Luni, 4 ianuarie

Gata cu Bucătăriada!

E duminică seara. Greul sărbătorilor de iarnă a trecut. Mă simt ca după ce aș fi traversat un Ocean cu o balenă-n biblică în burtă. În Biblie e invers iar balena se chiamă ”chit” iar eu aș fi Iona… Lâncezeala zileleor libere te omoară ca ființă. Am zis cuvântul just- ființă. Că ființezi. Nu mai trăiești. Mănânci. Bei. Elimini. Te uiți la tv. Dormi. Funcțiuni care paralizează creierul. Eu dorm, cu predilecție. E drept, e de vină și diabetul ridicat ca valori în această perioadă. Am în mine o moleșeală bolnăvicioasă… Nu știu ce să fac, dar trebuie să fiu mai atent cu mine. Ieri am ieșit spre seară pe un ger cumplit. Mie gerul îmi place, tot așa cum ploaia. Nu mai suport să mă scol dimineața și să mă omoare soarele, căci oricât ar fi de iarnă, e una însorită, uscată, seacă. Prefer plumburiul bacovian și puțin ger. Cu un ceai de rostopască, face bine la ficat. Cald… Acum la unu noaptea sunt -11 grade, citesc pe net la meteo… Dacă ieri dormeam în tricou și șort, acum mi-am pus peste ele o pajama. Și, am mutat temperatura pe repartitor de la 3,5 la 4,5.

Anul Nou activ

Practic, de azi 4 ianuarie începe anul. Activ. Executiv… La mulți ani! Ce planuri ai? Să trăiesc! Să-mi termin cărțile începute. Să fac mai multă mișcare. Am început anul cu 111.1 kile. Inadmisibil. Asimilez tot. Apă, aer, foc… Mișcare. Să folosesc bicicleta care și estetic deranjează-n sufragerie de vreo trei ani. Grav e altceva față de timpul când eram activ. La ziua sa de mai acum un an, dl Iliescu –președintele mi-a spus la ureche pe cînd mă pupa,”Te-ai cam îngrășat dom Stanca. Știu, Boc e de vină! Păi ne-a scos la pensie prea brusc. Și acum sunt coleg cu frigiderul. Zilnic. Orar… Așa e, eu nu mai știu orele de masă. Mi-e foame, capu-n frigider! Cafea, 3-4 pe zi.Întâi cafea. Apoi cafea cu lapte. Finalmente lapte cu cafea. Până la five o clock tee. Ceai de ghimbir.

De ce aceste golsse pe această temă? Constat că la vârsta mea sunt cel mai gras din istoria neamurilor mele, Stanca și Crăciun. Sper într-o resorbție. De luni…

Nici cu cititul…

Cititul nu prea mai  merge. tot de  la  kilograme , cred. Citesc și m-apucă somnul, fie că sunt  întins  în  pat, stau la masa de  lucru sau  șed în fotoliul de  unde  îndeobște îmi sorb zilnic cafeaua  și programele Mezzo… M-am burdușit cu spectacole de  operă și balet, rusești. Ce să  mă  irite, îi invidiez. Ce școală au! Sunt de băgat  în seamă. Nu degeaba sunt părtași, ocupă spații mari și de  prime-time la Mezzo TV. Noi ?… Doi-trei  țâgani talentați la jazz și un cvartet de coarde… a, ba da !, am găsit  o româncă. Soprană. Excelentă. Frumoasă. Tânără. Trăiește  la Viena. Și e din Basarabia. Valentina Nafornița.

Ieri seara am vizionat Gala de inaugurarea teatrului Noul Mariinsky 2, la Sankt Petersburg. Cu Tătuca Putin în sală. Nu a lipsit corul ”Viață lungă Țarului nostru!” sau cam așa ceva, parcă din Boris Godunov, nu știu. Oricum, o scenă plină de fast țarist și apropouri. Iată, un neo-proletcultism aluziv! Începe să-mi placă omul ăsta, fără glumă. Rus adevărat. Ține cu țara lui. Noi ? Râul. Ramul… și serviciile.

La lecturi, degringolare…

Degringolare, dar mare, monșer ! Terminai ”Supraomul de masă”- Eco; începui Heimito von Dodderer – ”Ultima aventură”. Apoi, acu mă chinui să atac ”Baudoliuno” al lui Umberto Eco și e acolo un început-cheie scris de eroul cărții, ins aflat în plină alfabetizare, greu de digerat, de pătruns. Asta mă disperă. Mă chinui de câteva zile și nu am răbdare. Ce credeați voi, sportsmanilor, că a citi o carte e ca o halter de mână? O nimica toată? Și aici îți trebuie mușchi, dar nu unde știți voi… Apoi, mai am puțin și termin cărticica despre Petrarca ”Copistul” de Mario Santagata. Aș vrea să mă avânt și-ntr-un roman gotic. Am pe țeavă//noptieră „Golful francezului” de Daphné du Maurier, dar soarele ăsta strălucitor de afară mă omoară, mă deprimă, nu rimează. Aștept marile ninsori…cu viscole gotice.

În schimb,nestatornicia mea livrescă e total satisfăcută de ”Texte captive” a lui Jorge Luis Borges. Fiecare text are câteva pagini. De ajuns să citesc unu-două pe zi. Mor, așadar, de nerăbdare să aflu cum îi judecă, prețăluiește Marele Bibliotecar Orb pe marii scriitori ai vremii. Genialul Joyce; Capek – nașul ceh al robotului, că el a inventat cuvântul (de la ”robota”- muncă) și personajul ”ființa” mecanică; apoi, ale sale ”Povestiri dintr-un buzunar…” sunt geniale; Cervantes – ce să zic? Adolfo Bioy Casares –pupilul lui Borges, cu fantasticul ”Invenția lui Morel” descoperit de mine la vemea când Marquez ne aduscea-n casă și pe masă realismul magic ca modă literară, relevat prin ”Un veac de singurătate”.

Apropo de Marquez și simpatiile sale politice staornice de stânga, gen amiciția cu Fidel Castro și alții, au contraire dl Borges a luat-o, a cotit-o spre dreapta rău. La fel, alt nobeliar, norvegianul Knut Hamsun. La fel, susnumitul Heimito von Dodderer care a fost prizonier în ambele războaie, prima oară la ruși, a doua la norvegieni și la mijloc nazist austriac. Mi se scuză divagația, dar iar uit cazul și e păcat. Trebuie să aprofundez aceste întâmplări, schimbarea de opinie la oamnii serioși. Mai ales, pe degringolada politică din capul meu de azi. Cel de alaltăieri îl știam: comunismul atotbiruitor să trăiască! URSS-bastion al păcii e! Cel de ieri: jos Ceaușescu, jos dictatura! Și cel de azi-noapte Jos Iliescu! Dar, azi la dejun eu ce servesc? Nu mai sunt un membru al PCR devenit revoluționar anti-comunist; nu mai sunt monarhist, că nu e nicio șansă, casa Regală fu penterată opertiv și se va sufoca atunci când Majestata Sa va sucomba; nu mai sunt liberal că m-a supărat ”securista” de Mona Muscă; nu mai sunt mason, că s-au ocupat toate locurile… de când am îngroșat detașamentele pensionărimii, nu mai pot fi de dreapta măi, că noi suntem îndeobște săraci… Am rămas fără azimut preieteni!

Auuuu, conștiința mea politică și socială, încotro ???