Joi 15 octombrie 2015

M-am sculat  la 12, căci m-am culcat  la  4.30. Fiindcă, 1. nu am  putut adormi, deși n-am făcut-o nici ieri la  prânz. 2. am văzut pe PRO Cinema un film de-al lui Nikita Mihalkov. ”Soare înșelător”. Tot de război. Pe rețetele lui cunoscute. Dar geniale. Zic ”tot de război”, fiindcă mă  kâkâi să scriu despre  un alt film rusesc, de război, văzut tot  în  insomniile  mele productiv-culturale recente. ”Tigrul alb”, al altui mare regizor rus Karen Sahnazarov.

(WIKIPEDIA <<Filmul lui din  2012  fu selecționat pt The Best Foreign Language Oscar at the 85th Academy Awards,  dar  nu a intrat ăn finală .În martie 2014  el a semnat o scrisoare de susținere a poziției președintelui Putin privind situația din  Ukraina și Crimea.!!! >>)!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

…………………………………………………………………………………..

Ei bine, la acest film e o chestie ciudată. La final, apare Hitler cu un  mesaj destul de ciudat pentru un film rusesc de război. Știm doar tezele clasice sovietice despre figura  odioasă a Fuhrerului,  de ”Fiara fascistă”.

Las’ că fasciștii erau italieni, nu? De  unde dracu a apărut asta cu ”fascismul” generalizată la sovietici, când dușmanii, nemții erau  naziști.” Naziști, nu fasciști”…].

Nu l-am decriptat. O voi face, când am răgaz. Dar, mă tem  că atunci cînd a terminat  filmul a adăugat  acest pasaj spre a  pregăti lumea, spectatorii filmului, la  ora aceea, 2012, cu ideea  războiului din Ukraina. Ba, cocoloșea, clocea și opțiunea lui personală, a lui Șahnazarov  –  dealtfel directorul marelui studio ex-sovietic Mosfilm, deci e de înțeles  oportunismul –  de susținere a ideii războiului…

Dar, să  nu mă grăbesc… Am timp. Mi-am achitat  obligațiile contractuale cu Clik pe săptâmâna asta și plec  la agapa  de facultate a soției care va fi  pe  acesr weekend pe Valea Oltului…

Și, tot ce am scris aici s-a  petrecut,  vai ce extaz! –  s-a simțit și la scris, nu? –  pe  fondul vivace al unei opere clasice în costume de  stradă, cum mama dracu s-o numi genul? la Mezzo. Și încă o pastilă medievală cu  Franco Fagioli contra-tenor argentinian. A scos  un CD de  oamgiu lui Nicola Popora- Arias (1686-1768).  ”Il Maestro Porpora – Arias” Naïve Records, 2014.

…scrisul mi se rupe cu un SMS care  mă  bucură. Fiindcă, deși scriu zilnic scrisori semenilor mei publici, rar mi se întâmplă să primesc un semn de apobare, mulțumire, o înjurătură. Ori, unii cred că li se cuvine să fie  lăudați, ori lumea s-a nesimțit prea tare, ori am de a face cu snobinetul contemporan: ”Beeeh, în Click? Tabloidul ăla cu bârfe, cancanuri și femei goale?” Dar, mulți uită, tot din snobism, că eu scriu la cel mai citit ziar din România…Apropo, cine  m-ar fi citit  în ”Luceafărul de dimineață”, sau România Literară par egzamplu?! Aceieși snobilime însă se  calcă pe  ciocate la piesle bulevardiere cu Beligan sau Piersic – nimic rău în asta ! – care sunt un soi de teatru tabloid. Bis: nimic rău în asta!

… Poate că fac o mică gafă dezvăluind un mesaj oarecum intim. Îmi cer scuze  mesagerului dar e  un gest de bun simț care mă bucură. Redau . ”Mulțumesc frumos pt Scrisoare…sunteți unul dintre puținii oameni care vb frumos despre  mine… cu respect. C Budescu.” …Și eu… am vorbit//scris frumos fiindcă băiatul acesta are talent. E rarissim în fotbalul autohton. Punct. Te  pup  deschis pe cord, dle Budescu. Hai, România!