Jurnal extim
Calvar. M-am trezit la 7.00. Am plecat cu Boss la Pietroasele după vin. Pe 17 decembrie e ziua lui și de obicei – excepție anul trecut, nu mai știu de ce – facem drumul până la stațiunea viticolă. Acolo e un om extraordinar de amabil și de profesionist, ing. Valentin Tuchilă. Îmi face plăcere să vorbesc să sporovăiesc cu el. Politică, sport, lume. Acum a atins problema refugiaților. I-am spus din ”Refigistanul” meu. Am ajuns cu discușia, inevitabil,… nu, nu la femei, nici fotbal – și el, d. Tuchilă are vărsta rezonabilității …aproape 60 – …ci, la vinuri. I-am spus principiile mele pro-bahice.
<< Vinul bun nu se bea, se aspiră. Și asta se face cu mai toate simțurile.
Cu gustul; limba – după ce-l plimbi nițel prin palatul de cleștar bucal.
Cu mirosul; nasul – căci aroma lui, dacă o are, te poate extazia prin aspirare sau inspirare.
Cu vederea; ochii-culoarea limpede galbenă, roșie, magenta, mură-neagră, păcură a cărei grăsime mânjește paharul ca urma melcului, sânge de iepure, cleștar, roz sângeriu, ulei, roză-roz…
Cu auzul; urechea, căci fără clinchetul de cristal al paharelor, plăcerea e lipsită de o perlă, se diminuează. Apropo de pahare. Și astea trebuiesc alese, adecvate. Vinul roșu, în baloanele mari din care, mă repet, guști, miroși, îți bucuri ochiul și urechea. Mor când văd inși inapți la poezia vinului, imuni la arome, insipizi, care țin paharul de balon, nu de picior, astfel încât atenuează sau interzic sunetul ciocnirii. Care, în fond, e un semnal al deschiderii unui ritual, al unei procesiuni magice de comunicare inter-umană. Oameni fără simțul festivului. Ba, actul contactului vitral e însoțit de o urare – noroc, sănătate, la mulți ani – de un brindisi o libațiune, un speech, toast…
Inversul, protejarea paharului de dulcele sunet al ciocnirii, se găsește la agapele călugărești sau masonice unde totul se petrece silențios… Am ales poate cel mai muzical recipient de ingurgitare a vinului, paharul de cristal, de Jena, de Bohemia… Dar, mai există și acea muzică a pocalului de metal cu sonoritățile lui, argintul execelază aci; sau sunetul scurt al ceramicii, al cănii de lut ars… Dar, peste toate aceste stimulente senzoriale ar mai fi un element esențial după, sau pe lângă, cele enunțate mai la deal: Sufletul. Vinul nu se poate bea fără suflet. Aici se poate dezvolta un eseu măricel, sau vastuleț. Căci, vinul bun, în sine, vine dintr-un sentiment adânc al pământului… din răsuflarea lui care se pare ne cheamă finalmente la el. Vinul nu este numai viață, este și moarte…>> Dixit!
Și, cred că și dlui inginer i-a plăcut să închinăm împreună, deși a cam trișat, devreme ce s-a rupt câteva zeci de minute din fluxul sufocant al muncii – cumpără românul vin în draci – și a stat cu mine la degustare. Riesling sec. Mai mult eu am degustat. M-am făcut că nu văd. Dar asta e meseria de ”vinar”: să bea alții cu plăcere și tu, lucid, să te-mbeți de plăcerea lor… Mersi d. Tuchilă. Aspir deci la un ”dezmăț” adevărat cu ing Tuchilă, mereu preocupat. Ba, cu acest prilej am văzut că pe sticlele de vin vechi sunt agățate etichete cu vorbe de duh și de apreciere a vinului, de către mari oameni. Acad. Moisil, Nichita Stănescu, Guță Băieșu, Fănuș Neagu. Așa că, m-am simțit mai mult decât flatat când mi s-a cerut să las și eu un modest obol lirico-bahic în cartea de onoare deschisă de înaintași care s-au bucurat de locul sfânt numit Pietroasele. Loc care a dat neamului nostru licoarea numită ”Pietroasa”…
La Pietroasele
blestem de prietenie
Piatra-i piatră de piatră. stă-n istorii pitulată. stă temelie. la vie. se pune cârcă la vatră. piatra. tot piatră de piatră… Iarna când gerul se țese. crăpar-ar piatra pe mese. cu îngeri și cu mirese. crăpar-ar sticla și masa. curgă vinul de Pietroasa. peste noi și lume toată… Piatra…tot piatră de piatră !
Pietroasele, 10 decembrie 2015