Marți 17 noiembrie

De duminică, de la prânz nu am mai dormit. M-am făcut că dorm, m-am perpelit. La 3.30 am coborât din pat. Cafeaua, mic dejun. La 4.45 a venit o mașină apoi i-am luat pe ceilalți colegi de călătorie spre Austria via Veneția. Unde am ajuns la timp. Măsuri după Atentatele de la Paris: de operetă. Sau operă bufă. Alla italiano…

Inainte de ieșirea din aroport, niște carabinieri ne-au întrebat dacă avem la noi alcool, bani. Le-am arătat portofelul cu câteva hârtii de 5 Euro. Ne-au lăsat. De aici ne-a luat Vasile, vechiul meu amic, cu o mașină. O zi splendidă să re-revezi Alpii pe lumină. Mii de tablouri cu peisaje și pasteluri de toamnă, ceva de vis. Am ajuns exact la 13.00 (12 loco) la hotel pensiune Edeweiss în Mallnitz. Perla și emblema firmei. M-am culcat și la 14 m-am dus la masă. Am revenit. Spre seara m-am întâlnit cu grupul de la Brașov. Ne-am recunoscut cu greu cu Alina, fostă colegă de la Realitatea și OTV, de acum mai bine de 15 ani devreme ce ea a stat 10 ani în SUA și s-a întors. Era ziua ei . Mi-a oferit un prosecco apoi m-am retras la 20.30. Loco. Ce a urmat nu mai comentez. Cert e că m-am trezit a câta oară? la 8 dimineața. Cu o glicemie de 315 și o durere de cap incredibilă. Am luat o cafea, un sandviș, le-am consumat în cameră și m-am pus pe lectură. Am început Coetzee – Așteptându-i pe barbari. Fără niciun apropo la ce se petrecea sub mine, la ora aia, încă de azi-noapte, la 3.30… Voi scrie despre barbari. Mai încolo. Pun trei stele roșii să nu uit***. Dealtfel sunt atâtea fascinante forme de barbarism//barbarie, că nu știu din care să ”gust”. Pentru acum aș începe cu barbaria asupra semenilor de sub același acoperiș. Barbaria conviețuirii aleatorie. Apoi, e barbaria crimelor odioase cum cele de la Paris unde tineri care se uitau, se bucurau la concer rock s-au trezit, sau nu – împușcați pe la spate. Nu mai zic de membrii trupei, ca un pluton de condamnați. Sunt multe, multe forme… Studiez de mult subiectul și mereu mai descopăr un eseu, o carte. Văd că mă urmăresc barbarii: subiect și predicat. O fac chiar și personal. Literarmente nu m-a atras deloc modul în care a atacat Coetzee cartea. Subiectul. Începe misterios și tragic, sumbru mai ales. Incomod, ne-explicit. Dar, eram azi noapte într-o formă proastă de a contacta literatura.. Voi relua lectura d’a capo. Și așa nu am ce face. Stau în pat și zac. Mi-am despachetat însă lucrureile. Am pus totul în ordine. Tot am un motiv de bucurie. Mi s-a șifonat rău entuziasmul. Sper să-l refac fie și artificial.

De glossat despre ”barbaria și decența chefului la români…”. Tradiții, rădăcini, ținută comportamentală; alcoool, alcoolie și alcoolism. La intoarcea de la masa de prânz m-am întîlnit cu Peter, omniprezentul om al primăriei locale care se ocupa de prolemele unui grup de refugiați din Irak, cazați la un nou hotel al firmei… obiect probabil al preocupărilor mele. La recepție era Marian, fiul Ninei și al lui Gigel. Ora era 14 și urmau să primească masa la 18. Erau lihniți ca mine ieri la sosire. Le-am arătat Billa. Au și pornit-o într-acolo doi masculi… ora 16.00

– va urma –