Sâmbătă 7 noiembrie

M-am trezit cu dureri de cap. Am o tristețe metafizică. Pe care fetele mele se pare că nu o sesizează. Aseară la 22.30 am aprins lumânări în balcon. Nu mă pot abține de la plâns. Deși nu pot nici asculta, dar a mai digera, poveștile grotești ale acestor bieți oameni.

Un viitor fost-prieten râdea odată grobian de mine: bă, tu plângi atât de ușor, încât te invit de pe acum la funeraliile mele. Nesimțit. N-am să mă duc, sâc! …

Dar, la ce mai ajută? Lumea tot uită. Lumea uită tot. Numai cei apropiați dispăruților, nu. Nu știu, spun un păcat: PRO TV a dat emisiunea Vocea României. Se vedea că era filmată mult anterior, deborda de bucurie și dispoziție. Mi s-a părut indecentă toată chestia în acest context. Nu-i condamn, dar mi-au enervat viscerele. Nu m-am prea putut uita. Am trecut pe un film. Ba, două. Privite alternativ. Adică nimic. Cafturile lui Statsham cu unu’ Blitz și umbrele ce-l zămislesc pe presupusul Will Shakespeare. ”Anonim”… Somn greu.

Am băut prea mult vin. Am fumat mult. Deși nu mai fumez de mult…  Acum, dimineață mă doare capul. Stau pe Mezzo. Văd și mă uimesc. Altă capodoperă, după ”Grossland” semnată de Magui Marin. Cu Teatrul de Operă și Balet din Lyon. ”Cenușereasa-Cendrillion”. Asociere a puerilului cu genialitatea. Ludismul de creșă. ”Copilăritul pueril”, ca artă. Știu, bă, că e pleonasm! Doar de aia l-am construit, tocilarelor… Mda, și sunt extrem de irascibil. Alcoolul nu m-a ajutat aseară. Am trecut pe cafea. E mai rău… Ciorba acră vindecă… varza murată… reface. Aspirina tamponată. Trezit, curățat, la prânz mă uit la un meci. Rapid face egal acasă. Vai de ei.

Și de ei… Căci știrile despre ”Arșii nației corupte” continuă să curgă… Nu-s devorator de povești sinistre, nici de vreun senzațional anatomic. Veștile astea groaznice nu-mi produc deliciul, ci supliciul tuturor organelor. Mă doare tot !

E o stare pe care nici la cutremur nu am avut-o. Bine , era tinerețea care te proteja cu inconștiența ei specifică. Acum…