LUNI 22 februarie

Elicopterul satului

După ce m-am culcat la 1:00 fix, m-am trezit la 7 dim. Zi însorită. Cu dinți. Pe alocuri, polei. Am ieșit în fața hotelului pe partea cu panta din dreapta și era să-mi rup gâtul. Noroc că aveam în mână (!) o ceașcă plină de cafea și nu am căzut. Pare paradoxal, dar așa fu. Grija de a nu vărsa cafeaua, a fost mai puternică și așa cu jumate din cească am reușit să rămân în picioare și întreg. Să nu uităm întâmplarea din noiembrie, cu întinderea făcută în baie la 20 m distanță de aici, la Apartaments…

Nici nu era ora 8, că am luat-o la picior. Aveam de recuperat ziua de ieri când nu mi-al ”luat” plimbarea, cum zice englezul fiindcă n-am avut chef. Ete na! Aseară, pe la 22 Bigu a trecut pe la noi, – eram doi, al doilea Cristi din Oradea. Un om lipicios și simpatic de o bunătate ieșită din comun. Tocmai îmi spunea că dacă mai merg la Bocșa, comuna Dnei Stanca, să merg cu trenul direct la Oradea și de acolo mă duce el. Mișto ideea… Dar, să nu uit un principiu de aur: ”Ce se spune la machială nu se face!” Dacă se face, fie! A apărut și Bigu, taman atunci, care m-a întrebat cât am mers. ”Niciun kilometru, e dumincă! Azi machesc!” Așa că, onoarea mea m-a trezit azi la 7, ca să-mi recuperez restanța. Timpul, ce să zic, era propice, căci dincolo de Hotel nu era ghețuș. La ieșire am văzut elicopterul Primăriei. ”Alllo, unde ne găsim?! In Austria, Bade! Și satul ăsta Mallnitz are elicopter? Da.”, a venit exact pe locul uriaș de lângă poiana din dreapta, sub munte, la căsuțele de lemn pe care le bănuiam părăsite. Unde, cică, ar fi un cetățean care stă acolo. Exact pe unde mă plimb eu, tronsonul spre munte. Elicopter, Salvare, Poliție. Ce țară ciudată, auzi, să aibă ea grijă de locuitorii ei, unde ne aflăm? Ba, colac peste pupăză, Cristi, pe la 14, îmi spune că a fost sus la Ghețar și, un individ și-a rupt piciorul – nu, nu era Huidu ! – așa că iar a intervenit elicopterul satului.

Ce mă amuză… De la ”Helicopterul satului” la…

 

”Prostu’ satului”

Apropo de prostul satului, nu știu dacă am scris-o dar nu strică să o mai scriu oodată. Ce zicea recent- răposatul Umberto Eco despre Internet.

„E invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.”

Adânc, dar nu unic. Nae Ionescu, la agapa contestatului său doctorat de la Berlin, când fu întrebat cum se definește poporul român, a spus în rezumat cam așa :”Românul e atât de deștept, încât dacă la voi contează ”Înțeleptul satului”, la noi important este Prostul satului. Că e unic.” Citat din memorie dar pe care eu l-am folosit de motto la o emisiune de un an la TL7 abc, în preistorie… ”Pardoxul la români”. Unde, pricepți, paradoxul acoperea un cuvânt mai puțin catifelat:”Prostia.” Apropo – atenție, dna Stanca – arhivarul meu drag ! – mi-a venit o idée : să public textele de atunci chiar fără perdeaua de catifea a titlului. Blog -Serial ”Prostia la Români!”. Cu perlele de atunci. Dar, cine știe, poate mai pescuim… Lume a e plină. Și mai iese de o carte. Deci, Lena, rogu-te caută acea carte nepublicată ”Prostia…” Mersi.

Gata, la odihnă, căci peste un ceas vine plimbarea în contul zilei de azi…