Duminică, 6 decembrie, Sf. Nicolae

Aseară am găst la colț, la cadouri, un Beaujolais nouveau. Iefinuț: 20 lei. Voiam să-l compar cu ”Vinul de toamnă” de la VINARTE. L-am încercat cu un cotlet de porc făcut la grătar și depus în sos de vin cu piperuri albe și negre. Nu știu ce a fost, dar m-am prepelit toată noaptea fără să mă doară ceva. O stare de dizgrație, de neplăcere. Azi Sf. Nicolae. Am dat telefoanele de rigoare, Nicolae Dragoș. Nu a răspuns. Nicu Ceaușescu- Brincky. Cumnata Nicoleta de la Constanța. Apropo, Radu fiul ei, are la clubul său – Doors și o ieșire de serviciu. Așa că, nu are probleme de funcționare cu el… O veste bună.

Am vorbit cu Nae Iliescu mereu între bolile lui și suferința unui tată de 92 de ani… e suspect de diabet și el, Nae… Scriu ”De profundis -Teo Peter”, pt Click. Mi-a ieșit un portret minunat al pufosului și futăciosului Teo. Realist. Poetic. Nicidecum pișiecios, de lacrimi crocodiliace… Îmi vine să zâmbesc. Mi-e tare dor de el. Era atât de deschis, de direct, de senin că uneori te paraliza. Ani de zile de turnee împreună, abia acum realizez… Eu eram prezentatorul, comperul… Gurmand, beutor, amator de inter-cotlete proaspete și epiderme catifeleate de fecioară. Un monument de senzualism debordant…

Mă uit înapoi. Nu am mai prea scris la Jurnalul ăsta. Mă întreb și de ce? Nu prea am avut chef și nici ce scrie. Că mă doare piciorul? Că mă acupunctez în draci? Că am mai fost pe la El Porquero – acest ” Walter-Obervellach al bulevardului Decebal. Ba, cred că îi ajut să facă o lansare. Nu-i știe lumea. De ce mă bucur de el ca și de magazinul rusesc de pe Mihai Bravu? Fiincă de trei ani apar tot mai multe second-handuri sau case de amanet, deprimante. Pe boulevard la mine, restaurante care dau faliment își schimbă firma și patronii și continuă. Cu optimism inconștient. Numai dacă nu spal bani… Îmi amintesc de 1990 la Paris. Pe Rue de la Victoire acolo unde era hotelul cu acest nume în care locuiam, s-a deschis într-o sâmbătă seara un magazin cu produse din cultura pieilor roșii, numai ciudățenii. Mă gândeam atunci cât va dura acest butic? Apropo, când am trecut pe lângă magazine, în duminica inaugurării, eram devastat. Aveam otită dublă cu dilatarea capului. Eram oribil, monstru. Curios să văd, venise întunericul, era noembrie, am intrat. Era déjà mica agapă. Nu aveam ce să caut. Am ieșit jena, nu înainte de a auzi că sunt strigat. Monsieur! M-a prins din urmă o tipă drăguță. Mi-a luat mâna cu tandrețe, privindu-mă în ochi și… mi-a dat un sandvici cu jamon și păine neagră învelit în hârtie. Mă credeau un handicapat, un nefericit al soartei cu capul ăla mare vânăt și cât un bostan de mare. Am izbucnit în râs. Ba, am sunat-o și pe Lena să am cu cine mă amuza… Jamonul îmi trezește, iată, duioase amintiri europene. Mă duc la bucătărie să-mi facun sanvici… cu jamon…