Jurnal de ”lagăr”

10 februarie 2016

Apropo, am vorbit telefonic la Casele din Obervellach și Bad Bleiberg. Puține noutăți. Am cam închis capitolele…deși aș mai merge odată pe la ele. Una e la telefon, alta de față. Am cerut deja asta lui Bigu…mi-a răspuns cum face de obicei, Bigu: ambiguu…

Omul meu de la ”Floretta” mi-a vorbit despre păduchi! Despre faptul că onor clientela sa nu are cultura curățeniei. Deși li se dă săpun. Deși, pe o limbă a semnelor, îi învață pe acești irakieni să se civilizeze…Ce să spun? Că vizitându-i în camere am observat că ținuta lor de zi era pijamaua și picioarele goale? Mă, frate, ei nu se uită măcar pe fereastră? Să vadă că este iarnă? Povestea sesizată în interviul cu meu cu OC s-a adeverit. Din marea familie a lui Alfradi Abbas tânărul Ayman e cel ce s-a extras. Pe vremuri cănd unchiul meu Ionel s-a separat căsătorit fiind și avînd un copil mamia spunea că s-au dat beșca –vreun turcism – cred. Ei și Ayman s-a dat bașca de familie…s-a desprins împreună cu soția sa gravidă (cum altfel? ) și doi copii. Stau separat în două camere. Da, camerele arată perfect și parcă și mirosul… Deci, generația adaptabilă… ce poate fi europeană.

Am mers după prînz la hotel. Am făcut poze. Li se dădeau saci cu lenjerie nouă, septică. Totul strălucește… și totuși… vrând – nevrând te duci cu gândul la țiganii noștri… M-a pufnit râsul rău – într-un apartament, ușa băii fiind dechisă, am văzut un bideu… M-am strâmbat de răs. Ce fac cu el? Ce fac ÎN el, am întrebat? Nu, nu vă supărați pe mine nu sunt nici rău, nici homofob, ci doar realist. Spun//scriu ce văd. Dar, cine a avut ideea cu bideul mi se pare a fi fost un ins ironic… la noi se spune chelului, tichia de mărgăritar îi lipsește… La cealată familie aceea cu copilul mic e dezastru. Trei generații în două camere. Cum prind un străin i-o spun mereu, repetat. Mama și copilul au nevoie de spațiu separat, dar de unde, dacă nu este.

În timp ce vorbeam cu gazda, dl OC, a venit micuța mamă, cea de 16 ani. Mama Puștoaică. Semne disperate, copilul vomează. Nu are febră dar a vomat, chemați salvarea! Un coșmar întreg, un lanț de telefoane inutile, ton ridicat, lamentări dar…nu vine nicio salvare, du-te cu ce știi până la Obervellach, pe jos! ???? kilometri. Am plecat.M-am culcat ca să uit… O oră. Seara am cinat cu toții invitații Fratelui, la Tibi. Criminal bucătar omul ăsta. Emöke e cu prăjiturile. Ce să mai fac cu diabetul meu aici ?

Apropo, seara trecută am făcut o cură de AC/DC. Concerte uriașe pe stadioane. Mă înfioară… când văd valuri de oameni, oceane de populație, văd numai exodurile din vara asta… și afară ninge, ninge.