observant, mergea cu mai multă ușurință decât mine…

Pe la 22 a venit și Bigu care mi-a spus că peste un ceas jumate vine și Fratele. Am mai tras de un borcan de vin alb și bruscamente, s-a umplut hotelul. A venit expansivul și exuberantul Frate. Pălincă și veselie. Pălincă deoarece el era răcit. Veselie, că a fost… S-a întors cu managerul de la Floretta, Ovi, pe post de șofer. A revenit și Bigu. Ne-am băgat la fumoar, la taclale. Ora 00.00. Se ”sparge” ușa glisantă de la camera de fumat, de la afumătoare și dă buzna Fiul lui Bigu, San, încărcat cu daruri. La mulți ani, tată! Emoționant. Mi-e mi-au scăpat niscai lacrimi, lui Bigu nu. Tare, Omu…

Am trecut pe digestiv. Palincă. Povești din copilărie depănate de frați. Scene haioase. S-a atins la un moment dat și subiectul cărții. mi se dau ades informații frînte, bucățele. Niciodată intregul e tactica lui, Bigu o vrea acum și-n arabă. Super. Cu trei părți, una… etc nu divulg. Am desemnat și pe cine va trebui să traducă-n arabă. În acest caz unele considerațiuni ale autorului, crede el, dar mai este vreme, privind mai ales comportamentul refugiaților poate cădea. Nu-mi place, dar… există soluții. Nu cade tot, se schimbă… Linia dreaptă nu este singurul drum dintre două puncte… Pe la orele 3.00 ne-am despărțit.

Terapia perpedesistă

Azi de dimineață m-am trezit pe la 12.30. Ceva mici vertijuri potolite cu o cafea caldă. Am găsit ceva rudimente de slană. Maaaamaăăă!, am spart o ceapă și am luat micul dejun, fetelor!

Afară plouă demoralizator, demoralizant sau cum mama dracu s-o zice. Mă re-culc. Mă re-scol. Mănânc un măr apoi și niște afine americane, d-alea mari care se cultivă la Pitești la Pomicola lui Mihai Coman. Mă pregătesc ca pentru un meci. Mai fac baie ferbinte-fierbinte. Stau în abur în camera de baie. Excesul de plimbăreală de ieri – și dimineața și seara – mi-a produs o eficientă febră musculară… aseară satisfăcut de raportul meu verbal privind ”terapia perpedes”, ia uite ce termen mișto am găsit!, ”Terapia perpedesistă”… Mulțumit, Cum ziceam, aseară Messer Bigu, mi-a spus că în curând voi face dependență de mers, voi slăbi, voi respira ca lumea. Voi scăpa de blazarea metafizică… Iar ultima fază, auzi lumeee!, voi avea chiar erecții…

Erecții patriotice

La ce le e gândul acestor tineri nerușinați! Uite, cu cine construiam noi socialismul! Și izbândeam în marili idealuri. Idealurili de propășire. Și de înaintare a Patriei spre comunism. ”Să crească acțiunea spre comunism în zbor!” era micul poem zămislit în mobilizatoare vremuri de democrație socialistă de către Însuși Marele Cârmaci al destinului Național. Marele Vizionar, tuovarășu secretar-general al… PCR. De fapt aștia obsedații de erecții, erectofilii, ei, l-au falimentat și l-au dat jos pe Tuovahrășu. Dar, și eu, nițel așa…

Și, dacă, totuși, nu este așa cum cred eu? Dacă acești ”tineri nerușinați”, ” erecționiștii” gândesc la salvarea prin număr a neamului nostrum românesc? Ce meschin am putut gândi jignind o generație…! Mea culpă, băieți !

…Mă îmbrac festiv. Îmi iau sacoul de ceremonii, bocancii și voi pleca pe jos, eficientizând la maximum ”terapia perpedesistă”. Voi mărșălui așadar, spre salonul de ceremonii, Ca să-l slăvim pe Bigu al nost’.

Împart utilu cu plăcutu…și plouă,plouă

Post Scriptum

Întors în timp, îmi amintesc cu plăcere că ultima aniversare a lui cu el, am parcurs-o prin 1993-94 la un casino privat din București, cu sala plină de prieteni. Cu Marcel, Tibi, Csobi. Mama Tata și Fratele. Cu fiul, San și cu mama lui. Cu scena plină de artiști dispăruți între timp: Elena Cârstea –în SUA. Gil Dobrică- în Orizontul Etern și Monica Anghel la un post de Radio…și cu nevasta-mea. Aceiași.

Ce vremuri, BIGULE, tată !