Joi, 14 ianuarie

Azi spre prânz plecăm la Izbiceni jud Olt. Cu cazarea la Izlaz- Teleorman. La Vichi și Vittorio Saliani. ”Giulia” din reclama pe care o găzduiește prezentul blog… Loc de care ne-am îndrăgostit, eu și Lena, de ani de zile. Indiferent de anotimp. Azi, am aflat că pleacă un grup de vînători din Italia. Ducă-se… Se spune, și cam așa e, că italienii drăguții, romanticii, sentimentalii, inamorații, nostalgicii, elegiacii sunt cei mai crunți criminali la vănătoare. Omoară, ucid, împușcă! Ce paradox la un popor care deșine tezaure de artă ale omenirii! Cum spuneam Izlazul, Giulia sunt ca un drog, îmi lipseșc organic, dacă nu vin acolo de câteva ori pe an. Apoi, Vittorio e maestro în mâncăruri… salivez… ier fetele din personal, localnice niște zâne de bucătărie… Vremea pare ca și ieri, insorită, primăvăratică. Inadecvată iernii. Acum, când scriu e 5 dimineața și lucrurile par a fi la fel…

Aseară am văzut meciul Espagnol Barcelona, echipa lui Gâlcă, versus FC Barcelona. 0-2. Dar, câtă înveșunare pe jucători. Asta e: greu să fii spaniol în Catalonia… ca și englez în Scoția ori român în Harghita-Covasna sau Secuime… Numai că, ceeea ce nu înțeleg eu, e faptul că ambele echipe nu au musai localnici, patrioți catalani, ci ”mercenari”. Proveniți, parveniți, jucători meseriași, valori grele de circuit global… Cum s-o transmite ura, monșer?

Tusea mea recidivează, sufocările nocturne au revenit, că de-aia scriu, cucuvenește la ora asta, treaz de pe la 3…

Mâine, pardon azi!, la 15, iau masa primarul Velica Mircea din Izbiceni la ”Giulia”, și apoi seara avem re-inaugutarea postului local Radio-Izbiceni. Cum spuneam, oameni bogați serioși, cu câteva bănci, două benzinării, un centru cultural, muzeu, grădiniță, școală, stadion, grup statuar unic ca operă de artă, dedicat eroilor și abia inaugurat în vară.

Totul ultra-modern, sec. XXI. Și, cu niște intelectuali-țărani superbi, profunzi, serioși, dar în același timp dansatori formidabili de ”populare oltenești”, și păstrători fanatici de tradiții. Satul ideal, nu dispare. Da, veșnicia rămâne, încă la sat, maestre Blaga…
Sufletul satului
Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte….

Revin la radio, șeful postului a fost numit cântărețul Ionel Popa, foarte popular în zonă, un emul…nu… e-mail…) al lui Tudor Gheorghe, dar nu numai…

Ins plin de energii, exploziv, simpatic și parșiv, ca orice oltean nativ & reprezentativ… Îl știu de la, eheee… petrecerile șefului Cooperației din Olt Petrică ; și ca amic, camarad de cântări, din ultima parte a vieții marelui meu prieten Gil Dobrică…Chiar, că Ionel, el mi-a anunțat decesul bietului Gilache… Doamne, cu s-a dus… la doar 61 de ani ! Acum, în 14 februarie făcea 70 de ani… Mi-e dor de tine ”Tizule”. Așa ne ziceam unul altuia… fiindcă să fim cinstiți ambii – Gil și George – sunt la origine… niște Gheorghe!

La simpozionul de Ziua Culturii, ziua lui Eminescu, voi prezenta un material despre marele poet. Îl reproduc și aici deși l-am dat și la ziarul lui Sârghie ”Linia Întâi ”…Voliá !

Dr. George Stanca – în apărarea lui Eminescu

Neamț, ateu, socialist, antisemit?

Cu toate boemăriile speculate de presa bulevardieră a vremii, unele chiar adevărate; cu toate libațiile, reale, făcute cu Bădia Creangă; cu toate bârfele de budoar; cu tot romantismul iubirii cu Veronica; cu toate manifestările sale de ființă socială normală, Mihai Eminescu avea în fond o seriozitatae gravă. Și, încă una germană. Severă. Teutonică. Metodică. Seacă. Nu suferea de balcanismul și de niciuna din bolile de neam sesizate și combătute cu umor și satiră vitriolantă de Caragiale la români. Eminescu punea gravitate. Lucru reflectat în travaliul cotidian consumat la ”Timpul„ unde era fac-totum; de la scrisul articolelor, la editare, corectură, culegere, tipărire… Dovada clară –imensitatea tematică, vastitatea operei sale literare și jurnalistice realizată într-o mult-prea-scurtă viață. Din această cauză s-a afirmat despre Eminescu, anume că a fost ”neamț”… A fost!

A revenit pe tapet afirmația că Eminescu ar fi fost ateu. Și chiar socialist. Reiterarea unor aserțiuni mai vechi. Argumentele celor ce susțin aceste deformări se găsesc în poezia de excepție ”Împărat și proletar”.Un caz liric izolat, unic la autor. Pe care generației mele, comuniștii o impuneau lăsându-ne să credem că Eminescu era pro- și proto-comunist. Culmea, stindardul de presă, mecanismul viu al Partidului Conservator, ”PR”-ul lui, să zic așa, era de stânga, socialist, bolșevic ! O enormitate! Mare eroare, mare dezinformare. Am spus despre poem că este o ”excepție”, fiindcă a fost scris dintr-un elan și un entuziasm plin de simpatie față de mișcările stângiste din Franța. I-a luat aproape cinci ani să-l scrie…De fapt, speculația privind ateismul lui Eminescu (”Religia, o frază de dânșii inventată”) și vederile ” proletare”, sunt atribuite de autor proletarului. Poemul are trei discursuri Proletarul-Împăratul- Poetul. Bazându-se pe faptul că discursul Proletarului e consistent  ”23 de strofe de patos revoluţionar întunecat, superb gravate poetic, între care multe ar putea fi intonate şi astăzi de românii revoltaţi ieşiţi în stradă! ” contestatarii uită un lucru esențial. Celor 23 de strofe” pro-stângiste” dedicate proletarului, Eminescu opune toată energia sa literară, lirică și jurnalistică, din existanța sa, cu ideilor sale conservatoare… Patosul proletarului – atribuit, printr-o translatare eronată autorului – ține de fapt de arta poetică a lui Eminescu. A reușit atât de bine încât și un tip instruit de azi poate crede că e al lui cu convingere… Grav e că l-a luat drept argument… contra lui Eminescu. Această persuadare e reușita lui Eminescu contra lui însuși. Arma cu care contestatarul dorește să-l atace este oferită de Eminescu însuși. Cum putea să fie fanaticul conservator, un la fel de fanatic socialist ?

Multă lume nu îndrăznește să afirme că, în valoare absolută, Eminescu Poetul este, cel puțin egalul jurnalistului. A jurnalistului total. În sensul că meseria, de la scris la tipărit, nu avea secrete față de el. Apoi campaniile, pledoariile lui, lupta politică în contra rivalilor conservatorismului atestă asta. Lider de opinie. ”Opiniocrat conservator”, l-aș numi. De la el au pornit multe idei privind poziția externă a țării, ca noian de principii. El a fost și un mare sociolog ”avant la lettre” și istoric. Un colos plin de idei naționale și existențiale ale românismului. Să nu mai pomenim despre limba română curată pe care ne-a lăsat-o ca să o murdărim…

Reala valoare de geniu care i se contestă e legitimată de mii de pagini de aprecieri, studii savante, și păreri superlstive la adresa lui.I.L. Caragiale, contemporan, prieten; savanți de talia unor Mircea Eliade, Nicolae Iorga ; scriitori -Cezar Petrescu, Petru Vintilă ; ziariști – Pamfil Șeicaru ; critici G Călinescu, Lovinescu, Perpessicius, Manolescu, E Simion. Enumerări deloc exhaustive. De cine au fost, oare, plătiți să-l laude?! Căci, e atacat, contestat punct cu punct. Imaginea sa e agresată pixel cu pixel. I se incendiază filă cu filă, poem cu poem. Cu o ură mercenară. O fac cu osârdie slugi zeloase alese dintre ai noștri. Pleavă. Categoria Cei ce ”au îndrăgit străinii”…

Și, dincolo de poezie, în proza sa majoră se străvede fără dubii creștinismul autorului. În ”Făt frumos din lacrimă” aflăm din primele propoziții că pruncul Făt frumos s-a zămislit din lacrima Fecioarei Maria…Un ateu poate el scrie cu atâta duioșie despre Dumnezeu? ”In vremea veche (…) pe cînd Dumnezeu călca cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului…!” Sau: ” -De cine –n lume te temi tu mai mult?//- De nime-n lumea asta, afară de Dumnezeu.”…spuse ateul… ”Să se bată cu făt Frumos nu putea, pentru că genarul era creștin și puterea lui nu era în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu”.

Nu insistăm în evidențe!