Joi, 19 Noiembrie

Zi superbă. Ultima. Vecinii cu dezbaterile lor nocturne mi-au dat bioritmul înapoi pe București. Mă culc pe la 4 mă scol pe la 11.30 – 13.00. Deci. M-a luat Vlădica spre a mă civiliza alimentar. La Spittal. Întâi la Walter jos, în Obervillach la un complex de porcine. Carne, celebrul jambon din care am luat 200 gr cu o pâine neagră la jumate, ca-n copilăria mea de dinainte de stabilizarea banilor. Pîine neagră ovală tăiată la jumate pe lung. Să mânânci nostalgic și să te gîndești că dacă regăsesc taman în Austria gustul pâinii din 1950 înseamnă, nu-i așa?, că austriecii bieții nu au mai evoluat deloc să ajungă la culmile pânii trucești ce îngrașă până la obezitate bucureșteanul. La Spittal. O ”alimentară” uriașă – refuz anglo-americanismele de gen market, mall, le detest – unde chiar Vlădica mi-a deschis ochii. Mi-a cumpărat Maroni. Castane-miez moi, afânate dușman al colesterolului sau glicemiei, nu mai știu exact, fiindcă am destui dușmani. O listă sui generis: Diabetul , Put(in)erea Sovietică. Colesterolul. Al Quaeda. Tensiunea oscilantă. Talibanii. ISIS.

Apoi, fibroasa varză albă, anticonstipantul pomelo cel gras și ardeiul cu același nume – ”gras” nu pomelo… – păstrăv afumat, afine americane din cele pulpoase și anti-glicemice …Plini de energii și o foame curioasă, am urcat la Himmelbauer, cca 17oo m unde grupul de oaspeți cina. S-a stabilit pentru orele 21.30 o ședință de lucru la cinica mea propunere. La care s-au discutat probleme serioase.Căci mulți dintre participanți fie ei primari sau vice, erau proprietari de pensiuni. Finalmente s-a propus ca ei să vină la Mallnitz cu produse de lână uitate din civilizația recent românească unde lâna se arde, asta mie părându-mi-se a fi, dacă nu o barbarie măcar o blasfemie. Pulovere, mănuși, fulare, totul din tradiție, vechea civilizație a lânii, a oeritului. Dispărută aproape din cauza civilizației de plastic. Tot așa cum olăritul a decăzut, dintr-un pragmatism barbar și nenatural ucis de plastic. A rămas doar latura artistică, estetică și atât.

Apropo, piața din centrul Mallnitzului e a românilor și e făcută special pentru asta… Pentru a se vinde și expune mărfuri românești. Și pentru a susține activitățile publice de promovare a tot ce e românesc. Aș sugera numele de Rumänische Platz.

Cineva a întrebat ce ar propune Mallnizul unui turist român. Aerul, neică! Schiatul sub toate formele lui de alunecare. Peisajele, am spus eu. Splendorile National Park-ului Hohe Tauern. Vârfurile de munți aliniate ca niște aspirante la un concurs Miss care de care mai frumoase. Vârfurile acele incredibile aliniate ca niște popice de bowling pentru o competiție a Zeilor. Splendori, adică. Nu e de-ajuns ?

Deși, ambele părți au conchis că pe ambele grupuri Moeciu-Bran-Grădiștea –Fundata pe de-o parte și Malnitz – Obervellach- Flattach sunt în deficit de turiști. Practic, partea română a propus

1. O bursă locurilor de muncă.

2. Promovare reciprocă

3. Schimburi de mărfuri.

M-am culcat iar penultimul la 4.