Duminică 21 februarie

Reiau finalul jurnalului de ieri, era plin de greșeli e deci corectat…

<<…De la 18 a început să fulguie ușor.Ca data trecută, de acum câteva zile. Ninge discret. Dacă nu privești atent la lumina unui stâlp nu vezi, nu simți nimic. Ninge mărunțel, dar încet. Se vede încet și bine; încet și mult, multă vreme. Acum e aproape două noaptea și se vede se vede zăpada groasă, sănătoasă făcută cu încetul, cu binișorul. Are românul un proverb ”încetul-încetul se face oțetul. Nu știu cum se face oțetul, abia am descoperit cu se face vărul său bogat, vinul… Ce zi a fost, ne-am trezit cu soare, lumină multă. Cu o zi de primăvară. Veselie, căldură afară. Lume la ski, la aer, la lumină. Am mâncat, luat de Bigu, la Tibi. Cu Vio amicul lui Bigu. Apoi, am fost numai cu Bigu, la Spittal, la cumpărături. D’ali guri’. Se pare că se mai pune de o paranghelie. Poate că vine ziua lui. Eu mi-am luat o ridiche albă de o juma’ de metru, o caserolă de afine. Apoi, un pulovăr gen hanorac, cu glugă și șnur. Mai să mă culc cu el de ce drag îmi este…

Venii, după lungi exerciții de mers, acasă. În sufragerie camarazii de la Oradea, Dorel Kondreov și prietenul, asociatul său Cristi, 160 kg, și cu slovenul – tot asociat – F. Povești, eu am mâncat ușor, apoi un vinișor. DK s-a dus la 21 la culcare. Era rupt după o zi de ski. A apărut Bigu, comentarii dar s-a pus pe bietul Cristi că așa și așa e supraponderal că aia că aia…ca și cu mine acm o săptămâmă. A aprut din cameră și Vio. Pe la 22:30. Se întâlnea cu Mihail, clujeanul cu studii le Viena, băiat tânăr și cuminte. Care ne-a dus la o discotescă sătească, de-a dreptul. Ca să vedem ce e acolo și cum să se activeze actuala lor discotecă din centru, care e semi-activă.

Ninge, ninge și tot nige…Observă și Vio splendoarea ninsorii. Cred că noi românii, din cauza climei idioate suferim de zăpadă…unde am mai văzut noi trăitorii metropolitani, la Cluj sau București, un astfel de spectacol? Acum scriu și în pauze mă uit la cum se lasă zăpada imaculată pe pământul ăsta blestemat, păcătos care nu-și merită deloc albul acesta… Mă mai uit odată din balcon la ea. Poate la noapte dispare ca o Morgană… MĂ culc…?>>… și revin la:

Duminică 21 februarie

M-am trezit la 8. Cald. Fără soare. Nu lumină. Transpirat. Afară, iarăși primăvară. Mohorâtă, acum. Pe dreapta balconului dinspre munte curgea de sub zăpadă un pâriaș de apă…că doar nu de vodkă…Am sorbit cafeaua și m-am reculcat. M-am trezit pe la 11.30. În living, DK și Cristi descântau o sticlă de … d’ăla de 12 ani… brrr. Ce oră. Veneau dezamăgiți de la NE- ski. Futu-i vremea…Din nou, cafea. Mă așez cu ei și abia observ că…afară plouă, stimați telespectatori! Nu știam de ce pe balconul meu nu mai era pic de zăpadă. Vine Bigu cu un oaspete, mai schimbăm o vorbă apoi mă duc…să mă culc! Mă scol la 16:30. Nu am chef de nimic, nici măcar de plimbare. Tai nobilul exercițiu al plimbării de azi. Îl dau pe degradantul, difamantul, turpidul, inomabilul, repugnantul și crapulosul Șpriț… Azi, era să uit, baby!, e dumincă. Ce, pisica Penelopii, cum ”înjura” Nichita. Ce măgarul lui Apuleius!, cum zic și eu. Sărbătoarea simțurilor vulgare și gregare. Primare.

Vremea asta e ca o amantă hoașcă bătrână și urâtă care-ți taie toate elanurile, mai puțin acela de a te sinucide…