Miercuri, 9 decembrie

Am primit un telefon de la Mitică Dragomir. Eram supărat pe el fiindcă se tot laudă cu cartea aia autobiografică, pe care mi-o doresc să i-o scriu de 20 de ani, fabuloasele lui povești de viață!, și nu mi-a dat măcar o pagină. Mă anunța că mă invită marți la Balroom-ul lui, la Pomana Porcului. Ce chestie drăguță. Românească. Râdeam deunăzi de grobianismul unor bogătani, dar iată, că în cazul lui Dragomir funcționează românismul… Și, de unde mă așteptam la cine știe ce interese absconse, chiar asta a fost. 20 de bărbați în semicerc, cu Don Mitică și Viorel P. la centru, au primit fără excese și neamprostisme un platou cu ”porcării..” Șorici, lebăr, tobă, jumări, piftie, șuncă tăiată subțire ca la aceea de Praga sau ca la spaniolul ”jamon”. Ceapă verde, și alte veredețuri. Țuică de țară, vin negru molan// zaibăr de la Bălcești. Spre felul doi, Mitică ne-a oferit un sorbetto, pentru a face pasajul mai ușor.” Sorbetto cu care mă hrănea mama când mă trimitea dimineața pe la câmp”, a glumit gazda. După ce l-am terminat, i-am dat replica: să știi cu Sorbetto de Dăbuleni e mai bun… Au urmat sarmalele fabuloase și cârnații de casă, la fel. Desert: două prăjiturele și două înghețățele. Totul de un bun simț care nu frizează deloc sărăcia. Din contră: înțelepciunea, echilibrul, poderarea. Frumos gest, Mitică! De neuitat…

Reîntors acasă m-am aruncat pe o carte mai veche a lui Umberto Eco. ”Supraomul de masă”…… deși ieri am primit cărțile lui Bohumil Hrabal comandate. În completarea a ceea ce mai aveam eu. Dar, îmi place să sufăr nițel. În tinerețe, când veneam de la Flacăra sau de la facultate pe la 11 noaprea, mort de foame, mai stăteam de vorbă cu mama, încă un sfert de ceas cu farfuria-n față. Așa, din cinism, să mă chinui nițel. Deh, mici monștri cu apetențe sinucigașe… Până acum din Hrabal am cumărat//citit ”L-am servit pe Regele Angliei” tradus de inegalabilul, regretatul Jan Grosu și ”O singurătate prea zgomotoasă.” Am adăugat de la Elephant:”Trenuri cu prioritate”,” Lecții de dans pentru vârstnici și avansați”,” Bambini di Praga” și mai puțin cunoscuta ”Scrisori pentru Dubenka”. Îl iubesc total pe Hrabal, are ușurința și simplitatea, naivitatea pură de a ilustra, reda banalul cotidian. Pe el și pe Milan Kundera îi consider două vârfuri al literaturii cehe contemporane – sau cehoslovace, dracu să-i mai știe… Că, oricum, nu-l uit eu pe Karel Čapek inventatorul cuvântului ”robot” lui sau demitizările sale pline de substanță, povestirule din buzunare….Nici pe comicul Jaroslav Hasek cu Svejk al lui…Kafka nu e nici ceh, nici slovac. E mondial!
Apropo! Cu Milan Kundra am o poveste pe care chiar dacă am mai amintit-o e bine s-o re-spun. Aveam un bun prieten George Gronski de origine din Valea Jiului, inginer, coleg de serviciu și generație. El s-a căsătorit cu Martine o pariziancă mignonă și cultă. A plcat la Paris. Ambii veneau adesea vara în țară. La un moment dat, prin finele anilor 70, am rugat-o să-mi trimită, dacă găsește, vreo carte de-a refugiatului cehoslovac Milan Kundera. Îl știam din revista Secolul XX a lui Hăulică, unde i se publicase schița ”Eduard și Dumnezeu”, care m-a bulversat din prima…Au trecut vreo cinci ani și odată la Mamaia, Martine mă întreabă dacă mi-au plăcut cărțile lui Kundera. Perplexitate. Ți le-am trimis de vreo doi ani. Numai că, fiind interzis la voi Kundera, le-am schimbat coperțile cu cele ale unor francezi aaaceptați. Așa m-am trezit în casă cu câteva cărți de-ale lui Kundera copertate cu Proust, Luis Aragon etc. Le mai am și acum. Când au apărut după ‘90 căr’ile lui, eu eram expert în el.

Dar prietena asta, Martine Gronsky, soția prietenului meu bun, pentru mine a fost, apropos, cea mai mare furnizoare de literatură interzisă. Căci, de pildă, mi-a adus un Kundera direct în mână, piesa de teatru ” Jaques et son maitre”.” Hommage a Denis Diderot precede de Introduction a une variation LE MANTEAU D’ARLEQUIN theatre francais et du monde entire”. Ed Gallimard 1981.Tot prin ea l-am cunoscut pe Jerzy Kosinski, mai puțin celebru la noi, fiindcă polacii l-au repudiat după L’Oiseau bariole ”Ciora vopsită” aș traduce eu. Cu care a provocat un mare scandal în Polonia de unde a emigrat în America. Prima lui carte pe care am citi-o a fost ”Blind Date – L’Invessstisseur (în franceză). Un ins liber cu bani mulți la dispoziție care ajuta actele de dizidență din lume, îndeobște cele aflate sub dictaturi. Capitolul dragoste e pigmentat cu o ciudățenie la modă prin anii 80. Eroul agață o autostopistă superb prin Elveția, se combină cu ea, observă însă un comportament sexual straniu, o urmărește și descopără că frecventa un club discret. Era locul de adunare al foștilor bărbați care și-au schimbat sexul… Apoi, am trecut la Cioara Vopsită… de ce traduc așa și nu pasărea pictată cum ar fi correct? Fiincă pușină lume știe ce e cu cioara vopsită, care dacă așa vopsită cum e e aruncată înapoi ăn cărd, nu mai e recunoscută și este ucisă cu lovituri de cioc în cap de semene.De fapt, aici e și mesajul lui JK. Respingerwsa de comunitatea blondă a copilului roșcat… Antisemitismul polonez cu alte cuvinte. Cartea, cred eu, e la limita jignirii sau acuzei de anti-semitism al polonezilor. Deși, narațiunea nu spune nici locul, nici țara, nu dă niciun amănunt geographic sau etnic… dar se înțelege. Pe scurt, niște oameni cu părul roșu hăituiți, ca să-și scape copilul, îl dau undeva într-un sat uitat de lume unde toți locuitorii erau blonzi. De aici un șir de discriminări, avatarul copilului roșcovan, etc. În ‘81 când am fost eu în Polonia aceea cu mișcarea ”Slodarnosti” cu Lech Waklesa erou – am întrebat-o pe ghidă de Kosinsky și a sărit ca arsă. Un ins nerecunoscător țării care l-a crescut,mi-a spus. Deh, politică, propagndă stalinistă. Apoi, din Kosinski am mai primit ”Cockpit”, Flammarion-Le livre de poche și ”La seve du diable”, idem. JK a murit, s-a sinucis. Acuzat de plagiat nu a rezistat presiunilor media.

Ce zice Wikipedia?

Kosiński suffered from multiple illnesses towards the end of his life, and he was under attack from journalists who accused him of plagiarism. By his late 50s, he was suffering from an irregular heartbeat, as well as severe physical and nervous exhaustion. Kosiński committed suicide on May 3, 1991, by ingesting a lethal amount of alcohol and drugs and wrapping a plastic bag around his head and suffocating to death. His suicide note read: „I am going to put myself to sleep now for a bit longer than usual. Call it Eternity.”

Ce zic eu, acuzat de plagiat?

Nu e o ideie bună să te sinucizi pentru o acuză ca asta. O știu, am cochetat și eu cu tentația din aceleași cauze…deși false. Una e să-ți atribui cu semnătură un plagiat, privind o traducere, – și să o faci sub presiune și șantaj, constrângere – alta să-l comiți… Viața nu are preț. Ce să mai zici de profitorii – jurnaliști din sfera șantajului – de pe lângă Elena Udrea, acuzați că au devalizat miliarde? Sau politrucii, miniștrii care au furat de la popor miliardeși miliarde de lei, milioane de euro.Ce zici de acel DIP, care a dat rezervele de țiței ale țării pe 99 de ani unor companii străine? Să se sinucidă ei primii… Uite, rețeta de letală tip Kosinsky: alcool mult cu droguri tari sau invers…și puga de plastic pe cap. Sufocare plăcută!

Și, ca să închei cu livrările ilegale de carte ale dragei mele Martine, mai adug, Onorată Instanță, că am primit numai marfă de top. Beatnicii americani: Allan Ginsberg-”Howl”. Lawrence Ferlighetti (are 96 de ani)- ”Open Eye, Open Heart” (New Directions, 1973). Jack Kerouac- ” On the Road”. Apoi, să nu uităm moda cu Mircea Eliade lansată de Europa Liberă prin Monica Lovineascu și contiunuată de…Nicolae Ceaușescu, care a dat ordin să fie publicat marele savant. De unde bancul cu ministreasa culturii naiba s-o ia, Suzana parcă Gâdea, oricum tot o gâde, care a aflat că: ”-To’a’șa ministru, trebuie tăiate niște pasaje mistice, subversive din Mirecea Eliade, ce facem?”, ”- Să vină mâine la mine, cu secretarul de partid… ”. Am de la Martine, din anii 80, eliadeștile tipărituri:”Initiation, rites, societies secretes”, ”Le mythe de l’eternel retur”, ”Forgeron et alchimistes”, ”Traite d’histoire des religions”, din care exemplar, și din altele nu mai țin minte, au tradus Meri și Cezar Ivănescu dragii și prețioșii mei vecini din Militari. Apoi, J.P. Sartre -”Plaidoyer pour les intellectuels”…Freud:” Metapsychologie”, ”Essais de psychanaliyse appliqué”, ”Totem et tabou”, <<Delire et reves dans la ”Grandiva” de Jensen>>…

Hai, să nu vă plictisesc,sau să fac paradă de libromanie, dar se citea, domnule, pe vremea mea. De la import. Nu ceream//primeam numai blugi și geci de sky… Citeam în draci și-ntr-un sictir anti-sistem…Dixit!