Marți, 15 decembrie

Repet, nu am prea avut chef de scris, asta e. Saturația. Sunt restant, așadar cu un comentariu de fotbal. Apoi, am uitat să trimit articolul de duminică pe luni la Click despre moartea lui Gruia. Fiindcă l-am scris prea devreme, de vineri. La cald. Nu știu ce e, cred că soarele ăsta înebunitor și infractor de decembrie mă buimăcește. Nu se poate să te scoale din somn lumina lui orbitoare, taman în luna decembre. Am mai pățit-o așa prin 2006, parcă. Atunci când am fost la pește cu niște amici – era 8 februarie – și noi ne-am dezbrăcat până la brâu, am făcut poze și le-am dat în Adevărul. Bășcălia lui Dumnezeu.

Dar, de ce te plângi, Stanca, știi că ai meteodependență?! Prin anii ‘80 nu a nins până la Anul Nou și eram disperat, ca un leu într-o groapă romană, fiindcă nu vedeam zăpadă. Am făcut Revelionul la Sinaia cu Luiza, eram disperat, dezechilibrat, nebun de-a binelea, beam votcă cu găleata și nici că se cunoștea… La nouă seara a început să vină EA. Multașteptata mea. Fulgi mari, văl alb de mireasă de uriași, din fulgii mari ca stânca. M-am pus pe scris poeme de iarnă. Curgeau imaginile și mataforele ca taractal. Săraca fată, pe la 22, bătea disperată în ușă și eu nu deschideam. Am pus de o carte pe care nici acum nu am scos-o…

Dar, apropos să vezi ce glume face Pronia cu mine. Dezabuzat cum eram aseară, după meciul Viitorul-Steaua, care m-a enervat fiindcă nu a bătut echipa lui Hagi, cu care țin așa cum țin cu Voluntari unde e un cuib de rapidiști ca și la Astra, am început să butonez… pe Etno, vechiul meu amic de 25 de ani Aurel Moldoveanu. Cântă etno-folk. Când, ce să vezi?, aud poemul meu de iarnă, ”Orație”.

 

Dar cu un referen ciudat, aiurea. Mi-am amintit că i l-am dat acum un secol poemul… dar integral. Butonez mai departe nervos și Pronia mi-l scoate iar pe AM. Era la Brancu în direct. Cânta o colindă pe versuri de Păunescu. Anunțată… Pe la prânz azi il iau din volé la telefon. Își cere scuze. Își toarnă cu polonicul cenușă peste craniu. Își dă pumni morali în molari. Scatoalce metafizice la plexul conștiinței. Și gata! Ba, mai vrea poeme de cântat. O să-i dau eu… când mi-o trece supărarea…