Joi 18 februarie

Ateismul

De la 22 de ieri seara nu a mai mers netul. Așa că, am citit din Michel Onfary, multe lucruri memorabile. Le voi nota și comanta la Bibliodulia. Intersant un ateu care își explică argumentat și logic ateismul. Și mă convinge. Nu, nu să trec la ateism, dar să-l înțeleg. Oricum, opțiunea lui este clar speculativă. O religie, o convingere, o idee mare, toate se nasc din lungi procese evolutive. A le specula, contesta, combate însemnă a le parazita. Dar prarzitismul presupune doi termeni: parazitul și parazitatul. Ateismul nu ar exista fără religii… de acea susțin că e o filozofie parazitară. Deloc inutilă, ba necesară. Ateismul e ca poezișia în politică. Omida nu trăiește fără frunze. Nu-s frunze, nu-i omida… Mă rog… Vom vedea, fiiindcă pune multe probleme unele logice dom Profesor Onfray. Numai că măcar religiile monoteiste Cristianismul, Islamismul și Iudaismul au o poveste a lor, uneori refăcută întru acoperirea unor scene ilogice. Ateismului îi este mai ușor: contestă totul, e cârcotaș, caută pasaje ilogice și le găsește, dar omite faptul că toate cărțile sfinte sunt înaintea lui. Și, de fapt ele sunt și o literatură moralizatoare care poate deveni și ceea ce târziu omul a numit-o SF. Cărțile sfinte, dincolo de a fi moralizatoare, sau peste asta, sunt o literatură de foarte bună calitate…

Zăpada ca Fata Morgana

În fine, zăpada mirifică de ieri, azi noapte a fost ucisă de o ceață caldă agresivă. Și azi ca și ieri, mi-am făcut plimbarea învăluit în cețuri. Streșinile au plans ca un cor de bocitoare, asfaltul a reapărut triumfător. Tot albul acela sublim s-a devorat. Dar norma mea fizică, a fost normă. Am mers conform planului. Am depășit momentul acela în care mental găseam motive de evitare. Am călcat pe cadeavreie ideilor sedentare și am pacurs tot mi-am propus. Apoi, o baie de aburi sănătoasă.

La cină, am mai sporovăit întâi cu băieții noștri poposiți cu treburi p-acilea, apoi cu munchenezii. Despre refugiați. Uitasem un amănunt apropos de integrare. Mi-a adus aminte Ninel, care se ocupă de afganii din Mallnitz în lipsa lui Ovi. La ora de masă, își iau porția și se duc în camera lor, unde pun farfuriile pe jos se pun în cerc și,stând turcește, mănâncă. Cu mâna, fără tacâmuri. În pijamale.Cu picioarele goale. Masa, nu s-a inventat la ei… Mă și pufnește râsul la ce probleme filozofice pune Ongray, la ce dileme au sociologii, cum se zbate omenirea teoretizând fenomenul integrării, al aculturației… și ei subiecții, cobaii laboratoarlor sociologice, bieții de ei mînâncă stănd tucește pe podea. O sută de ani distanță, monșer…

Integrează-i nene, iute… dacă poți. Cam așa gândeau și nemții…

Dar, ca și mine – deh, naturel sinsibilos, monșer, nu uitau aspectul uman. Ce să le faci ? Sunt și ei ființe umane…

Hai, că devin banal și simplist….De fapt, toți suntem egali, mare folozofie !

Citiți-l pe deșteptul de Jean Jaques-Rousseau…